„Anul trecut (2009) am primit o adevărată avalanșă de texte pentru că oricine putea participa la concursul nostru literar și mai ales pentru că am permis subiecte SF.
Ne-am trezit cu tot felul de narațiuni descriind invazii ale unor monștri extratereștri, urmate de orori de neimaginat.”
Declarația îi aparține venerabilului dar încă vioiului Reg Turnill în vîrstă de 94 de ani, organizatorul concursului literar al festivalului H.G.Wells și sponsorul premiului acestuia, în valoare de 1.000 de lire sterline (echivalentul a 1.171,71 euro).
Și pentru că venerabilul sponsor a luat o extrem de hotărîtă atitudine împotriva
„ororilor” ficționale, comitetul organizator al Festivalului H.G.Wells de anul acesta (17 -19 septembrie 2010, Hotelul The Grand, Folkestone, Kent, Marea Britanie) a hotărît să excludă textele SF din competiție, stabilind ca temă a concursului :
„Stories should give readers in 2110 an idea of what life is like for ordinary people, working or retired, in the second decade of the 21st century—its complications and perplexities, and above all its humorous aspects.
HG’s characters described the misery and humour of apprenticeship in a draper’s emporium. There must be both fun and drudgery working in a supermarket or MacDonald’s. Is this or back-packing a better way to fill in the time between college and university? And what is it like if you don’t go to university ?
Plumbing is said to be a well-paid alternative—and always good for a laugh.
And how does it feel to be made redundant—all too familiar in 2010, but hopefully less well-known in 2110?
There are plenty of non-sci-fi stories waiting to be written.”
Rezultatul ?
Pînă la mijlocul lunii august 2010, stimabilul sponsor nu primise niciun text, deși tema concursului fusese popularizată încă din ianuarie a.c. !
De-a dreptul deprimant nu-i așa, să oferi aproape 1.200 de euro și nimeni să nu vrea să încerce să-i obțină ! O altă condiție a fost ca textele trimise pentru concurs să fie scrise de mînă...
Și mai penibil este un concurs literar care nu interesează pe nimeni, deși este vorba de un concurs dedicat celui mai important autor de science fiction al tuturor timpurilor ! Unde dintr-o dată se refuză textele SF pentru că un nonagenar al cărui singur merit constă în intervievarea lui H.G.Wells acum 70 de ani, hotărăște că lucrările mainstream ale lui Wells sînt singurele relevante pentru posteritate.
Cred că dl.Reg Turnill l-ar fi refuzat și pe H.G.Wells însuși avînd în vedere „ororile sci-fi” pe care le-a scris acesta !
În disperare de cauză pentru că trebuiau să anuleze concursul, organizatorii au anunțat că acceptă și textele SF.
Și lucrările au început să vină.
Cîștigătorul concursului de anul trecut, Will Jarrett (autorul în vîrstă de 13 ani al textului „The Invaders from Within”), al treilea de la stînga la dreapta, alături de stră-stră-strănepotul lui H.G.Wells, Prof.Dominic Wells (în centru) și simpaticul sponsor, dl.Reg Turnill (în stînga).
Premiatul de anul acesta al concursului, a declarat după ce a încasat premiul : „Normal că mi-am scris povestirea pe calculator și după aia am transcris-o de mînă !”
Casa din orașul Woking în care a locuit H.G.Wells.
Și asta se întîmplă într-o țară în care abundă referințele la valoarea SF-ului lui H.G.Wells : frescă dedicată lui H.G Wells în orașul Woking, menționat de Wells ca fiind locul impactului primelor „obuze” marțiene.
Sculptura lui Michael Condron, „Tripodul marțian” din centrul orașului Woking
„Obuzul” marțian, parte a sculpturii lui Michael Condron
Sculptura lui Michael Condron, „Tripodul marțian” din centrul orașului Woking
Deși arată ca un capac de canal, este vorba de comemorarea apariției romanului „Războiului lumilor”
Un alt tripod marțian
”Mașina timpului”
Diverse plăci murale ce marchează locuri unde H.G.Wells a învățat, lucrat sau locuit.
Și nu numai în Marea Britanie, ”Războiul lumilor” a fost citit, apreciat și utilizat pentru a transmite ceva publicului !
Coperta înregistrării scenariului radiofonic creat de Orson Welles, pe baza „Războiului lumilor” și difuzat pe 30 octombrie 1938.
Un monument ce comemorează locul unde a început invazia marțiană în S.U.A.
Coliță comemorînd romanul „Războiul lumilor”
Societatea H.G. Wells, fondată în 1960, este o asociație internațională a fanilor scriitorului.Organizația publică revista „The Wellsian”,un newsletter bianual și a reușit să editeze bibliografia exhaustivă a operelor scriitorului.
A organizat două conferințe internaționale, „H.G. Wells under Revision” (în 1986 comemorînd a patruzecea aniversare a morții scriitorului) și „The Time Machine: Past, Present and Future” în 1995 marcînd centenarul primei lucrări SF wellsiene.
Why Your Photographer Charges Their Prices
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu