29.06.2011

BBC FOCUS, O NOUĂ REVISTĂ DE POPULARIZAREA ȘTIINȚEI

După două luni de la relansarea versiunii glossy a revistei „Știință și Tehnică” păstorită de Fundația Dinu Patriciu iată că și concurența de la Intact publică o revistă de popularizarea științei prin preluarea francizei revistei britanice BBC Focus. Tot glossy, evident.

Vor rezista pe piață două reviste avînd același profil ? Tirajul lunar anunțat editorul BBC Focus, MSG Romania (parte a Intact Media Group) pentru BBC Focus este de 15.000 de exemplare pentru primul număr (dublu : iulie- august).
Ce coincidență ! :)) Exact tirajul lunar anunțat de „Știință și Tehnică” !
O strategie tip „me too” din partea Intactului ? Sau există și date de piață care confirmă că un procent din răsfoitorii de Cancan, Click și Libertatea se năpustesc înspre sectorul editorial al vulgarizării științifice ?
Dar ce nu se poate întîmpla în Grădina Maicii Domnului ? Minunile nu contenesc să apară iar industria grea duduie !
E vorba de industria grea a extragerii dracilor din cetățeni, cum bine spunea Mircea Dinescu.
O revistă integral de traduceri concurînd cu un produs autohton... Vom vedea dacă și cît vor supraviețui. Măcar una din ele...


Un detaliu al ediției în limba română pentru că mi-a fost imposibil să găsesc o fotografie a copertei primului număr.

Ceea ce nu este vreo catastrofă întrucît primul număr al BBC Focus (ediția românească) reproduce coperta numărului din ianuarie anul curent a ediției britanice ! :))

Și chiar The Stephen Baxter, celebrul autor britanic de hard science fiction anticipează „lumea high-tech în care vom trăi peste 100 de ani” : locuința, serviciul, energia, mîncarea, transportul, spațiul.

Grupaje interesante sînt dedicate unor subiecte precum „Tehnologia revoluției 2011” de Anne Alexander și Theodore Hong și evoluției speciei umane : „Cum vom evolua mîine ? ” de Dr.Alice Roberts.

„Începînd cu luna iunie, revista BBC Focus (nr.1 -iulie-august) a fost lansată și pe piața din România sub licența BBC de către MSG România, parte a Intact Media Group.
MSG Romania (parte a trustului de presa Intact) deține franciza revistelor BBC Top Gear, BBC GoodFood, BBC GoodHomes și 4WDrive.
BBC Focus este o publicație specializată pe subiecte de știință, tehnologie, fenomene naturale și viitorologie.

Ediția în limba română nu are (încă) un site dedicat dar puteți citi varianta originală la : http://sciencefocus.com/home

BBC Focus are 114 pagini de articole scrise de experți din diverse domenii, care abordează tematici precum: astronomie, fizică, geologie, biologie și tehnologie.

Echipa redacțională din România este coordonata de Radu Cristescu, specialist în știinte politice și filosofie, autor și co-autor de diverse publicații.
Laurențiu Staicu este senior editor al revistei BBC Focus, conferențiar universitar în cadrul Facultătii de Filosofie, Universitatea din București.
În acest moment, știinta în Romania este popularizată condescendent, bolovănos, didactic. BBC Focus vine dintr-o lume în care popularizarea științei se face de cel puțin 300 de ani ! Este o revistă pentru oamenii inteligenți, pentru mințile curioase, pentru cei care vor să fie la curent cu tot ce se întampla în materie de știință, tehnologie și viitor”, a declarat Radu Cristescu, redactor-șef BBC Focus.

Revista este disponibilă începînd cu 15 iunie în toate rețelele de distribuție convenționale și neconvenționale (hypermarketuri, mall-uri, benzinării) la prețul de 11,90 lei iar tirajul este de 15.000 de exemplare”.


Și să nu uităm că „Știință și Tehnică” a ajuns la numărul 3 (iunie 2011) ! O apariție simpatică de altfel (și ceva mai ieftină, 8,80 lei și are șase pagini în plus față de BBC Focus), care mi-a devenit și mai simpatică după primenirea necesară a colaboratorilor ! Au rămas Mircea Opriță, Andrei Dorobanțu și Cătălin Beldea. Suficienți !

20.06.2011

SUPERMAN... LA SOFIA

GENIAL !!! Superman, Captain America, The Mask, Joker, Wolverine, Santa Claus și Ronald McDonald și-au dat întîlnire la Sofia în Bulgaria. Sub culorile steagului american.


Artistul necunoscut i-a adus pe toți eroii lumii libere la Sofia pentru a exorciza simbolic răul totalitarismului întins ca o pecingine pe jumătate de Europa timp de patruzeci și cinci de ani. Și care încă în ziua de astăzi se mai lăbărțează sfidător pe motiv că reprezintă o pagină a trecutului, „momentul înălțător al eliberării”, exemplu de propagandă nerușinată dement-bolșevică în care invazia, ocupația și colonizarea fuseseră botezate „eliberare de sub jugul fascist și imperialist”.


În dimineața zilei de 18 iunie, trecătorii din centrul Sofiei au observat că posacul și amenințătorul monument în stil stalinist, căpătase un aer occidental prin statuile ce străluceau în culori vii.


„În spiritul vremii” este scris sub statuile redecorate în stilul personajelor comicsurilor americane.

Înainte (partea de jos) și după intervenția artistului sau artiștilor !

„Vandalism” a exclamat ministrul bulgar al culturii, Vejdi Rașidov văzînd fotografiile memorialului sovietic.
„Îi vom prinde pe răufăcătorii care s-au dedat unei asemenea activități” !
De data asta s-a reușit mai mult decît marcarea unor ocazionale tag-uri sau slogane antisovietice și anticomuniste. „Redecorarea” a coincis cu Săptămîna Design-ului la Sofia.
Rașidov a declarat că este irelevant aspectul valorii artistice a „redecorării” grupului statuar aparținînd Memorialului Sovietic pentru că acesta este proprietatea municipalității și profanarea este o crimă. Curat crimă, tovarăși !
Rașidov a adăugat că Bulgaria a avut un trecut socialist care nu poate fi șters iar în Berlin există și acum un monument constînd dintr-un tanc sovietic cocoțat pe un postament ce nu a fost distrus sau profanat.
Poate fi vopsit în roz așa cum au făcut cehii ! :))

„Noi bulgarii sîntem singurii conduși de o forță destructivă cînd e vorba de monumentele socialismului”, a continuat tov. Rașidov.


Nu, tovărașe Rașidov, nu sînteți singuri voi bulgarii. Unii dintre voi sînteți încă rusofili și rusofoni și mai credeți că „lumina vine de la Răsărit” ! :))
Dar majoritatea în Bulgaria e clar americanofilă !


http://sofiaecho.com/2011/06/19/1108734_gallery-soviet-army-monument-in-sofia-gets-touch-of-colour

19.06.2011

CENACLUL PROSPECTART, VINERI 24 IUNIE 2011, ORA 17.00, CENTRUL CALDERON

SRSFF are plăcerea să vă invite în data de vineri 24 iunie 2011, ora 17.00 la Cenaclul ProspectArt, Centrul Calderon, str. Jean Louis Calderon nr.39, sector 1, București.

Antuza Genescu :
- „Împărăteasa albă” (proză),
- lectura unui fragment din povestirea „Mîngîi labele tatălui meu” de David D. Levine, traducere de Antuza Genescu (antologia lui Gardner Dozois „The Year's Best Science Fiction, volumul 6, editura Nemira, 2011)

Gelu Negrea:
lectura unui fragment din romanul „Codul lui Alexandru”, editura Cartea Românească, 2007

Codul lui Alexandru”, roman de acțiune, mister și suspans, face parte din familia thrillerelor celebre, dar are ca miză o problematică superioară. Un halucinant experiment supertehnologic așază, de la origini, planeta Pămînt sub amenințarea colapsului.”

Ovidiu Petcu :
Aceeași istorie” (proză)

Eurocon 2011 :

mărturii, impresii, opinii (Cristian Mihail Teodorescu, Marian Truță, Eugen Lenghel)

Cristian Mihail Teodorescu la Eurocon 2011

Cristian Mihail Teodorescu și Marian Truță la dezbaterea despre SF-ul european de la Eurocon 2011

Eugen Lenghel în compania lui Jonathan Cowie și Roberto Quaglia la Eurocon 2011


Antuza Genescu este autoare, traducătoare, readactor, promotor-organizator al Anglo-Romanian Exchanges, seria de schimburi culturale anglo-romane care au avut loc la Timișoara în anii 90 și al Euroconului 1994 de la Timișoara.

S-a născut pe data de 14 ianuarie 1968 în Lugoj. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie, secția română-engleză, a Universității de Vest din Timișoara.
Activă în fandom din 1983, a fost membră a cenaclului SF Sirius din Lugoj apoi a cenaclului H.G.Wells din Timișoara, devenind și președinte al acestuia.
A debutat în fanzinul Paradox, cu povestirea „Poiana sufletelor” în 1986.
A publicat povestiri în Paradox, Helion, Orient Latin.
Deține o rubrică SF în „Paralela 45”, suplimentul literar al ziarului „Renașterea bănățeană”.
A tradus volume de Gene Wolfe, Vernor Vinge, Robert Sawyer, Robin Hobb, Anne Rice, Ken Grimwood, Jack McDevitt.


 Preşedinta Clubului de Anticipaţie H.G.Wells din Timişoara

 Membră în comitetul de organizare a EUROCON, Convenţia Europeană de Science Fiction Timişoara, mai 1994;

 Schimbul Cultural, Ştiinţific şi Science Fiction Anglo-Român — suită de evenimente internaţionale organizate în colaborare cu clubul Phoenicians din Londra
• The Science Fact and Fiction Concatenation — numărul bilingv al revistei de ştiinţă şi science fiction, editat şi publicat în 1997 în Marea Britanie (premiul pentru cel mai bun fanzin semiprofesionist la Convenţia Europeană de Science Fiction de la Dublin, 1998)
• Săptămâna Internaţională de Ştiinţă şi Science Fiction, ediţia I, cu ocazia eclipsei totale de soare din 11 august 1999, Timişoara
• Săptămâna Internaţională de Ştiinţă şi Science Fiction, ediţia a II-a, 19-25 mai 2003, Timişoara

 Membră în comitetul de organizare a microsesiunilor anuale ale Clubului de Anticipaţie H.G.Wells

 Rubrica Lectograf SF, în suplimentul literar Paralela 45, al „Renaşterii Bănăţene”

Traduceri din engleză în română:

• Povestiri science fiction în Paradox și Helion (din John Brunner, John Varley, Joe Haldeman, Bob Leman)
• Richard Allan Miller, „Utilizarea magică şi rituală a ierburilor”, Editura Amarcord, Timişoara, 1996
• Michael Howard, „Războiul în istoria Europei” (împreună cu Vasile Mitu), Editura Sedona, Timişoara, 1997
• Richard Matheson, „Omul micşorat”, Editura RAO, Bucureşti (nepublicat)
• Gene Wolf, „Cartea Noului Soare”, Editura RAO, Bucureşti (nepublicat)
• Anne Rice, „Diavolul Memnoch” (împreună cu H. N. Ursu), Editura RAO, Bucureşti, 2001
• Constantin Negoiţă, „Vizitator”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003
• Ken Grimwood, „Replay”, Editura Nemira, Bucureşti, 2006
• Jim Nisbet, „Codex Siracuza”, Editura Nemira, Bucureşti, 2007
• Richard & Rachel Heller, „Al treisprezecelea apostol”, Editura Nemira, Bucureşti, 2007
• Gene Wolfe, „De partea cealaltă a Soarelui Lung”, Editura Alexandria, Alba-Iulia, 2008
• Gene Wolfe, „Lacul Soarelui Lung”, Editura Alexandria, Alba-Iulia, 2008
• H.Hendrix, „Cheia labirintului”, Editura Nemira, Bucureşti, 2007
• J.McDevitt, „Exploratorul”, Editura Nemira, Bucureşti, 2008
• Stephen King, „Ochii Dragonului”, Editura Nemira, Bucureşti, 2007
• Robert Sawyer, „Alegerea lui Hobson”, Editura Nemira, Bucureşti, 2008
• G. Brandreth, „Oscar Wilde şi ringul morţii”, Editura Nemira, Bucureşti, 2008
• Povestiri traduse în Antologiile SF Gardner Dozois, Editura Nemira, Bucureşti
• Povestiri traduse în Antologiile Fantasy & Horror, Editura Nemira, Bucureşti
• Lucius Shepard, nuvela „Vânătorul de jaguari” din volumul cu acelaşi titlu, Editura Nemira, Bucureşti, 2008
• Stan Nicholls, „Paznicul fulgerului”, Editura Nemira, Bucureşti, 2009
• Chelsea Quinn Yarbro, „Palatul”, Editura Nemira, Bucureşti, 2009
• Robin Hobb, „Ucenicul asasinului”, Editura Nemira, Bucureşti, 2009
• Marion Zimmer Bradley, „Preoteasa din Avalon”, Editura Nemira, Bucureşti, 2009
• Vernor Vinge, „Adâncurile cerului”, Editura Nemira, Bucureşti, 2010

 Traduceri din română în engleză:

•George Lână, Spaţiul dintre două secunde (Space between Two Seconds), Editura Marineasa, Timişoara, 1993
•George Lână, Bariera de la Voiteni (The Barrier at Voiteni), Editura Marineasa, Timişoara, 1998
•George Lână, În apărarea mea (In My Own Defence), Editura Marineasa, Timişoara, 1999
•Veronica Balaj, Cu îngerul la arat (Ploughing with the Angel), Editura Mirton, 1996
•Veronica Balaj, Ritualuri de scrib (Rituals of the Scribe), Editura Mirton, Timişoara, 1998
•Aura Christi, Crini imperiali (Imperial Lilies), Editura Augusta, Timişoara, 1999
•Liviu Pîrvan, Aş fi (Being Away), Editura Marineasa, Timişoara, 1999
•Ion Chichere, Fizeş, Editura Marineasa, Timişoara, 1999
•Veronica Balaj, Între alb şi noapte (Between White and Night), Editura Augusta, Timişoara, 2000
•Poezii de Rodica Draghincescu, traduse împreună cu Adam J. Sorkin, au apărut în Watchword, Jubilat, Fence, River City, Puerto del Sol, Action Yes

 Un mare număr de traduceri nepublicate din diverse domenii (telefonie mobilă, medicină, management, economie, agricultură, drept, religie, muzică)

Gelu Negrea s-a născut pe 23 ianuarie 1945 în Orodel, judeţul Dolj.
A absolvit Facultatea de Filologie (1969), Facultatea de Ziaristică, curs postuniversitar (1981) şi Facultatea de Regie Teatru (2004).
Ocupaţia de bază, ziaristica (ante- şi postdecembristă).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent, este responsabil de redacţie al revistei Luceafărul de dimineaţă.


Cărţi publicate:
„Anti-Caragiale” (Editura Cartea Românească, 2001; ediţia a II-a, 2002), „Cine eşti dumneata, domnule Moromete ?” (Editura Muzeului Literaturii Române, 2003), „Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L. Caragiale” (vol. I, Editura Cartea Românească, 2004; ed. a II-a, 2005), „Codul lui Alexandru” (roman, Editura Cartea Românească, 2007), „Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L. Caragiale” (Editura Cartea Românească, 2009)
Spectacole regizate:
„O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, „Milionarul sărac” de Tudor Popescu, „Cea mai puternică” de A. Strindberg etc.


Ovidiu Petcu, scriitor, promotor - organizator, critic SF, machetist, membru al cenaclului Club XXI, membru fondator al ARSFan, presedinte onorific al cenaclului Planetar din 1994.
S-a născut la 30 septembrie 1955, în Căzănești, jud. Ialomița.
A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității Ecologice București.
A fost membru al mai multor cenacluri bucureștene.
A debutat în 1990, în CPSF Anticipația, cu povestirea „Domnului Frankenstein cu dragoste”. A publicat în Quasar, Dependent SF, Helion, Almanahul Science-Fiction 2007, România literară, String, etc.
Volume publicate: „Chipul Pămîntului*Oameni în spațiu” (Ed. Carminis, 1999).
A participat cu machete la cinci expoziții, obținînd două premii. Între 1987 și 1997 a obținut 16 premii literare.
Textul său „Cimpanzeii albaștri” poate fi citit la adresa :
http://www.carteamea.net/ovidiu-petcu-cimpanzeii-albastri/

Centrul Calderon, str. Jean Louis Calderon nr.39, sector 1, București

Societatea Română de Science Fiction și Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentală și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din România.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la initiațiva unui grup de scriitori, traducători și fani din România, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.

Cenaclul ProspectArt este o inițiativă a Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (www.srsff.ro/), care își propune să descopere și să pregătească viitoarele generații de scriitori și teoreticieni ai mișcării SF .
Sînt așteptați și invitați să participe la ședințele cenaclului, toți cei care se simt atrași de fenomenul SF&F românesc, tinerii autori care doresc îndrumare si ajutor, iubitorii de SF&F, fani și profesioniști pentru ca împreună să contribuim la renașterea și dezvoltarea acestei arte în România.

ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
Începînd cu luna martie 2010 s-au programat cîte două ședințe lunare.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura și comentarea unor texte de Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Feri Balin, Mihail Grămescu, Mihnea Columbeanu, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brîndușa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Laura Ciobanu, Lorena Lupu, Dragoș C.Butuzea și a unor traduceri de Mihai Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaș, Mirel Palada.
Au fost invitați și au participat Ion Hobana, Mircea Opriță, Florin Manolescu, Lucian Boia, Cristian Tudor Popescu, Mihai Dan Pavelescu, Cornel Secu, Dan Ursuleanu, Camelia Ursuleanu, Horia Gârbea, Irina Horea, Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Bianca Burța-Cernat, Dan Farcaș, Bogdan Ficeac, Mihail Grămescu, Lucian Hanu, Doina Hanu, Cătălin Sturza, Eugen Stancu, Roberto Quaglia, Rodica Bretin, Dan Apostol, Eugen Cristea, Cătălin Badea Gheracostea, Florin Pîtea, Ștefan Ghidoveanu, Michael Haulică.


Înfiinţat în 1986, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescu, cenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu, Cristian-Mihail Teodorescu, Cristian Tamaş, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, Mihai-Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu, Mihnea Columbeanu, Sorin Ştefănescu, Marius Ungureanu, Valerian Stoicescu, Faur Agachi, Carol Czedly, Dorin Mera, Valentin Dragu, Marius Alecu, Sorin Camner, Costi Gurgu, Alin Claudiu Gălățescu, Oswald Hörer, Maria Grigore, Cristiana Smărăndescu, Marina Nicolaev, Constandina Paligora.

Cenaclul ProspectArt a fost unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansîndu-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare.
Ca dovadă sunt premiile câştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri: Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă, Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian M. Teodorescu, pentru Premiul Special al Juriului pentru nuvelă 1986 pentru Mihnea Columbeanu, Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul congresului European de Anticipaţie (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu, Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu, premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu, premiile obținute de Mihail Grămescu și Costi Gurgu.

Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr.39, sector 1, Bucureşti

18.06.2011

SRSFF LA EUROCON 2011 : STOCKHOLM, 17-19 IUNIE

SRSFF participă la Eurocon 2011 cu delegația formată din Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Eugen Lenghel, Ştefania Rusoiu, la care se adaugă Costel Baboş și Ella Nicoară.

Vineri 17 iunie 2011
15:00 - 16:00
Panel: „Eastern European SF on the Move” (Nya Matsalen)

Cristian Mihail Teodorescu și Marian Truță la dezbaterea despre SF-ul est-european

More and more eastern European SF is being translated, and is selling well. What more can we expect, what would you recommend? What differences are there between western and eastern sf and fantasy ?

Cristian Mihail Teodorescu

Participants: Darko Macan, Alexander Royfe, Volodimir Arenev, Cristian M. Teodorescu, Marian Truță

Eugen Lenghel a postat pe site-ul SRSFF prima corespondență de la Eurocon :

Eugen Lenghel

Eurocon 2011 – Prima zi

Prima zi de convenție a venit și a trecut (vineri 17 iunie).
Prima preocupare, să fim peste tot și să luăm contact cu toate delegațiile. Mission acomplished.

Ieri, eveniment major, la panelul privind Europa de Est – filmare. Canalul Suedez educațional i-a pus pe Marian Truță și pe Cristian Mihail Teodorescu alături de Estonia, Rusia și Ucraina pentru a discuta aprins despre problematica science fiction-ului și fantasy-ului în Europa estică.

Marian Truță (la mijloc), Roberto Quaglia (dreapta), Mugur Cornilă (stînga)

Mesele erau pline de cărți românești, alături de Gînditorul de la Hamangia și a sa Venus. Iar microfoanele pline de vocea românilor. A fost, în concluzie un eveniment românesc.

Am luat contact cu mai toate delegațiile, și ne-am făcut o mulțime de prieteni (Rusia și Ucraina)

Tocmai s-a votat Ucraina pentru Eurocon 2013
.”


Vineri 17 iunie 2011
15:00 – 16:00
Panel: „Eastern European SF on the Move” (Nya Matsalen)

More and more eastern European sf is being translated, and is selling well. What more can we expect, what would you recommend? What differences are there between western and eastern sf and fantasy ?


Participants: Darko Macan, Alexander Royfe, Volodimir Arenev, Cristian M. Teodorescu, Marian Truță

Sîmbătă 18 iunie 2011
19:00 – 20:00
Group discussion: „Books From My Country Which Should be Translated
” (Gröten)

Participants: Alexander Royfe, Pierre Gévart, Cristian M. Teodorescu, Marian Truță

http://eurocon2011.se/programme


Conducerea Societății Europene de Science Fiction : (de la stînga la dreapta)
Piotr Cholewa, Polonia ; Roberto Quaglia (Italia) - vicepreședinte ; David Lally (Irlanda) - președinte ; Bridget Wilkinson (Marea Britanie) - secretar.



Carolina Gómez Lagerlöf, membră în comitetul de organizare al Euroconului 2011.

12.06.2011

SCRIITORUL AUREL CĂRĂȘEL A DEVENIT MEMBRU SRSFF

Prietenul Aurel Cărășel, un om dedicat SF-ului românesc de peste 30 de ani, a devenit membru al Societății Române de Science Fiction.
Ne cunoaștem din 1981 cînd împreună cu Dan Merișca am participat la o manifestare a cenaclului Henri Coandă din Craiova.
Aurel este autor, traducător, editor, organizator și animator SF. În 1980 a devenit membru al cenaclului SF Henri Coandă din Craiova, între 1981-1984 a fost președintele cenaclului, în 1985 a înființat cenaclul SF Atlantis-Club al cărui coordonator a fost pînă în 1990.
Debutul SF a avut loc în 1981 în revista „Știință și Tehnică” cu textul „Stelara Fata Morgana”.
Îți mulțumim Aurel și bine ai venit alături de noi.


Scriitorul Aurel Cărăşel s-a născut pe data de 15.03.1959 în Craiova, a absolvit Facultatea de Filologie (Craiova, 1984) şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Bucureşti, 1994).
Este profesor şi ziarist.
În domeniul SF activează din 1980.
Este unul dintre iniţiatorii taberei Atlantykron (1990).
A fost preşedinte al Asociaţiei Creatorilor de SF (Craiova) între 1990-1993.
Redactor la mai multe reviste, fanzine şi suplimente SF, redactor-șef al revistei Anticipația.
Între 1982-1984 a editat suplimentul SF Omicron-Satelit iar în 1990, Omicron-Demnitatea/Supliment SF, între 1987-1990 a editat fanzinul Atlantida, între 1991-1993 a editat infzinul lunar Cron, în anul 1994 a coordonat pagina de SF din Curierul Național și pagina de SF a publicației Strict Secret (1994-1996). În 1998 a înființat pagina SF „Lumile de la capătul curcubeului” în cadrul cotidianului Cuvîntul Libertății.


Aurel Cărășel la ProspectArt (lansarea volumului „Vînătoare de noapte”, publicat de Eagle Publishing House)



Aurel Cărășel a debutat în 1981 în revista „Ştiinţă şi tehnică”, cu povestirea
„Stelara Fata Morgana” şi a publicat proză scurtă în Convorbiri Literare - Supliment SF, Anticipaţia, Star Trafic SF, Magazin, Jurnalul SF, Strict Secret, Curierul Naţional, Almanahul Ramuri, Almanahul Rebus, Almanahul Anticipația.
A tradus volume de Murray Leinster, Robert Silverberg, David Brin. Este prezent în antologiile Cronici microelectronice, Avertisment pentru liniştea planetei, Beta SF, Nemira '95




A obţinut mai multe premii, printre care:
Premiul pentru roman al Ed. Nemira pentru „La capătul spaţiului” (1997),
Premiul pentru roman al Ed. Nemira pentru „Lumile Curcubeului” (1999) şi
Premiul Pentru Tînăr Scriitor al Asociaţiei Europene de SF - 1999




Bibliografie selectivă:
„Vînătoare de noapte” (1995 - cu pseudonimul Harry T. Francis),
„La capătul spaţiului” (1997, ed. Nemira),
„Războinicii Curcubeului” (1996 - povestiri şi nuvele).

Non-fiction:
„OZN - Trecut, prezent, viitor” (1995 - în colaborare cu Dan N. Mihăilescu),
„Mic Dicţionar de autori SF” (1996),
„O istorie tematică a literaturii SF” (2006).

05.06.2011

EUROCON 2011 : 17-19 IUNIE, STOCKHOLM, SUEDIA

Între 17 și 19 iunie (de vineri pînă duminică) are loc la Stockholm în Suedia, EUROCON 2011 (Convenția europeană de science fiction
).



Eurocon 2011 : 17 - 19 iunie, Stockholm, Suedia.

Euroconul anului 2011 va avea loc la Casa Studenților din cadrul campusului Institutului Regal de Tehnologie (KTH - Kungliga Tekniska Högskolan), aflat la cinci minute cu metroul de Gara Centrală și la o jumătate de oră cu taxiul de aeroportul internațional Arlanda.

Campusul Institutului Regal de Tehnologie este o oază de pace și verdeață în centrul Stockholmului, zonă numită nu întîmplător, Valhallavägen.


Guests of Honour : scriitoarea americană Elisabeth Bear, scriitorul britanic Ian McDonald, suedezul John-Henri Holmberg (născut în 1949 în Stockholm) autor, critic, editor, traducător și fanul finlandez Jukka Halme.

Vor fi prezenți evident irlandezul Dave Lally, italianul Roberto Quaglia și englezoaica Bridget Wilkinson din partea Societății Europene de Science Fiction, Jonathan Cowie de la „Concatenation”, Vincent Docherty (stabilit în Olanda), Peter Redfarn (Marea Britanie), Pascal Ducommun (Elveția) Frank Roger (Belgia), Pierre Gevart și Nicole Gevart (Franța), Darko Macan, Tatjana Jambrisak și prietenii croați de la SFera (opt în total), Aleksandra Kostrzewa (Polonia), Kiril Pleșkov (Rusia), Boris Sidiuk (Ucraina).

Din Marea Britanie participă scriitorii Charles Stross, Ian Watson, scriitorul finlandez Hannu Rajaniemi (stabilit la Glasgow), M.D. Lachlan, Kari Sperring (în total 36 de britanici).

Din Suedia, autorii Annika Johansson, Börje Crona, Nene Ormes, Anders Fager,Cecilia Wennerström, Karin Tidbeck, Kristina Hård, Niklas Krog, Sara Bergmark Elfgren, Åsa Schwarz, autorul și fanul Ahrvid Engholm, artistul Nicolas Krizan (pînă acum sînt 244 de suedezi înscriși).
Sînt 33 de finlandezi înscriși, 11 danezi, 13 norvegieni, 16 germani, 6 americani, 6 francezi, 5 olandezi, 4 irlandezi, 3 belgieni, 3 italieni, 2 spanioli, un elvețian, un luxemburghez, o portugheză și...un pakistanez.

Vor fi prezenți Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Eugen Lenghel, Ştefania Rusoiu, Costel Baboş, Ella Nicoară.

Din estul Europei, delegația cea mai mare este cea ucrainiană compusă din 14 persoane, urmată de cea rusească (11), Croația (8), Polonia (6), 6 baltici (3 estoni, 3 letoni), doi sîrbi, doi cehi și un ungur.
Și cum a constatat Ahrvid Engholm vor fi 28 de naționalități prezente la Eurocon.

Conform organizatorilor vor fi probabil prezenți peste 500 de participanți.

Euroconul suedez prilejuiește desfășurarea unui program dens avînd programate evenimente paralele, majoritatea conferințelor, dezbaterilor și discuțiilor vor utiliza limba engleză.

Se speră la captarea interesului mass mediei, în special al presei și poate și al televiziunii.

Selectăm cîteva puncte din programul Euroconului 2011 :

Vineri, 17 iunie 2011
14:00 Bioastronomy. Talk by Jonathan Cowie.
14:00 Panel: Which are the most important and influential sf-novels of the last decade ? (Jukka Halme, Kimmo Lehtonen, Kristina Hård, Marianna Leikomaa, Nene Ormes, Niels Dalgaard)
14:00 Presentation: Science Fiction in Latin America (Gröten, Tanja Tynjälä)
14:00 Reading: Ian McDonald
15:00 – 16:00 Panel: Eastern European SF on the move (Alexander Royfe, Darko Macan, Gröten, Volodimir Arenev)
More and more eastern European sf is being translated. They sell well. What more can we expect, what would you recommend? Which differences are there between western and eastern sf and fantasy ?
15:00 Panel: Lovecraft today (Amanda Downum, Anders Fager, Elizabeth Bear, Fredrik Granlund, Martha Hubbard, Martin Andersson)
17:00 – 18:00
Panel: As You Know, Bob !
(Charles Stross, Elizabeth Bear, Hannu Rajaniemi, Ian McDonald, Nya Matsalen, Stefan Högberg)
18:00- 19:00
Group discussion: Magazines and Anthologies - Carolina Gómez Lagerlöf
18:00 – 19:00
Panel: Is SF modernism dead ?
(Johan Jönsson, John-Henri Holmberg, Merja Polvinen, Nya Matsalen, Stig W. Jørgensen)
19:00 – 22:00
ESFS: 1st ESFS Gen Meeting (incl Eurocon bids/reports/Award proposals)
(Bridget Wilkinson, Dave Lally, Roberto Quaglia, Stora Gasquen)
19:00 – 20:00
GoH Interview: Elizabeth Bear
(Elizabeth Bear, Nene Ormes)
19:00 – 20:00
Panel: Swedes recommend Swedish translated SF/Fantasy
(Gröten, John-Henri Holmberg)
20:00 – 21:00
Maps, Mythotopes, and Mundanity: Different Ways of Exploring Fantasy Worlds. Talk by Stefan Ekman. Fantasy scholar Stefan Ekman talks about his recent PhD thesis on one of fantasy literature's most important characters: its settings.
20:00 – 21:00
Panel: Worldcon, a unique (annual) experience
(Carolina Gómez Lagerlöf, Gröten, Jannie Shea, Kurt Baty, Larry v d Putte, Peter de Weerdt, Steve Cooper)
20:00 – 21:00
What’s right with science fiction? Ian McDonald's Guest of Honour-speech
22:00 Group discussion: HBO's adaptation of Games of Thrones
22:00 Panel: What will you do when you have quarrelled with your home?
22:00 Science fiction in France. Talk by Pierre Gévart.

http://eurocon2011.se/programme



ESFS Awards Nominations 2011

Hall of Fame

Best Author
Cristian Mihail Teodorescu - România
Alastair Reynolds - Marea Britanie
Jean-Claude Dunyach - Franța
Lars Jakobson - Suedia
Juraj Cervenak -Slovacia
Milena Benini - Croația
Aleksei Pehov - Rusia
Andrei Valentinov - Ucraina

Best Artist
Dragoș Jieanu - România
Nicolas Krizan - Suedia
Michal Ivan - Slovacia
Igor Kordej - Croația
Manchu - Franța
Nikolay Red'ka - Ucraina
Zoltán Boros & Gabor Szikszai - Ungaria
David Hardy - Marea Britanie

Best Translator
Antuza Genescu - România
Ylva Spångberg - Suedia
Pavel Weigel - Cehia
Mirel Komad - Croația
Jean-Daniel Brèque -Franța
Andrei Porîtko - Ucraina
Attila Németh (Galaktika) - Ungaria
Irina Togoeva - Rusia

Best Magazine
Helion - România
Jules Verne-Magasinet - Suedia
Pevnost - Cehia
Ubiq - Croația
Galaxies - Franța
RBZh Azimut - Ucraina
SFportal Sci-Fi Magazine - Ungaria
web site - http://fantlab.ru - Rusia

Best Publisher
Eagle Publishing House - România
Gollancz - UK
Robert Pilch (Brokilon) - Cehia
Algoritam - Croația
Gérard Klein - Franța
Shiko - Ucraina
Wurdack Verlag - Germania
SFportal E-Book (ebook.sfportal.hu) - Ungaria
Lenizdat (Sankt Peterburg) - Rusia

Best Promoter
Dănuț Ungureanu - România
John-Henri Holmberg - Suedia
Vaclav Pravda - Cehia
Yukka Halme - Finlanda
Davor Šišovic - Croația
Louis Savy - Marea Britanie
Gleb Gusakov - Ucraina
Oleg Kolesnikov - Rusia
István Burger - Ungaria

Spirit of Dedication
Artist
Daniel Dociu - România
Milan Malik - Cehia
Ivan Mavrovic - Croația

Best Fanzine
Gazeta SF, Suceava - România
Landet Annien Steampunk (Anna Davour) - Suedia
Parsek - Croația

Best Dramatic Presentation
„The Cosmonaut's Last Message To The Woman He Once Loved In The Former
Soviet Union" de David Greig, Regizor Radu Afrim; Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, piesă lansată pe 2 octombrie 2010 - România
„Aniara” (versiunea din 2010, regizată de Lars Rudolfsson) - Suedia
Ivan Adamovic - Cehia (organizatorul expoziției Planeta Eden, Praga)
Tajana Štasni - Croația
„Predator Epos” - Ucraina

Best Web Project
http://www.catahya.net - Suedia
NOSF - http://nosf.net/ (Never Ordinary Sometimes Fantastic) - Croația
Website "Zoryana Fortetsya" - starfort.in.ua - Ucraina
Chelloveck's Magazine - Evoking The Golden Age of Sci-Fi
(chelloveck.sfblogs.net) - Ungaria
http://sfera.hr/ - Croația (nominalizată de România)