31.05.2009

ANA –VERONICA MIRCEA, AUTOR SF,TRADUCĂTOR ŞI MEMBRU SRSFF


Născută la 14.07.1957 în Bucureşti.Autor SF şi traducător de beletristică.
Absolventă a Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică, Secţia Mecanică Fină - promoţia 1981.A profesat ca inginer din sept. 1981 până în febr. 2008 (inclusiv).
Ocupaţia actuală: traducător de beletristică (începând din 2005.
Debut ca scriitor de proză scurtă SF: în 1993, în Jurnalul SF nr.12, cu „Felix, the king” (după obţinerea premiului II pentru proză scurtă SF la concursul Nemira ’92 cu "Paradisul bărbaţilor").
Premii: 18 premii şi o menţiune pt. proză scurtă SF.
42 de texte publicate:în antologii (Nemira 96), reviste(Jurnalul SF,CPSF Anticipaţia,),ziare (Curierul Naţional) şi fanzine(Supernova,Dependent SF) şi
un volum de proză scurtă SF ("supra-Vieţuitorii") pe Internet - http://www.cartea.info/revista/avm/index.html

Prima traducere: „Casa Viselor”(House of Dreams) de Michael F. Flynn, pentru Almanahul ANTICIPAŢIA 1999-2000
Prima carte tradusă:„Sîngele Sfînt şi Sfîntul Graal”(Holy Blood,Holy Grail),de Michael Baigent, Richard Leigh, Henry Lincoln, RAO, septembrie 2005.
A tradus în total(finalizate în clipa de faţă): 28 de cărţi (dintre care 2 în colaborare), 13 povestiri şi 3 poezii din cadrul antologiei "The Year's Best Fantasy and Horror",vol.II,editura Nemira,2009.Poeziile sunt:"Mâhnire"(Grief) de Willa Schneberg (versuri albe),"Frumoasa Pălărie"(Jolly Bonnet) de Andrew J Bonia (versuri albe)şi "Nimfele Găsind Capul lui Orfeu"(Nymphs Finding the Head of Orpheus) de Theodora Goss.
Blogul Anei-Veronica se numeşte "Veronicisme:De la Tuşa Vero cetire" :
http://anaveronica.wordpress.com/

30.05.2009

GEORGE CEAUŞU şi QUASAR


Joi după-amiaza (28 mai),pe cînd la Bucuresti colegii mei se pregăteau să deschidă a doua şedinţă de cenaclu, am avut deosebita plăcere să beau o cafea în dulcele tîrg al Ieşilor cu George Ceauşu.Am să preiau,pentru început,prezentarea din "Dicţionar
SF",via wikiSF:

George Ceauşu:născut în data de 22.08.1954 la Hîrşova,judeţul Constanţa ; Absolvent al Facultăţii de Matematică (secţia informatică)a Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi şi al Facultăţii de Filosofie din cadrul aceleiaşi Universităţi.
Cercetător ştiinţific asociat al Institutului Naţional de Inventică, membru al Societăţii Române de Sisteme Fuzzy şi al Uniunii Balcanice de Sisteme Fuzzy,membru al World SF Writers Association.
Scriitor,eseist,critic,publicist,redactor,animator,organizator SF.
Volume publicate:"Înstelata aventură" (Ed. Junimea, 1988);proză, în 9 antologii apărute în intervalul 1982-1992.
A publicat în Dialog, Opinia studenţească, Viaţa Politehnicii, Convorbiri literare, Cronica, Timpul, Evenimentul, Independentul, Opinia, Ateneu, Hyperion, SLAST, Luceafărul,Ştiinţa şi Tehnică, Jurnalul SF, Almanahul Anticipaţia, CPSF Anticipaţia, ArtPanorama, Vatra, Helion, Gazeta de Transilvania, Georgia Journal (SUA).
În calitate de redactor, a activat la Dialog (1975-1980), Fantastic Magazin (1982), Holograma (1983), Spaţii enigmatice (1990), Super-Detectiv (1990), Argonaut (1983-1988).În cadrul revistei Bursa de Est, începînd din octombrie 1992, realizeaza QI, primul supliment săptămînal de SF din România; este redactor la Jurnalul SF în secvenţa de numere 1-100(1992-1994)şi,din noiembrie 1994, redactor al suplimentului
săptămînal Supernova.
Împreună cu Vlad Frânghiu şi Lucian Merişca a realizat emisiunea duminicală Quasar SF de la TVR Iasi (1992);cu Vlad Frânghiu a realizat emisiunea Galaxia SF de la Tele M(1990-1992),prima de acest gen din ţară prezentată la un studio TV particular; de asemenea, a colaborat cu secvenţe de actualitate şi conversaţionale la posturile TV naţionale şi zonale. Activitatea radiofonică a cuprins colaborarea sistematica la Radio România Tineret, Radio Iaşi şi sporadic la posturi locale din Craiova, Focşani, Galaţi, Brăila, Botoşani. La Studioul TV Electron M-Bit a realizat împreună cu Cristina Constantin,în intervalul iulie 1997-septembrie 1998, emisiunea Explorări în enigmatic, dedicată ficţiunii ştiintifice/artistice şi CNI-urilor.

Despre întîlnire: A fost extrem de interesantă, am găsit puncte comune de vedere, considerăm că o colaborare între grupul de la Cenaclul Quasar şi SRSFF este perfect posibilă şi dezirabilă,în incercarea de coagulare a mişcării SF din România. Am discutat despre eventualele schimburi literare între grupurile noastre. Despre calitatea literaturii SF de la noi, despre criteriul cantitativ şi calitativ, etc.

Domnul George Ceauşu si-a manifestat disponibilitatea de a fi prezent la următoarea şedinţă de cenaclu ProspectArt, ce va avea loc joi 25 iunie. Deasemenei,cu ocazia acelei întruniri,dînsul doreşte să citeasca un eseu pe care sperăm sa-l şi avem spre publicare în 2 săptămîni.
Mulţumim mult şi aşteptăm cu interes viitoarele noastre colaborări.

FINALIŞTII PREMIILOR MYTHOPOEIC 2009


Au fost anunţaţi finaliştii Premiilor Mythopoeic 2009 pentru literatură fantasy,
acordate de Mythopoeic Society.
Cîştigătorii vor fi cunoscuţi în cadrul ceremoniei decernării premiilor la Mythcon XL(17-20 iulie 2009),Los Angeles,California,S.U.A.
ADULT LITERATURE
"Lavinia" - Ursula K. Le Guin (Harcourt)
"An Evil Guest" - Gene Wolfe (Tor)
"Pandemonium" - Daryl Gregory (Del Rey)
"Flesh and Spirit and Breath and Bone" - Carol Berg (Roc)
"The Bell at Sealey Head" - Patricia A. McKillip (Ace)
CHILDREN’S LITERATURE
"The Graveyard Book" - Neil Gaiman (HarperCollins)
"Nation" - Terry Pratchett (HarperCollins)
"House of Many Ways" - Diana Wynne Jones (HarperCollins)
"Graceling" - Kristin Cashore (Harcourt Children's)
"Savvy" - Ingrid Law (Dial)
INKLINGS STUDIES
("The Inklings",un cerc literar ce reunea la Universitatea Oxford în anii dinaintea celui de al doilea război mondial,autori precum J.R.R.Tolkien,C.S.Lewis,Charles Williams,Owen Barfield)
"Charles Williams: Alchemy and Imagination" - Gavin Ashenden (Kent State, 2008)
"Tolkien on Fairy-stories:Expanded Edition,with Commentary and Notes" - Veryln Flieger,Douglas A. Anderson, eds. (HarperCollins, 2008)
"The History of the Hobbit, Part One: Mr. Baggins; Part Two: Return to Bag-end" - John Rateliff (Houghton Mifflin, 2007)
"Planet Narnia: The Seven Heavens in the Imagination of C.S. Lewis"- Michael Ward (Oxford, 2008)
"The Evolution of Tolkien’s Mythology: A Study of the History of Middle-earth" - Elizabeth A. Whittingham (McFarland, 2008)
MYTH AND FANTASY STUDIES
"Four British Fantasists: Place and Culture in the Children’s Fantasies of Penelope Lively, Alan Garner, Diana Wynne Jones,Susan Cooper"-Charles Butler (Children’s Literature Association & Scarecrow, 2006)
"Folklore and the Fantastic in Nineteenth-Century British Fiction"-Jason Marc Harris (Ashgate, 2008)
"Rhetorics of Fantasy"-Farah Mendlesohn (Wesleyan University Press, 2008)
"One Earth, One People: The Mythopoeic Fantasy Series of Ursula K. Le Guin, Madeleine L’Engle and Orson Scott Card"-Marek Oziewicz (McFarland, 2008)
"Oz in Perspective: Magic and Myth in the Frank L. Baum Books" - Richard Carl Tuerk (McFarland, 2007)

29.05.2009

Cenaclul SF ProspectArt - Bucureşti Editia a II-a

Reactii: http://madelin.wordpress.com/2009/05/28/nume-de-cod-rabinul-admirator-din-umbra/#comment-3260

Multumim mult si bine ati venit. Va mai asteptam.

DragosC ne face onoarea de a veni la Cenaclu si de a comenta despre el aici: http://chestiilivresti.blogspot.com/2009/05/la-cenaclul-sf-iar.html Multumim mult si te mai asteptam. Sper ca persoana a II-a singular nu te deranjeaza. Ai devenit de-al casei. :-)

De la Vlad Stroescu citire: http://dulce-mahala.tapirul.net/2009/05/29/prospect-art-22/comment-page-1/#comment-6308

Multumim.

Nestemata cu o cronica senzationala, sper sa nu te mai fastacesti. Eu n-am fost de fata sa te vad rosind:
http://bibliotecababel.wordpress.com/2009/05/30/dare-de-seama-neamanuntita/

Multumim, iubit giuvaer.

Un frumos capricorn:

http://capricornk13.weblog.ro/2009-05-30/832126/Cenaclul-Prospect%27Art---a-doua-%C3%AEnf%C4%83%C5%A3i%C5%9Fare.html#comments

Multumiri.

THE DARK TOWER : THE GUNSLINGER, THE FALL OF HYPERION , A STORM OF SWORDS


STEPHEN KING - "TURNUL ÎNTUNECAT : PISTOLARUL"(The Dark Tower: The Gunslinger,1982)
Traducere : Mircea Pricăjan (membru SRSFF)
Redactor : Ioana Stănescu (Jen)
Primul volum al seriei "Turnul întunecat" este în curs de apariţie la editura Nemira şi va fi lansat la Bookfest 2009 ce se desfăşoară între 17 şi 21 iunie.
Romanul a fost inspirat de poemul "Childe Roland to the Dark Tower Came" de Robert Browning,citit de Stephen King pe cînd era student în anul II la Universitatea Maine.
Cele cinci părţi constitutive ale "Pistolarului" au fost publicate mai întîi în "Magazine of Fantasy and Science Fiction":
"The Gunslinger" (oct.1978)
"The Way Station" (apr.1980)
"The Oracle and the Mountains" (feb.1981)
"The Slow Mutants" (iul.1981)
"The Gunslinger and the Dark Man" (nov.1981)
Prima ediţie a apărut în 1982 la Donald M. Grant,Publisher,Inc.În 1988,editura Plume a lansat versiunea trade paperback.În 2003,Stephen King a revizuit şi adăugit romanul cu 35 de pagini.
Următoarele volume ale seriei "Turnul Întunecat" sînt :
The Dark Tower II: The Drawing of the Three (1987)
The Dark Tower III: The Waste Lands (1991)
The Dark Tower IV: Wizard and Glass (1997)
The Dark Tower V: Wolves of the Calla (2003)
The Dark Tower VI: Song of Susannah (2004)
The Dark Tower VII: The Dark Tower (2004)


DAN SIMMONS - "CĂDEREA LUI HYPERION"(The Fall of Hyperion,1990),două volume
Extrem de repede după lansarea primei părţi al seriei Hyperion Cantos,"Hyperion",
se pregăteşte de lansare cea de a doua parte "The Fall of Hyperion".
Traducerea : Mihai Dan Pavelescu (membru SRSFF)
Colecţia: Nautilus SF
Număr de pagini: 912
Număr de volume: 2
ISBN: 978-606-8073-19-4
Format: Buzunar 107x178 mm
Apariţie: Iunie 2009
Premiile Locus, SF Chronicle, British SF şi Seiun
Finalist al premiilor Hugo şi Nebula
Prezentarea editurii :
"Volumul II:Pe planeta Hyperion misterioasele Cripte ale Timpului se deschid. Iar când secretele pe care la conţin vor ieşi la iveală, nimic – absolut nimic, absolut nicăieri în univers! – nu va mai fi la fel niciodată..."
„Alături de primul volum al seriei, Căderea lui Hyperion întregeşte o capodoperă science fiction, la un nivel literar atins arareori. Stephen King a spus-o cel mai bine şi nu pot decât să fiu de acord: «RĂMÂN MUT ÎN FAŢA LUI DAN SIMMONS».”- JOHN CLUTE
„O serie care oferă cu adevărat din toate: science-fiction, poezie, dragoste, sex, război, intrigă şi politică. La sfârşit nu poţi să nu te întrebi ce înseamnă de fapt «uman».” - School Library Journal
„Science-fiction la cel mai înalt nivel,… un roman de referinţă.” - Isaac Asimov’s Science Fiction Magazine



George R.R.Martin – „Iureşul Sabiilor”(A Storm of Swords),
3 volume - în curs de apariţie la editura Nemira
Traducere de:Laura Bocancios
Colecţia: Nautilus SF
ISBN: 978-606-92091-9-6
Număr de pagini: 1784
Număr de volume: 3;
Format:107x178
Apariţie: iunie 2009
Prezentarea editurii:
"Dintre cei cinci rivali pentru putere, unul este mort, altul căzut în dizgraţie, dar războaiele continuă să se dezlănţuie cu furie, în timp ce alianţele se fac şi se desfac. Joffrey ocupă Tronul de Fier, stăpânitor neliniştit al Celor Şapte Regate, duşmanul său cel mai înverşunat, Lordul Stannis, e înfrânt şi dezonorat, iar tânărul Robb încă domneşte peste Nord din fortăreaţa Riverrun. Între timp, Daenerys, regina exilată şi stăpâna ultimilor trei dragoni, străbate continentul scăldat în sânge. În vreme ce forţele rivale pun la cale confruntarea finală, o armată de creaturi barbare soseşte de la capătul lumii civilizate, însoţită de oastea morţilor-vii, ale căror stârvuri însufleţite sunt de nestăvilit. Nimeni nu-şi va găsi odihna până când Cele Şapte Regate nu vor izbucni într-un iureş al săbiilor.„Întotdeauna aştept perfecţiunea de la George R.R. Martin, iar el nu mă dezamăgeşte niciodată”Robert Jordan„Al treilea volum din saga care a debutat cu Urzeala tronurilor şi a continuat în Încleştarea regilor este unul dintre cele mai sclipitoare exemple de fantasy contemporan. Complexitatea personajelor ne condamnă să devorăm această imensitate pagină cu pagină, căci Martin, asemenea lui Tolkien sau Jordan, ne obligă să ne pese de soarta lor.”Publishers Weekly „Martin împlineşte din plin promisiunile primelor volume şi continuă o serie fantasy destinată să ajungă una dintre cele mai bune din toate timpurile.”- "The Denver Post"

Dune - o serie!


In 1965 aparea celebrul roman "Dune" de Frank Herbert. In august 2009 este anuntata sa apara "The Winds of Dune", a 537 ( a XVI-cea pentru precizie, fiind anuntate inca 2) urmare a romanului lui Frank Herbert.

Intr-o intalnire pe care am avut-o cu George Ceausu, acesta a rememorat una dintre cugetarile lui Dan Merisca, cugetare ce a nascut si un concurs al cenaclului Quasar, si anume:

"Dune ar fi un roman extraordinar, deca ar avea 3 pagini!"

Concursul s-a referit la incercarea de a scrie Dune in 3 pagini.
Cugetarea se referea la nesfarsita serie de continuari fara alt sens in afara banilor, cerintelor de piata si a foamei cititorilor de astfel de produse. Acu', nimeni nu-i poate opri pe unii sa arunce banii si pe altii sa-i pape. Pe de alta parte nimeni nu ma poate opri sa scriu ca asta nu este cultura ci prostitutie, asa ca mai scutiti-ma de comentarii. Luati-va banii si ciocu' mic.

25.05.2009

CENACLUL SF PROSPECTART : JOI 28 MAI 2009,ORA 18.00,OBSERVATORUL ASTRONOMIC POPULAR


Cenaclul SF ProspectArt(al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy)organizează întrunirea de joi 28 mai 2009,la ora 18.00,la Observatorul Astronomic Popular "V.A.Urseanu",Bd.Lascăr Catargiu (fost Ana Ipătescu).
Vor citi Sebastian A.Corn ("Scrisoare") şi Liviu Radu (un fragment din nuvela "Lumina trebuie să vină de la răsărit").
Ambele texte au fost postate pe site-ul SRSFF (www.srsff.ro).

Sunt invitaţi toţi pasionaţii de science fiction şi fantasy.

24.05.2009

SPECTACOLUL RADIOFONIC "PLANETA MEDIOCRILOR"


Cu mare întîrziere aflăm datorită "intensei promovări"că Teatrul Naţional Radiofonic
şi Muzeul Naţional al Literaturii Romane au organizat audiţia cu public a spectacolului radiofonic PLANETA MEDIOCRILOR,vineri,19 decembrie 2008, ora 18.00, în Cafeneaua „La Muzeu”(Muzeul Naţional al Literaturii Române) din Bulevardul Dacia nr 12.
Audiţia s-a desfăşurat în prezenţa autorului Ioan Grosan, a interpreţilor şi a echipei de realizatori. Ideea regizorului de a-l aduce în rolul Povestitorului pe Ioan Groşan crează un adevărat spectacol document
În distribuţie,alături de autor:Horaţiu Malaele, Valentin Teodosiu, George Mihăiţă,
Valentin Uritescu, Magda Catone, Dan Tudor, Ionuţ Chivu
Adaptare radiofonică de Silvia Cusursuz şi Mircea Zăvoianu.
Regia de studio: Janina Dicu.
Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu.
Regia tehnică: Mihnea Chelaru.
Producător – Vasile Manta
Regia artistică semnată de Attila Vizauer.
Spectacolul radiofonic PLANETA MEDIOCRILOR, a fost realizat dupa micro-romanul SF (care are ca punct de pornire textele ştiinţifico-fantastice publicate de autorul IOAN GROŞAN timp de mai multi ani în revista "Ştiinţă şi Tehnică", înainte de 1989, reunite în microromanul "Planeta Mediocrilor,1991").

"În Planeta mediocrilor,1991 subiecţii anticipaţiei sînt astronauţii Ion Aciobăniţei,comandant şi Vasile Amărăşteanu,pilot radio-telegrafist,decolaţi pentru o misiune de patrulare cu astronava Romroyce,căreia acul direcţiometrului i-a rămas înţepenit la indicativul "Tot înainte".Transpuse într-un mediu neaoş românesc,clişeele SF dezvoltă un comic de situaţie irezistibil.Aluzia politică e inteligentă şi permanentă.În dialoguri autorul e spumos,caricatura apare infuzată de germenii unei amuzante complicităţi afective.Supuse tratamentului ludic,eternele şi fascinantele malformaţii,anchiloze şi scleroze ale societăţii româneşti sunt tratate cu vitriolul anticipaţiei.
Spectacolul e un delir umoristic reconfortant." - Mircea Opriţă - "Anticipaţia românească"

Demonul umorului i-a prilejuit scriitorului realizarea unor personaje şi situaţii hilare prezente într-o societate pe care am trăit-o la cote maxime. Multe „şopîrle”au putut să scape,şerpuind printre rînduri, datorită inteligenţei, talentului narativ şi puterii de observaţie focalizate într-un timp istoric determinat. Gradarea ironiei este marele atuu al unui narator fictiv care amestecă toate personajele, fie piloţi umani, fie roboţi într-un malaxor al istoriei. O avalanşă de proiecţii burleşti explodează într-un imens hohot de rîs interior.
Spectacolul radiofonic PLANETA MEDIOCRILOR se recomandă ca un spectacol document avîndu-l protagonist chiar pe creatorul mediocrilor şi extramediocrilor, scriitorul IOAN GROŞAN.

Înregistrarea scenariului radiofonic este accesabilă pe site-ul TRILULILU :
http://www.trilulilu.ro/fireste/85c1e132699d1d
"Parodist tenace şi ironist pe o amplă gamă de nuanţe,a scris nu mai puţin de 50 de episoade publicate pe parcursul mai multor ani în foileton revuistic,din lucrarea intitulată pompos Epopeea Spaţială 2084."-Mircea Opriţă,"Anticipaţia românească".
„- Ce concediu? - întrebă Felix S 23.
- Cum ce concediu?! - făcu Getta 2. Concediu! Nu ştiţi ce-nseamnă concediu?
Cei trei roboţi se uitară unul la altul.
- Nu - răspunse Felix S 23, în numele său şi al tovarăşilor săi.
- Nu ştiţi ce-nseamnă concediu?! - zise uimită Getta 2. Păi voi pe ce lume trăiţi?
- Pe Terra! - răspunse cu mîndrie în glas comandantul Felix S 23.
- Terra? Asta unde vine?
- Lîngă Jupiter. S-a ţinut un simpozion acolo anul trecut.
- Aaa, de unde aducem noi bitum! - se lămuri Getta 2.Şi zici ca voi n-aveţi
concediu?
- Nu - răspunse prudent Felix S 23. Ce este acela?
- Este o perioadă de timp în care cei care muncesc au dreptul să se odihnească, iar cei care se odihnesc au dreptul să munceasca după cum îi taie capul - le explică Getta 2.
- Sa te odihnesti?! - se mira Felix S 23. De ce sa te odihnesti?
- Dar ce, voi munciti tot timpul? - ii intreba Getta 2.
- Bineinteles! - raspunse Felix S 23.
- Si daca va stricati, ce faceti?
- Raportam, ne reparam si inapoi la treaba.
- Si daca va stricati de tot?
-Nu exista asa ceva!Hai sa zicem ca-mi sare o lampa, mi se arde un circuit sau in cel mai rau caz mi se rupe-n paispe vreun cablu de transmisie; le inlocuiesc si gata! Pentru ca trebuie sa stii, domnisoara, noi suntem programati in doua sisteme: sistem Fortran in mod normal si sistem Cobol in caz de boala. Asa ca n-ai de ce sa te odihnesti: munca l-a transformat pe animal in om si tot ea l-a ajutat sa ajunga robot. (...)
- Interesant la voi pe Terra - spuse Getta 2 dusa pe ganduri. Si de functionat, cum functionati?
- In retea - raspunse comandantul Felix S 23. Ne punem in priza si ne incarcam cu ratia permisa.”

Hotărîre SRSFF

Cum în următoarele două luni,pînă spre sfîrşitul lunii iulie, programul meu este extrem de încărcat,împreună cu ceilalţi colegi din cadrul Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy am hotărît desfiinţarea funcţiei de PR.

Sorin Camner

23.05.2009

CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU ŞI MARIAN TRUŢĂ LA "EXPLORATORII LUMII DE MÂINE",RADIO ROMÂNIA CULTURAL,SÎMBĂTĂ 23 MAI 2009


CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU
MARIAN TRUŢĂ
Membrii fondatori ai Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy,
scriitorii Cristian Mihail Teodorescu şi Marian Truţă sînt invitaţi la emisiunea lui Ştefan Ghidoveanu,sîmbătă 23 mai de pe RADIO ROMÂNIA CULTURAL

,"EXPLORATORII LUMII DE MÂINE",
Tema emisiunii : Cenaclurile SF
Emisiunea "Exploratorii lumii de mâine" se difuzează în Bucuresti pe 101,3FM, bilunar,sîmbăta între 13.15 şi 13.45PM. Emisiunea va putea fi ascultata live pe internet la adresa : http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx.
NU UITAŢI ! SÂMBĂTĂ 23 MAI,LA 13.15 PE RADIO ROMÂNIA CULTURAL !


Cristian Mihail Teodorescu a debutat în 1983,cu povestirea "Strămoşii-O legendă din negura timpurilor",publicată într-un almanah.Din acelaşi an a frecventat cenaclul studenţesc SOLARIS.
În 1986 a fost membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
Povestirea sa "Tina dansatoarea" a fost publicată în Almanahul Anticipaţia 1988.
Cu textul "Dosar 74" a obţinut Premiul pentru Povestire la ROMCON 1987 (Convenţia naţională SF)de la Craiova.Atît "Dosar 74" cît şi "Des-prinderea" au apărut în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale ulterioare au apărut în Almanahul Anticipaţia,Colecţia Povestirilor Şttinţifico-Fantastice Anticipaţia, în antologia lui Lucian Hanu,"La orizont această constelaţie",("Pedalaţi şi fiţi fericiţi").
În 2007 obţine Premiul I la concursul anual de proză SF al revistei "Helion" cu povestirea "Kandru" iar în Almanahul Science Fiction al cenaclului Helion îi apar povestirile "Maestru Imperial"şi "Coeficient 128".
Cristian Mihail Teodorescu a absolvit Facultatea de Fizică în 1990,este doctor în fizică (a obţinut doctoratul în 1995 la Orsay,Franţa),a lucrat în cercetare în Franţa (1991-1996 şi 1999-2001),Germania (1996-1998),Anglia (2001-2002.Din 2002 este cercetător la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
În 2008,volumul său de povestiri intitulat "sf unu" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
"Cîteva din atuurile lui Cristian-Mihail Teodorescu sînt dialogul inteligent şi plin de vervă,care dă viaţă unor scenarii dinamice,fuziunea umorului bazat pe logica paradoxală cu un comic aproape cinic,simţul acut al spectaculosului,toate acestea conducînd la consistenţă şi la plenitudinea estetică a ansamblului" - Mircea Opriţă

Marian Truţă scrie proză SF de la cincisprezece ani,a început să frecventeze în 1983 cenaclul bucureştean "2001",apoi SOLARIS-ul,"Univers SF 2001",devenind în 1986 membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
În 1985 obţine o menţiune pentru schiţa "Vînătoarea din zori" la concursul literar al cenaclului Helion.
La ROMCON 1986-Iaşi,a obţinut în cadrul Concursului anual de literatură SF,Premiul pentru schiţă cu lucrarea "Noapte bună,Tereza",publicată în Almanahul Anticipaţia.
Povestirea sa "Început de anotimp ploios la Ezary" a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor decernat la ROMCON 1987-Craiova şi a apărut în cadrul medalionului dedicat lui Marian Truţă în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale au apărut în antologia de limbă maghiară "Az osszerobbanas"-1987,în colecţia Clubul SF-Editura Labirint 1990,în revistele Nautilus (Nemira,1992),
Almanahul Anticipaţia 1993,"Dor de România"-1999,"Helion"-2007 şi în Almanahurile Science Fiction (ale cenaclului Helion)2007 şi 2008.
Distincţii : Premiul special al Juriului la concursul Vladimir Colin,organizat de editura Nemira,1993.
În 2008,volumul său de povestiri intitulat "Vremea renunţării" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
De asemeni a tradus romanul "Războiul bătrînilor" de John Scalzi,apărut la editura Millenium Press.
"Prozele lui Marian Truţă sînt caracterizate printr-un intens fior liric,grefat pe o imaginaţie fertilă.Pentru el SF-ul nu rămîne doar o formulă de literatură-avertis-
ment ci şi un mijloc de sondare a propriului eu şi de proiectare a spaţiului interior asupra lumii înconjurătoare,în vederea împlinirii armoniei Om-Univers.
Marian Truţă a reuşit să ne ofere dovada incontestabilă a talentului său literar."-
Constandina Paligora

21.05.2009

FINALIŞTII PREMIULUI STURGEON


Au fost anunţaţi finaliştii Premiului Memorial Theodore Sturgeon 2009 pentru proză scurtă SF :
Paolo Bacigalupi - "The Gambler"(Fast Forward 2)
Charles Coleman Finlay - "The Political Prisoner"(F&SF 8/08)
Cory Doctorow & Benjamin Rosenbaum - "True Names"(Fast Forward 2)
James Alan Gardner - "The Ray Gun: A Love Story"(Asimov's 2/08)
Kathleen Ann Goonan - "Memory Dog"(Asimov's 4-5/08)
Ian McDonald - "The Tear"(Galactic Empires)
Maureen McHugh - "Special Economics"(The Del Rey Book of Science Fiction and Fantasy)
Hanu Rajaniemi - "His Master's Voice"(Interzone #218)
Michael Swanwick - "From Babel's Fall'n Glory We Fled"(Asimov's 2/08).
Premiile Sturgeon vor fi decernate cu ocazia banchetului organizat în decursul Conferinţei Campbell,care va avea loc în localitatea Lawrence,Kansas,SUA,între 9-12 iulie 2009.
Premiul Memorial Theodore Sturgeon pentru cea mai bună proză scurtă SF apărută în anul precedent în SUA,a fost fondat în 1987 de către scriitorul american James Gunn,care a fost şi director al Centrului pentru studierea Science Fiction-ului din cadrul Universităţii Kansas împreună cu Jayne Sturgeon,văduva lui Theodore Sturgeon.
Scopul decernării acestui premiu este de a se onora opera unuia dintre cei mai valoroşi scriitori de SF din lume,Theodore Sturgeon.
Între 1987 şi 1994,Premiul Sturgeon a fost decernat de către un comitet condus de Orson Scott Card.
Din 1995,premiul a fost acordat de către un juriu compus din James Gunn, Frederik Pohl şi Judith Merril.După decernarea din 1996,Judith Merril s-a retras şi a fost înlocuită de Kij Johnson.În 2005,George Zebrowski s-a alăturat juriului existent.
Din 1999,la jurizare a participat şi unul dintre urmaşii lui Sturgeon,de obicei Noel Sturgeon.
În prezent,juriul este compus din James Gunn, Kij Johnson, Frederik Pohl, George Zebrowski şi Noel Sturgeon.
LISTA CÎŞTIGĂTORILOR 2008 - 1987
2008
1st (tie) "Tidelines," Elizabeth Bear
1st (tie) "Finistera," David R. Moles
2nd (tie) "Memorare," Gene Wolfe
2nd (tie) "The Master Miller's Tale," Ian R. MacLeod
2007
1st "The Cartesian Theater," Robert Charles Wilson
2nd "A Billion Eves," Robert Reed
3rd "Lord Weary's Empire," Michael Swanwick
2006
1st "The Calorie Man," Paolo Bacigalupi
2nd "The Little Goddess," Ian MacDonald
3rd "Magic for Beginners," Kelly Link
2005
1st "Sergeant Chip," Bradley Denton
2nd "Voluntary State," Christopher Rowe
3rd "Mere," Richard Reed
2004
1st "The Empress of Mars," Kage Baker
2nd "Bernardo’s House," James Patrick Kelly
3rd "It's All True," John Kessel
2003
"Over Yonder," Lucius Shepard
2002
"The Chief Designer," Andy Duncan
2001
"Tendeleo's Story," Ian McDonald
2000
"The Wedding Album," David Marusek
1999
"Story of Your Life," Ted Chiang
1998
"House of Dreams," Michael Flynn
1997
"The Flowers of Aulit Prison," Nancy Kress
1996
"Jigoku no Mokushiroku," John G. McDaid
1995
"Forgiveness Day," Ursula Le Guin
1994
"Fox Magic," Kij Johnson
1993
"This Year's Class Picture," Dan Simmons
1992
"Buffalo," John Kessel
1991
"Bears Discover Fire," Terry Bisson
1990
"The Edge of the World," Michael Swanwick
1989
"Schrodinger's Kitten," George Alec Effinger
1988
"Rachel in Love," Pat Murphy
1987
"Surviving," Judith Moffett

AU APĂRUT "RANT" ŞI "MĂREŢELE MAIMUŢE" LA POLIROM


Traducere din limba engleză şi note de Bogdan Perdivara
NUMĂR PAGINI: 344
ISBN: 978-973-46-1367-0
FORMAT: 130x200
COLECŢIE: BIBLIOTECA POLIROM.Proza XXI
PREŢ: 26.95 RON
"Rant este, asa cum o spune si subtitlul cartii, „o biografie in viu grai a lui Buster Casey” – numele real al personajului central, despre care aflam inca de la inceput ca este faimos, ca pare a fi murit si ca a provocat o epidemie de proportii gigantice, ce a ucis milioane de oameni.
Palahniuk construieste povestea protagonistului sau intr-un mod inedit, din fragmente de istorii orale, opinii „stiintifice” si relatari ale celor ce l-au cunoscut. Rant este, pe rind, copilul care descopera o sursa misterioasa de monede de aur si da peste cap economia oraselului sau natal, pustiul dotat cu un simt olfactiv extraordinar, elevul care se lasa muscat de serpi, paianjeni si orice alte animale si insecte, adolescentul rebel implicat in jocuri periculoase si apoi tapul ispasitor – dar si eroul – responsabil de raspindirea super-epidemiei de rabie. Pas cu pas, autorul creeaza cu maiestrie un decor distopic impresionant, cel al unei societati impartite in Oameni de Zi si Oameni de Noapte, amintind de eloii si morlocii lui H.G. Wells. Naratiunea dinamica, detaliul socant si imaginatia debordanta a lui Palahniuk fac din Rant un roman cuceritor, o poveste surprinzatoare atit prin evolutia, cit si prin finalul ei."
„Dupa ce Fight Club ne-a oferit o meditatie asupra pretului pe care trebuie sa il platim ca sa devenim cu totii supereroi, Rant merge mai departe si ridica problema pretului pe care trebuie sa il platim ca sa devenim cu totii zei.” (Time Out)
„Sclipitor si de un umor negru extraordinar... Cu gustul sau pentru basmele contemporane mai mult dure decit pure, Palahniuk pare a fi cel mai potrivit urmas al lui Vonnegut in literatura americana.” (San Francisco Chronicle)
„Palahniuk nu scrie pentru cititorii slabi de inger. Scrie pentru impatimitii autentici, pentru cei atrasi de volutele imaginatiei sale furioase si dezlantuite si de umorul lui detabuizant.” (The New York Times)

WILL SELF – „MĂREŢELE MAIMUŢE”(Greater Apes)
Traducere din limba engleză şi note de Ciprian Siulea
COLECŢIE: BIBLIOTECA POLIROM.Proza XXI
ISBN: 978-973-46-0617-7
NUMĂR PAGINI: 472
PREŢ: 34.95 RON
Will Self este autorul romanelor"Cucul şi pupăza(Cock and Bull,1992)(Polirom, 2007)şi„Cum trăiesc morţii”(How the Dead Live,2000).
"După o noapte absolut obişnuită, adică stropită din belşug cu whisky şi condimentată cu droguri, pictorul Simon Dykes descoperă că lumea s-a schimbat radical. Prietena lui, Sarah, s-a transformat într-un cimpanzeu. Şi, spre surprinderea lui Simon, acelaşi lucru s-a întimplat şi cu restul omenirii. Simon, trăind cu impresia că este „om”, e internat de urgenţă într-un azil de nebuni, unde ajunge în atenţia plină de interes profesional a lui Zack Busner, un cimpanzeu alfa cu doctorat în psihologie şi o carieră medicala şi mediatică infloritoare. De succesul pe care îl va repurta tratînd acest caz cu totul deosebit depinde dacă Zack Busner va deveni cu adevărat una dintre măreţele maimuţe..."
„Un roman halucinant, care izbuteşte performanţa remarcabilă de a modifica pe vecie perspectiva cititorului asupra lumii.” (The Guardian)
„Dacă Măreţele maimuţe pare să contravină concepţiei tradiţionale despre literatură, acest lucru nu se întîmplă fără un motiv bine întemeiat. Self are reputaţia unui satirist nemilos,înzestrat cu o neîntrecută virtuozitate în manipularea vocabularului nevrozelor contemporane. Cultivînd cu mare artă provocarea atît în viaţa privată, cît şi în cea publică, a reuşit să polarizeze atitudinea cititorilor din Marea Britanie şi din străinătate la cele două extreme ale spectrului: critica acerbă rezervată iconoclaştilor şi respectiv, adeziunea înflacărată.” (The New York Times)
„O piatră aruncată fără milă în lacul cu ape liniştite al prozei britanice contemporane.“ (New Statesman)

Foreign Policy Romania - Marea Schimbare care va urma


Numarul mai/iunie al revistei de politica externa Foreign Policy Romania are, ca subiect de coperta un grupaj de articole avand ca tema urmarile produse de actuala criza economica globala. Grupajul, intitulat Marea schimbare care va urma, De ce timpurile grele pot conduce la idei mari?, cuprinde o serie de articole previzionare, semnate de personalitati stiintifice, economice sau ale media de peste ocean:
Alvin Toffler, Howard Gardner, Juan Enrique, Martin Van Creveld, Barry Schwartz, Michael Lind, etc.

Iata unul dintre subiecte, daca nu cel mai important: Ca să folosim jargonul de criză, cel puţin trei tehnologii importante sunt acum “proiecte la cheie”: programarea ţesuturilor, posibilitatea de a modifica celule şi roboţii. Pe măsură ce aceste noi tehnologii şi altele converg, vom fi martorii unei restructurări masive a puterii economice globale.

20.05.2009

The Missing Link?


Anul 2009. Bicentenar Darwin. Un secol şi jumătate de la apariţia Originii Speciilor.

La American Museum of Natural History din New York, ieri, a fost dezvăluită o descoperire revoluţionară -- o descoperire care v-a reprezenta o bornă importantă pentru paleontologii şi evoluţioniştii de pretutindeni. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oslo au descoperit-o pe “Ida,” cunoscută ca şi Darwinius Masillae (Creatura lui Darwin din Groapa Messel), o fosilă bătrână de 47 de milioane de ani, care a fost proclamată ca fiind "veriga lipsă" care face legătura între structura scheletică umană şi primele mamifere.

Ida a fost găsită de oamenii de ştiinţă în Groapa Messel, Germania, în anul 1984. În scurt timp au înţeles că este mai bătrână de douăzeci de ori decât orice alte fosile legate de evoluţia umană. Ceea ce face din Ida un caz extrem de particular, cu toate că părea a trebui clasificată ca fiind un lemur, este reprezentat de caracteristicile sale extrem de umane: ochii îndreptaţi în faţă şi degetul mare opozabil.

