26.05.2014

BOOKFEST 2014 : LANSĂRI SRSFF- NEMIRA

SRSFF vă invită la BOOKFEST 2014 !


Lansarea antologiei „Xenos. Contact între civilizații”, rod al colaborării dintre SRSFF și editura Nemira va avea loc la Bookfest (Romexpo), sâmbătă 31 mai, ora 11:30, la standul editurii Nemira. Felicitări tuturor autorilor care au contribuit la realizarea acestui volum !

Sigur v-aţi întrebat, măcar o dată, ce-aţi face dacă v-aţi trezi cu un extraterestru în faţă. Dar v-aţi şi dat un răspuns? Dacă nu, va trebui s-o faceţi cât de repede. Începeţi prin a citi aceste întâlniri fabuloase cu extratereştri, puse pe hârtie chiar de către cei care le-au trăit. În realitate? În imaginaţie? Rămâne de văzut...

Nu staţi prea mult pe gânduri. Nu trebuie să ratați astfel de întâlniri! Sunt îndrăzneţe. Şi percutante. Ceilalţi poate că pândesc după colţ şi nu aşteaptă decât să faceți un singur pas greşit.

Fie că-i numiţi „extratereştri”, fie că le spuneţi doar „ei”, fie că nu le daţi un nume, din teamă că simpla lui rostire i-ar îndepărta prea devreme sau ar fi exact semnalul de începere a invaziei, atingerea lor tot o veţi resimţi cândva. Iar pentru asta trebuie să fiţi pregătiţi. Vă ajută autorii aleși pe sprânceană: Liviu Radu, Aurel Cărășel, Cristian Teodorescu, Daniel Haiduc, Diana Alzner, Ioana Vișan, George Lazăr, Mihai Liviu Goga, Ștefana Czeller. ”

Sumarul volumului arată astfel:

Liviu Radu – „Adevărul despre expediţia Starky”
Cristian Teodorescu – „Iar visezi femei ?”
Mircea Liviu Goga – „John & John”
Aurel Cărăşel – „Migraţia”
Daniel Haiduc – „Întâlnire cu rhumbii”
Diana Alzner – „O insulă în marginea lumii”
Ioana Vişan – „Secvenţă de zbor” 
George Lazăr – „Cum să prinzi un extraterestru viu şi nevătămat”
Ştefana Czeller – „Luna sângerie” 

                                                  
                                                        

Lansarea romanului „Vegetal” de Dănuț Ungureanu și Marian Truță va avea loc sâmbătă, 31 mai, ora 12:00, Bookfest (Romexpo), la standul editurii Nemira.

Este o apocalipsă a verdelui, mereu surprinzător de frumoasă în tragismul ei, şi astfel unică, îndrăznesc să spun, în literatura română de gen. Fantasticul şi ştiinţifico-fantasticul îşi găsesc locul în această apocalipsă prin folosirea cu parcimonie de către autori a visului sau halucinaţiei, pe de o parte, a unei forme de telepatie şi a mutaţiei genetice, pe de altă parte. Ce şi când este folosit oricare cititor poate decide pentru sine, eu spun că este mai bine să se continue lectura în ritm susţinut; Vegetal este şi o provocare poetică, nu numai ficţională.” - Cătălin Badea Gheracostea


Societatea Română de Science Fiction & Fantasy vă recomandă :


 


Revista SRSFF FANTASTICA 



                          Antologia SRSFF 
         „XENOS. CONTACT ÎNTRE CIVILIZAȚII
                     editura Nemira, 2014

                              Antologia SRSFF 
                        „CĂLĂTORII ÎN TIMP” 
                        editura NEMIRA, 2013




Cristian Mihail Teodorescu - „SENZORIADA”, editura Nemira 2014



Sebastian A.Corn - „NE VOM ÎNTOARCE ÎN MURIBECCA”, editura Nemira 2014




Marian Truță - „A DOUA VENIRE”, editura Nemira 2012




Dănuț Ungureanu - „AȘTEPTÂND ÎN GHERMANA”, editura Nemira, 2013


Liviu Radu - „GOLEM, GOLEM ȘI ALTE POVESTIRI FANTASTICE”, editura Nemira, 2014


Liviu Radu - „ARMATA MOLIILOR”, editura Nemira, 2012


 Liviu Radu - „LA GALOP PRIN PIRAMIDĂ”, editura Nemira, 2013

Aurel Cărășel - „DUMNEZEULE DE DINCOLO DE BURTA UNIVERSULUI”, editura Nemira, 2011


