24.04.2010

LA MULȚI ANI, MARIAN TRUȚĂ !



Marian Truță împlinește astăzi o vîrstă rotundă și respectabilă, vîrsta unui bilanț artistic, perioadă fertilă în care talentul lui va rodi în alte texte memorabile și în romanul/romanele pe care le așteptăm din partea lui.
Un temperament solar, cald, generos și echilibrat, Marian a adus de la debutul lui în 1985, autenticitate, simț estetic și bucurie tuturor cititorilor săi.


La mulți ani, Marian și încă o dată pe atît !



Marian Truţă scrie proză SF de la cincisprezece ani,a început să frecventeze în 1983 cenaclul bucureştean "2001", apoi SOLARIS-ul, "Univers SF 2001", devenind în 1986 membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
În 1985 obţine o menţiune pentru schiţa "Vînătoarea din zori" la concursul literar al cenaclului Helion.
La ROMCON 1986-Iaşi, a obţinut în cadrul Concursului anual de literatură SF,Premiul pentru schiţă cu lucrarea "Noapte bună,Tereza",publicată în Almanahul Anticipaţia.
Povestirea sa "Început de anotimp ploios la Ezary" a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor decernat la ROMCON 1987-Craiova şi a apărut în cadrul medalionului dedicat lui Marian Truţă în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale au apărut în antologia de limbă maghiară "Az osszerobbanas"-1987, în colecţia Clubul SF-Editura Labirint 1990, în revistele Nautilus (Nemira,1992), Almanahul Anticipaţia 1993, "Dor de România"-1999, "Helion"-2007 şi în Almanahurile Science Fiction (ale cenaclului Helion)2007 şi 2008.
Distincţii : Premiul special al Juriului la concursul Vladimir Colin,organizat de editura Nemira, 1993.
În 2008, volumul său de povestiri intitulat "Vremea renunţării" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
De asemeni a tradus romanul "Războiul bătrînilor" de John Scalzi,apărut la editura Millenium Press.
"Prozele lui Marian Truţă sînt caracterizate printr-un intens fior liric,grefat pe o imaginaţie fertilă.Pentru el SF-ul nu rămîne doar o formulă de literatură-avertisment ci şi un mijloc de sondare a propriului eu şi de proiectare a spaţiului interior asupra lumii înconjurătoare,în vederea împlinirii armoniei Om-Univers.
Marian Truţă a reuşit să ne ofere dovada incontestabilă a talentului său literar.
"
-
Constandina Paligora

Marian Truță are un nou blog intitulat "Science-Fiction...și nu numai".
(www.mariantruta.ro)

Puteți citi o excelentă proză, intitulată "Cumania 2010", trei episoade au fost postate pînă acum, relevînd același talent,acuitate socială, empatie, tandrețe și receptivitate culturală.
Subiecte diverse precum postările "La piaţă", "Cel mai bun câine de pază", "Enya of Wolf Point", "SRL", "O săptămână", "La mulţi ani, Tudor !", "Vreau un book reader (pentru fiecare)", "Cum să te apuci de fumat", "Hunt beneath the moon–Vânătoare pe
sub Lună", "2010".
Vă invit să descoperiți blogul "Science-Fiction...și nu numai".(www.mariantruta.ro)

Niciun comentariu: