La emisiunea lui Ştefan Ghidoveanu de pe RADIO ROMÂNIA CULTURAL,"EXPLORATORII LUMII DE MÂINE", sîmbătă 10 septembrie 2010, ora 13.15, invitaţi sînt Marian Truță și Mugur Cornilă.
Marian Truță
Mugur Cornilă
Ștefan Ghidoveanu, realizatorul emisiunii bilunare „Exploratorii lumii de mâine”, Radio România Cultural
Tema emisiunii din ziua de sâmbătă 10 septembrie 2010 :
EUROCON 2010 și SENIORII IMAGINAȚIEI : INTEGRALA SF-ULUI ROMÂNESC
Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy împreună cu Editura Eagle demarează un proiect ambiţios care se va derula pe parcursul mai multor ani.
Acest proiect, unic în România, îşi propune să strângă într-o singură colecţie întreaga literatură science fiction de limbă română, de la origini până la sfârşitul mileniului II.
Colecţia Seniorii Imaginaţiei : Integrala science fiction-ului românesc
Volume apărute în colecţia Seniorii imaginaţiei:
„Phreeria” - Mihail Grămescu
„Întîlnire cu Meduza” - Mircea Opriță
„Efectul P” - Gheorghe Schwarz
„Așteptînd în Ghermana” - Dănuț Ungureanu
„Lumea lui Als Ob” - Voicu Bugariu
Colecţia Seniorii Imaginaţiei : Integrala science fiction-ului românesc
Pentru aceasta, SRSFF şi Eagle Publishing House au înfiinţat colecţia „Seniorii Imaginaţiei”, colecţie gândită ca un instrument de repunere în circuitul cultural atât a volumelor de ficţiune încadrabile, conform aprecierilor critice sau a expertizei noastre, într-unul dintre genurile: science fiction, fantastic, fantasy, horror – cât şi cele de non-ficţiune (teorie şi critică literară, eseistică, etc.) legate de aceste genuri şi scrise de autori români. Desigur, colecţia este deschisă şi ea va putea fi lărgită dacă, la un moment dat, se va considera necesar.
Intervalul de timp pe care îl va acoperi această colecţie se întinde pe parcursul a două secole (XIX şi XX) şi va conţine volume de autor, antologii de autori români şi chiar antologii inedite acolo unde va fi cazul, acestea din urmă mai ales cu autorii români din secolul XIX sau de la începutul secolului XX şi ale căror texte au apărut în diferite publicaţii dar niciodată în volum.
Alături de autori din secolul XIX vor apărea şi autori de dată mai recentă. Pentru a armoniza diferite opţiuni cu privire la sistemul de publicare al autorilor români, am imaginat un sistem de indexare care va permite o ordonare după mai multe criterii, în funcţie de preferinţele fiecăruia.
Astfel cărţile se vor putea ordona după anul apariţiei ediţiei princeps, după numele autorului, după gen (ficţiune sau non ficţiune) sau după numărul de ordine din cadrul colecţiei.
Multe dintre titlurile preluate de colecţia Seniorii Imaginaţiei au avut mai mult decât o singură ediţie.
SRSFF a preferat să pună în valoare ediţia princeps, aceasta având pe lângă valoarea culturală şi una subiectiv-sentimentală pentru majoritatea cititorilor noştri.
Ediţiile princeps vor fi, acolo unde este posibil, revizuite şi adăugite de către autori şi vor include, tot acolo unde este posibil, pe lângă textul principal, şi o prefaţă sau o postfaţă despre împrejurările, motivaţiile sau, în unele cazuri, chiar aventurile care au generat apariţia acelei cărţi.
Titlurile apărute după anul 2000 vor face obiectul unei alte abordări, acestea intrând ulterior în colecţiile pe care SRSFF, împreună cu Eagle Publishing House, le va crea la momentul potrivit.
Suntem convinşi că Integrala Science Fiction-ului Românesc va avea un succes deplin, ea constituindu-se nu numai într-o colecţie unică şi impresionantă, de o valoare culturală evidentă, dar şi într-un instrument de lucru pentru viitorii critici şi teoreticieni ai genului.
Mugur Cornilă şi Marian Truţă
Cărţile sunt disponibile deocamdată pe Amazon.com.
De la 1 septembrie vor fi prezente pe Amazon şi versiunile pentru e-book-readerul Kindle. Avem în vedere ca versiunile electronice să acopere, în viitor, cât mai multe formate.
După 20 septembrie 2010, ediţiile print vor fi disponibile la vânzare şi în România prin Editura virtuala si Cărţiabc, probabil la preţul de 27,5 lei.
Preţurile pentru Amazon sunt de 12,45 usd (Efectul P este 12,95 usd), iar versiunea pentru Kindle va fi în jur de 5 usd (fără taxe de transfer).
În curs de apariție :
1.„2484 Quirinal Ave” de Sebastian A. Corn
2.„Aporisticon” de Mihail Grămescu
3.”Nopţile memoriei de Mircea Opriţă
4.„Trip-tic” de Liviu Radu
5.”Enigmatic, Pământul” de Alexandru Mironov
Emisiunea "Exploratorii lumii de mâine" se difuzează în Bucureşti pe 101,3FM,bilunar, sîmbăta între 13.15 şi 13.45PM.
Sunînd în timpul emisiunii la telefoanele ascultătorilor, 021 311.12.40 sau 021 319.05.05 puteţi dacă sînteţi prompţi să cîştigaţi volume SF.
Emisiunea va putea fi ascultată live pe internet la adresa : http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx.
Lungimile de undă ale Radio România Cultural în ţară sînt :
Alexandria – 89,7 FM * Arad – 106,8 FM * Bacău – 101,8 FM *Baia Mare – 100,1 FM * Bîrlad – 102,8 FM * Bihor – 105,8 FM * Bistriţa – 101,3 FM * Botoşani – 100,8 FM * Braşov – 105 FM * Valea Prahovei – 104,1 FM* Buzău – 103,7 FM * Cîmpulung Moldovenesc – 98,7 FM * Cluj – 101 FM * Craiova – 101,1 FM* Deva – 105 FM * Focşani – 101 FM * Galaţi – 101,6 FM * Giurgiu – 102,6 FM* Harghita – 106,8 FM * Iaşi – 103,1 FM * Mangalia – 92,7 FM * Maramureş – 100,8 FM* Miercurea Ciuc – 98,4 FM * Oradea – 96,1 FM * Petroşani – 90,6 * Piatra Neamţ– 100,3 FM* Ploieşti – 104,1 FM * Rm.Vîlcea – 102,5 FM * Satu Mare – 96,1 FM * Sibiu – 103,7 FM* Suceava – 101,6 FM * Tg.Mureş – 104,9 FM * Tg.Jiu – 89,5 FM * Timişoara – 100,7 FM* Tulcea – 102 FM * Turnu Severin – 105,8 FM * Vaslui – 102,4 FM * Vatra Dornei – 107,7 FM * Zalău – 105 FM.
NU UITAŢI ! SÂMBĂTĂ 11 SEPTEMBRIE 2010, LA 13.15 PE RADIO ROMÂNIA CULTURAL ! 101,3 FM
Why Your Photographer Charges Their Prices
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu