02.12.2009

GRAFICIENI ŞI ILUSTRATORI SF ROMÂNI


Ioan Dumitrescu-"New Times"(copyright©Ioan Dumitrescu)

"Nu voi insista asupra ilustraţiei SF deoarece nu este specialitatea mea s-o judec.
Totuşi nu pot să nu amintesc numele cele mai răsunătoare şi ale acestui domeniu.
Probabil cel mai înzestrat artist plastic român care şi-a îndreptat atenţia spre SF este Duda Voivozeanu,profesoară de muzică şi pictoriţă amatoare.
Autoare a mai multor coperte ale CPSF,ea a fost premiată la cîteva ROMCON-uri.

Liviu Mihai -"The Ceremony"(copyright©Liviu Mihai)

Timişoara l-a dat pe graficianul Sandu Florea,care după o povestire de Ovidiu Şurianu,a publicat la editura Stadion (Bucureşti,1973),”Galbar”,primul volum românesc de benzi desenate SF.
La Stresa (Eurocon-ul din 1982) a fost premiat pentru B.D.

Daniel Munteanu - "Between the blankets of the sun"
(copyright©Daniel Munteanu)

Bucureştiul îl mai are pe Dan Mihăilescu,autorul cîtorva expresive coperte ale CPSF.

Cristian Moga - "The Future City" (copyright©Cristian Moga)

La Timişoara,trăieşte un alt ilustrator de talent,Sergiu Nicola,distins şi el la EUROCON 5 cu o diplomă de onoare.
În ceea ce priveşte Craiova,acolo activează graficienii Florin-Mihai Diloiu, Marius Ghergu, Viorel Pîrligras,Marian Mirescu.
În sculptură s-a distins Ioan Ilica din Timişoara,premiul I la ROMCON 9.”- Adrian Rogoz : „Postfaţă.Aventura fandomului român”,”Antologia ALFA.O antologie a literaturii de anticipaţie româneşti”,1983,editura Scrisul Românesc,Craiova

Daniel Munteanu -"Ancient spires,clouded flight"(copyright©Daniel Munteanu)

"În ceea ce ne priveşte,se poate vorbi de o şcoală românească de ilustratori SF abia după război,dar mai cu seamă,o dată cu apariţia şi consolidarea primei reviste consacrate genului,Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice,apărută în octombrie 1955 (prima revistă de gen din estul Europei).

Cristian Moga - "Lost" (copyright©Cristian Moga)

Dumitru Ionescu poate fi considerat primul nostru ilustrator S.F.,pilonul de rezistenţă al iconografiei tinerei reviste.
Pentru că Dumitru Ionescu avea să inventeze treptat ilustraţia SF prin cele peste o sută de ilustraţii pentru coperţile colecţiei,realizate între 1956-1964.
Stilul său,la început nesigur şi puţin neîndemînatic,se perfecţionează rapid şi odată cu aceasta asistăm la o întreagă evoluţie a imageriei SF româneşti.

Vlad Icobet - "Invader" (copyright©Vlad Icobet)

În scenele de început,scene de acţiune pline de dinamism şi culoare,Dumitru Ionescu se simte în largul său,dar şi în scenele cosmice (abordate mai tîrziu) dovedeşte o măiestrie remarcabilă.
Coperta numărului CPSF 113,de pildă,care ilustrează povestirea lui I.Efremov,”Cor Serpentis”,este de o frumuseţe stranie,puternic evocatoare.
Şi nu este exagerat să afirmăm că,prin ilustraţiile sale,Dumitru Ionescu a contribuit în mare măsură la imaginea pe care noi românii ne-am format-o despre literatura SF.

Vlad Icobet - "Towers" (copyright©Vlad Icobet)

Din 1959 un alt ilustrator de talent îşi face debutul în cadrul colecţiei,Aurel Buiculescu.Pentru o bună perioadă de timp va ilustra în alternanţă cu Dumitru Ionescu şi datorită stilului său evident influenţat de Bonestell,vor apare ori de cîte ori sunt necesare,imagini din spaţiul cosmic,nave cosmice,scene aeriene.

Vlad Icobet - "Mystic Valley" (copyright©Vlad Icobet)

Începînd cu 1962 va aborda şi desenul alb-negru din interiorul revistei,lucru care va influenţa benefic asupra ilustraţiilor de copertă ce încep să devină din ce în ce mai elaborate.
Aurel Buiculescu va rămîne alături de revistă pînă la sfîrşit,asigurînd atît desenele interioare cît şi ilustraţia unor coperte,alături de mai noii veniţi, Victor Wegemann, Niculae Russu, Duda Voivozeanu.

Ioan Dumitrescu - "Face your demon"(copyright©Ioan Dumitrescu)

Victor Wegemann,al treilea mare ilustrator SF al nostru,a lucrat pentru CPSF între anii 1963-1968,perioada ei de maturitate.
Ilustraţiile lui nu sunt cu mult diferite de tipul ilustraţiilor care înfloreau pe atunci în mai toate revistele SF europene iar stilul său este influenţat în bună măsură de programele spaţiale în plină dezvoltare.

Ioan Dumitrescu - "All within her hands" (copyright©Ioan Dumitrescu)

Cam în aceeaşi perioadă îşi începe activitatea şi Niculae Russu.Desenele sale,foarte elaborate,feeric colorate
fundalurile exotie şi stranii îl impun mai ales în ilustrarea povestirilor în genul fanteziilor eroice.

Liviu Mihai - "Devils Hunter"(copyright©Liviu Mihai)

Duda Voivozeanu inaugurează la noi o manieră cu totul aparte în ilustraţia SF.Dacă pînă atunci toţi ilustratorii (cu excepţia cîtorva tentative nesemnificative ale lui Victor Wegemann) se străduiseră să surprindă cît mai bine subiectul textelor,Duda Voivozeanu se îndepărtează manifest de această manieră,încercînd mai degrabă să ilustreze atmosfera lor,miraculosul.Stilul său inimitabil este mai degrabă simbolic : îmbinarea savantă a formelor şi culorilor care plutesc parcă în spaţii infinite,creează senzaţia de straniu,de altă realitate
spaţio-temporală,perfect explicabilă prin sine.Deşi a realizat relativ puţine ilustraţii,aproape toate sunt memorabile,adevărate bijuterii ale genului."- Mihai Bădescu : „Mari ilustratori SF” (Almanahul Anticipaţia 1986),pag.171-175

Liviu Mihai -"Hunter" (copyright©Liviu Mihai)

Mai stie cineva ceva de Cornel Ionicel(pseudonim Ioniceli),Traian Abruda,
Radu Gavrilescu,Aurel Manole,Marilena Sîrbu,Lucian Băbeanu,Călin Popovici,Sandu Ştiurcă,Călin Popovici ?

Mai picteaza,mai deseneaza,au mai expus,au mai ilustrat ?

Pentru ca de tinerii artisti Ioan Dumitrescu,Vlad Icobet,Cristian Moga,Liviu Mihai,Daniel Munteanu cu siguranta vom mai auzi !

Vom avea vreodata un album de arta SF romaneasca ?


P.S.: Din pacate,nu am gasit pe internet,nici o lucrare a graficienilor si artistilor SF din perioada 1955-1990,cu exceptia lui Sandu Florea,autorul primei benzi desenate SF romanesti,in 1972.

Un comentariu:

Robert Wegemann spunea...

Extraordinara initiativa dvs. de a va aminti de marii artisti ai genului ce au lucrat ca pionieri in acest domeniu. Eu sunt fiul unuia din cei pe care-i enumerati mai sus, respectiv Victor Wegemann, care din pacate nu mai este printre noi de 14 ani. Voi cauta in lucrarile tatalui meu si voi incerca sa va trimit cate ceva din acea perioada. Inca odata stima