                                                         
George Lazăr - Fier Vechi” (roman SF)
Editura Eagle, Colecţia Omicron
Ediţia princeps, 2014, 1 volum
Format pentru ediţia internaţională: 5,25 x 8 inci,
Format pentru ediţia din România: 13 x 20 cm
Număr de pagini: 244
Ediţia digitală în format EPUB şi MOBI:
Ediţia tipărită va fi disponibilă din 1 iunie la Elefant.ro şi în alte librării
Promo: http://youtu.be/kXGy-zIg5gA

                                                          
COLECȚIA DE POVESTIRI ȘTIINȚIFICO-FANTASTICE „ANTICIPAȚIA”, editura Nemira
Redactor Șef : MARIAN TRUȚĂ

Vă așteptăm !

24.05.2014

CRISTIAN TAMAȘ INVITAT LA RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI, EMISIUNEA „PRINTRE STELE”, LUNI 26 MAI, ORA 21.30



Cristian Tamaș, coordonatorul revistei „Fantastica” și al cenaclului ProspectArt Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, este invitat la Radio România Actualități, emisiunea „Printre  stele”, luni 26 mai, ora 21.30.

Emisiunea radiofonică săptămânală „Printre stele” (dedicată științei și SF-ului) de la Radio România Actualități, este realizată de Alexandru Mironov, durează 30 de minute și este difuzată lunea de la ora 21.30.

Vă invităm să ascultați emisiunea online sau pe frecvențele de undă ale Radio România Actualități
(București 105,3 FM ; în țară).

Scriitorul Cristian Mihail Teodorescu, președintele Societății Române de Science Fiction și Fantasy a fost invitatul emisiunii „Printre stele” pe 14 și 28 aprilie a.c. Înregistrările pot fi ascultate, aici.

14 aprilie 2014 : printre-stele-2014-04-14.mp3
28 aprilie 2014 : printre-stele-2014-04-28.mp3    

  


Radio România va împlini pe 1 noiembrie 86 de ani de la prima transmisiune în direct.
În data de 17 ianuarie 1928 a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi este aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public, profesorul Dragomir Hurmuzescu fiind primul președinte al SDRR (astăzi Societatea Română de Radiodifuziune).
Pe data de 1 noiembrie 1928  la ora 17.00 a fost difuzată prima emisiune oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. Postul emitea pe 402 m lungime în undă cu o putere de 0,15 kw.
De-a lungul timpului pe frecvenţele Radio România s-au făcut auzite cele mai importante ştiri dar şi cele mai apreciate emisiuni.

România România Actualităţi vă invită să ascultaţi radioul şi să accesaţi siteul www.romania-actualitati.ro pentru a afla cele mai importante ştiri, a asculta cele mai bune emisiuni şi a lua parte la cele mai atractive concursuri.

22.05.2014

CENACLUL PROSPECTART, VINERI 23 MAI, ORA 17.00, CENTRUL CALDERON, STR.JEAN-LOUIS CALDERON NR.39, SECTOR 2, BUCUREȘTI

Societatea Română de Science Fiction și Fantasy vă invită la Cenaclul ProspectArt, vineri 23 mai 2014, ora 17.00, Centrul Calderon, str. Jean-Louis Calderon nr.39, sector 2, București.


   Mihail Grămescu : 16 februarie 1951 - 13 mai 2014

Vom dedica întrunirea ProspectArt de vineri 23 mai, ora 17.00,  comemorării celui care a fost Mihai Grămescu, scriitor, poet, eseist și traducător, unul dintre cei mai talentați autori ai science fiction-ului românesc.
Dumnezeu să-l odihnească !

Debuturi ieșite din comun nu prea au existat în SF-ul românesc...Iată însă că Mihail Grămescu infirmă regula, debutând cu o carte neobișnuită, de multe ori șocantă. Plăcut surprinzător este, în primul rând, talentul pur literar, exprimat dincolo de recuzita genului, talent despre care nu se poate spune că realmente îi sufocă pe autorii noștri de proză SF.” - Voicu Bugariu


Aporisticon. Glosar de civilizații imaginare”, colecția Fantastic Club, editura Albatros, 1981


Aporisticon. Glosar de civilizații imaginare”, ediția a doua revăzută și adăugită, colecția Seniorii Imaginației, editura Eagle, 2012

Mihail Grămescu este un ironist fin, cu o remarcabilă putere de observație ; particularitatea grație căreia s-ar putea impune ca o voce epică distinctă nu vine însă din aceste calități, ci din faptul că amândouă funcționează la el nu prin distanțare de obiectul observat, ci prin implicare în orizontul acestuia ; ironia e mereu cu două direcții : spre afară și spre interior, exprimă atitudinea naratorului față de ceea ce povestește, dar și față de sine însuși.” - Nicolae Manolescu 

Phreeria”, roman, ediția a doua, colecția Seniorii Imaginației, editura Eagle, 2010


Săritori în gol”, culegere de povestiri, colecția Nautilus, editura Nemira, 1994


Vineri 23 mai a.c., ora 17.00, Centrul Calderon, str. Jean Louis Calderon nr. 39, sector 2, București.

O constantă în peisajul SF bucureștean de la relansarea sa în aprilie 2009, ProspectArt este locul de congregare a autorilor, fanilor și cititorilor de SF&F.

ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura și comentarea unor texte de Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, 
Mihail Grămescu, Florin Pîtea, Feri Balin,  Mihnea Columbeanu, Adina Popescu, Silviu Gherman, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brîndușa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Lorena Lupu, Dragoș C. Butuzea, etc. și a unor traduceri de Mihai-Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaș.

La întruniri au fost invitați și au participat Ion Hobana, Mircea Opriță, Florin Manolescu, Lucian Boia, Cristian Tudor Popescu, Mihail Grămescu, Eugen Stancu, Voicu Bugariu, Dan Farcaș, Irina Horea, Adina Popescu, Horia Gârbea, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Bianca Burța-Cernat, Aliette de Bodard, Nina Munteanu, Florin Munteanu, Roberto Quaglia, Mihai Dan Pavelescu, Valerian Stoicescu, Cornel Secu, Dan Ursuleanu, Camelia Ursuleanu, Bogdan Ficeac, Mihail Grămescu, Lucian Hanu, Doina Hanu, Cătălin Sturza, Rodica Bretin, Dan Apostol, Constandina Paligora, Eugen Cristea, Cătălin Badea Gheracostea, Florin Pîtea.


Înfiinţat în 1985, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescucenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Mihail Grămescu, Dănuţ Ungureanu, Mihai-Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu, Sorin Ştefănescu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, Mihnea Columbeanu, Cristian Tamaş, Marius Ungureanu, Valerian Stoicescu, Faur Agachi, Carol Czedly, Dorin Mera, Valentin Dragu, Marius Alecu, Sorin Camner, Costi Gurgu, Alin Claudiu Gălățescu, Oswald Hörer, Maria Grigore, Cristiana Smărăndescu, Marina Nicolaev, Constandina Paligora, Vlad Leancu, etc.

Cenaclul ProspectArt a fost și este unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansîndu-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare.
Ca dovadă sunt premiile cîştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri:
Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă ;
Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian Mihail Teodorescu ;
Premiul Special al Juriului pentru nuvelă 1986 pentru Mihnea Columbeanu ;
Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul Congresului European de Anticipaţie, EUROCON (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu,
Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu,
Premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu,
Premiile obținute de Mihail Grămescu și Costi Gurgu.

Societatea Română de Science Fiction si Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentala și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din Romania.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la inițiativa unui grup de scriitori, traducători și fani din Romania, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.

Cenaclul ProspectArt este o initiațivă a Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (www.srsff.ro/), care își propune să descopere și să pregătească viitoarele generații de scriitori, teoreticieni și artiști ai mișcării SF .


Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr. 39, sector 2, București.

Sînt asteptați și invitați să participe la sedințele cenaclului, toti cei care se simt atrași de fenomenul SF&F, tinerii autori care doresc îndrumare și ajutor, iubitorii de SF&F, fani și  profesioniști pentru ca împreună să contribuim la renașterea și dezvoltarea acestei arte în România.

20.05.2014

LANSAREA ROMANULUI SF „FIER VECHI” AL SCRIITORULUI GEORGE LAZĂR



Aventura pleacă dintr-un liniștit oraș de provincie, la fel cum sunt multe în România, dar, ca într-un vârtej, consecințele deciziilor luate de tineri eroi ai cărții se extind până ajung să cuprindă întreaga planetă. Paralel, într-o altă lume, schimnică, atemporală și sumbră, un călugăr aspirant încearcă să atingă perfecțiunea. Evenimente disparate ale istoriei anilor ‘80 din secolul trecut se înșiră asemenea unor mărgele pe firul timpului, unindu-se și prefațând un viitor apocaliptic.” - Mugur Cornilă


Un an fast pentru science fiction-ul românesc, un an fast pentru Societatea Română de Science Fiction și Fantasy (SRSFF), în ultimele luni publicându-se romanul lui Sebastian A.Corn, „Ne vom întoarce la Muribecca”, culegerea de povestiri „Senzoriada” de Cristian Mihail Teodorescu, volumul „Golem, Golem și alte povestiri fantastice” de Liviu Radu, antologia anuală SRSFF, „Xenos. Contact între civilizații” și acum romanul SF „Fier Vechi” de George Lazăr (Editura Eagle, colecția Omicron).
În curs de apariție este romanul SF „Vegetal ” de Dănuț Ungureanu și Marian Truță.

Mâine, miercuri 21 mai 2014, are loc lansarea romanului SF „Fier Vechi” al colegului și prietenului nostru, scriitorul George Lazăr, la Botoșani, în cadrul Centrului de cercetare-proiectare ElectroAlfa, laboratorul de cercetare fiind unul dintre locurile în care are loc acțiunea romanului.


                          
„Acest roman a pornit inițial ca o nuvelă ce ar fi trebuit să facă parte din antologia Călătorii în Timp, apărută la editura Nemira sub coordonarea Antuzei Genescu și a Societății Române de Science-Fiction & Fantasy (SRSFF). Numai că, spre mirarea mea, povestea a tot crescut și s-a dezvoltat de parcă ar fi căpătat viață proprie. Prin urmare, nu am avut de ales și am scris-o până la capăt, iar la antologie a ajuns o altă povestire.” – George Lazăr

Fier Vechi” - George Lazăr


Editura Eagle, Colecţia Omicron
Ediţia princeps, 2014, 1 volum
Format pentru ediţia internaţională: 5,25 x 8 inci,
Format pentru ediţia din România: 13 x 20 cm
Număr de pagini: 244
Ediţia digitală în format EPUB şi MOBI:
Ediţia tipărită va fi disponibilă din 1 iunie la Elefant.ro şi în alte librării

 George Lazăr (n. 3 februarie 1963, Vatra Dornei, Suceava) este un scriitor și publicist român contemporan de science-fiction și thriller. În 1987 a absolvit Facultatea de Automatică, secția Calculatoare, din cadrul Institutului Politehnic din Iași.
Este membru al Societății Române de Science-Fiction și Fantasy.

A debutat în 1987 în antologia Cosmos XXI: Un univers al păcii.
Povestiri de mici dimensiuni a publicat între 1982 și 1987 în Opinia Studențească (unde a avut o rubrică permanentă, intitulată Utopii) dar și în Argonaut (supliment al revistei Convorbiri Literare), revista Cronica, săptămânalul Magazin.
După 1990, a colaborat în calitate de corespondent la cotidianul Monitorul (din Iași) și mai apoi la Monitorul de Botoșani, pe care îl conduce și unde lucrează și în prezent.
A editat mensualul SCI-FI MAGAZIN, între 2007 și 2008 (12 apariții), unde a publicat două povestiri. A editat Almanahul SCI-FI MAGAZIN 2009.

Este prezent cu povestiri în antologiile SRSFF „Alte țărmuri” (2009, volum editat de Societatea Română de Science-Fiction și Fantasy),  „Pangaia” (2011, SRSFF, Editura Eagle), „Venus” (2012, SRSFF, Editura Eagle), „Călătorii în Timp” (2013, SRSFF, Editura Nemira), „XENOS. Contact între civilizații” (2014, SRSFF, Editura Nemira) și în revista SRSFF.ro („Fantastica”) cu 6 povestiri în 2012.

A publicat volumele: „America One” (2007, Editura Tritonic), „Îngerul Păzitor” (2009, Editura Millennium Press), „The Guardian Angel” – Editura Eagle.

Este prezent în antologiile: Ferestrele Timpului (Editura Tracus Arte, 2013), Zombii – Cartea morților vii (Millennium Press 2013), Cele 1001 Scorneli ale Moshului (Millennium Press, 2012), Steampunk – A doua revoluție (Millennium Press, 2012),Cele 12 feţe ale goticului (Millennium Press, 2012), Premiile Galileo (Millennium Press, 2012).

Felicitări, George !
Felicitări, Mugur !

14.05.2014

MIHAIL GRĂMESCU : 16 FEBRUARIE 1951 - 13 MAI 2014

              Mihail Grămescu : 16 februarie 1951 - 13 mai 2014

 „Pentru Mihail Grămescu, fantasticul rămâne un nesecat izvor de metaforă vizuală, iluminând în chip specific tablourile inventate. În scrieri cu un mai pronunţat caracter alegoric, precum Nike şi Cântecul Libelungilor, autorul îşi dă măsura realei sale înzestrări de poet al sublimului” – Mircea  Opriţă
Vineri 23 mai, ora 17.00, la ProspectArt (centrul Calderon nr.39, str.Jean-Louis Calderon, sector 2, Bucureşti) vom dedica întrunirea comemorării celui care a fost prietenul şi colegul nostru, Mihai Grămescu, scriitor, poet, eseist şi traducător, unul dintre cei mai talentaţi autori ai science fiction-ului românesc.
Dumnezeu să-l odihnească !

13.05.2014

H.R.GIGER (5.02.1940-12.05.2014)






Cu siguranță unul dintre cei mai originali artiști contemporani, Hans Rudolf "Ruedi" Giger, celebru pictor, sculptor și designer elvețian a încetat din viață, ieri, marți 12 mai la vârsta de 74 de ani, într-un spital din Zürich.


                                                      H.R.Giger - Necronom IV


                                                       Scenă din „Alien”

Giger este creatorul decorului si "xenomorphului" din filmul „Alien” (regia Ridley Scott, 1979), „Aliens” (regia James Cameron, 1986) „Alien 3” (regia David Fincher, 1992), „Alien: Resurrection” (regia Jean-Pierre Jeunet, 1997) și de asemenea a colaborat cu regizorii Roger Donaldson („Species”, 1995), Alejandro Jodorowsky (proiectul nefinalizat „Dune”, ), Akio Jissoji („Tokyo: The Last Megalopolis”, 1988) și din nou cu Ridley Scott („Prometheus”, 2012 : designul navei extraterestre, așa numiții „Space Jockeys” și frescele extratestrestre descoperite într-o peșteră la începutul filmului).

 

 


În localitățile elvețiene Chur and Gruyères există „Giger Bars”, designul acestora aparținându-i lui Giger. Tot în Gruyères (cantonul Fribourg) în cadrul castelului Saint Germain ființează Muzeul H. R. Giger.

Și-a numit stilul, „biomecanic”, o fuziune între organic și artefacte industriale, o manieră unică, extrem de originală și imediat recognoscibilă.

        
În 2013 a fost ales în Science Fiction and Fantasy Hall of Fame pentru contribuții majore în cadrul universului imaginarului. 

RIP !

07.05.2014

ANTOLOGIA SRSFF „XENOS. CONTACT ÎNTRE CIVILIZAȚII”


Antologia SRSFF „XENOS. CONTACT ÎNTRE CIVILIZAȚII”

colecția Nautilus, editura Nemira
Sigur v-aţi întrebat, măcar o dată, ce-aţi face dacă v-aţi trezi cu un extraterestru în faţă. Dar v-aţi şi dat un răspuns? Dacă nu, va trebui s-o faceţi cât de repede. Începeţi prin a citi aceste întâlniri fabuloase cu extratereştri, puse pe hârtie chiar de către cei care le-au trăit. În realitate? În imaginaţie? Rămâne de văzut...
Nu staţi prea mult pe gânduri. Nu trebuie să ratați astfel de întâlniri! Sunt îndrăzneţe. Şi percutante. Ceilalţi poate că pândesc după colţ şi nu aşteaptă decât să faceți un singur pas greşit.
Fie că-i numiţi „extratereştri”, fie că le spuneţi doar „ei”, fie că nu le daţi un nume, din teamă că simpla lui rostire i-ar îndepărta prea devreme sau ar fi exact semnalul de începere a invaziei, atingerea lor tot o veţi resimţi cândva. Iar pentru asta trebuie să fiţi pregătiţi.
Vă ajută autorii aleși pe sprânceană: Liviu Radu, Aurel Cărășel, Cristian Teodorescu, Daniel Haiduc, Diana Alzner, Ioana Vișan, George Lazăr, Mihai Liviu Goga, Ștefana Czeller.

Liviu Radu – „Adevărul despre expediţia Starky
Cristian Teodorescu – „Iar visezi femei ?
Daniel Haiduc – „Întâlnire cu rhumbii
Diana Alzner – „O insulă în marginea lumii
Ioana Vişan – „Secvenţă de zbor
George Lazăr – „Cum să prinzi un extraterestru viu şi nevătămat
Mircea Liviu Goga – „John & John
Ştefana Czeller – „Luna sângerie
Aurel Cărăşel – „Migraţia