Fosila este păstrată în proporţie de 95%. De mărimea unei pisici, pare a fi în vărstă de 8 luni, echivalentul vârstei de 9 ani la om, are o fractură la incheietura stângă, ceea ce i-ar fi putut provoca moartea.

18.05.2009

CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU ŞI MARIAN TRUŢĂ LA "EXPLORATORII LUMII DE MÂINE",RADIO ROMÂNIA CULTURAL,SÎMBĂTĂ 23 MAI 2009


CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU
MARIAN TRUŢĂ
Membrii fondatori ai Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy,
scriitorii Cristian Mihail Teodorescu şi Marian Truţă sînt invitaţi la emisiunea lui Ştefan Ghidoveanu,sîmbătă 23 mai de pe RADIO ROMÂNIA CULTURAL

,"EXPLORATORII LUMII DE MÂINE",
Tema emisiunii : Cenaclurile SF
Emisiunea "Exploratorii lumii de mâine" se difuzează în Bucuresti pe 101,3FM, bilunar,sîmbăta între 13.15 şi 13.45PM. Emisiunea va putea fi ascultata live pe internet la adresa : http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx.
NU UITAŢI ! SÂMBĂTĂ 23 MAI,LA 13.15 PE RADIO ROMÂNIA CULTURAL !


Cristian Mihail Teodorescu a debutat în 1983,cu povestirea "Strămoşii-O legendă din negura timpurilor",publicată într-un almanah.Din acelaşi an a frecventat cenaclul studenţesc SOLARIS.
În 1986 a fost membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
Povestirea sa "Tina dansatoarea" a fost publicată în Almanahul Anticipaţia 1988.
Cu textul "Dosar 74" a obţinut Premiul pentru Povestire la ROMCON 1987 (Convenţia naţională SF)de la Craiova.Atît "Dosar 74" cît şi "Des-prinderea" au apărut în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale ulterioare au apărut în Almanahul Anticipaţia,Colecţia Povestirilor Şttinţifico-Fantastice Anticipaţia, în antologia lui Lucian Hanu,"La orizont această constelaţie",("Pedalaţi şi fiţi fericiţi").
În 2007 obţine Premiul I la concursul anual de proză SF al revistei "Helion" cu povestirea "Kandru" iar în Almanahul Science Fiction al cenaclului Helion îi apar povestirile "Maestru Imperial"şi "Coeficient 128".
Cristian Mihail Teodorescu a absolvit Facultatea de Fizică în 1990,este doctor în fizică (a obţinut doctoratul în 1995 la Orsay,Franţa),a lucrat în cercetare în Franţa (1991-1996 şi 1999-2001),Germania (1996-1998),Anglia (2001-2002.Din 2002 este cercetător la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
În 2008,volumul său de povestiri intitulat "sf unu" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
"Cîteva din atuurile lui Cristian-Mihail Teodorescu sînt dialogul inteligent şi plin de vervă,care dă viaţă unor scenarii dinamice,fuziunea umorului bazat pe logica paradoxală cu un comic aproape cinic,simţul acut al spectaculosului,toate acestea conducînd la consistenţă şi la plenitudinea estetică a ansamblului" - Mircea Opriţă

Marian Truţă scrie proză SF de la cincisprezece ani,a început să frecventeze în 1983 cenaclul bucureştean "2001",apoi SOLARIS-ul,"Univers SF 2001",devenind în 1986 membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
În 1985 obţine o menţiune pentru schiţa "Vînătoarea din zori" la concursul literar al cenaclului Helion.
La ROMCON 1986-Iaşi,a obţinut în cadrul Concursului anual de literatură SF,Premiul pentru schiţă cu lucrarea "Noapte bună,Tereza",publicată în Almanahul Anticipaţia.
Povestirea sa "Început de anotimp ploios la Ezary" a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor decernat la ROMCON 1987-Craiova şi a apărut în cadrul medalionului dedicat lui Marian Truţă în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale au apărut în antologia de limbă maghiară "Az osszerobbanas"-1987,în colecţia Clubul SF-Editura Labirint 1990,în revistele Nautilus (Nemira,1992),
Almanahul Anticipaţia 1993,"Dor de România"-1999,"Helion"-2007 şi în Almanahurile Science Fiction (ale cenaclului Helion)2007 şi 2008.
Distincţii : Premiul special al Juriului la concursul Vladimir Colin,organizat de editura Nemira,1993.
În 2008,volumul său de povestiri intitulat "Vremea renunţării" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
De asemeni a tradus romanul "Războiul bătrînilor" de John Scalzi,apărut la editura Millenium Press.
"Prozele lui Marian Truţă sînt caracterizate printr-un intens fior liric,grefat pe o imaginaţie fertilă.Pentru el SF-ul nu rămîne doar o formulă de literatură-avertis-
ment ci şi un mijloc de sondare a propriului eu şi de proiectare a spaţiului interior asupra lumii înconjurătoare,în vederea împlinirii armoniei Om-Univers.
Marian Truţă a reuşit să ne ofere dovada incontestabilă a talentului său literar."-
Constandina Paligora

16.05.2009

„INTERNETUL – O NOUĂ CUTIE A PANDOREI ?”


„Astăzi în web, în care toate vocile au aceeaşi valoare, cuvîntul unui înţelept face tot atîtea parale cît bîiguiala unui imbecil. În acest cîmp egalitarist orice intelectual, fie acesta George Bernard Shaw, Ralph Waldo Emerson sau Jürgen Habermas însuşi, nu este decît o voce în plus în cacofonia generală“.-Andrew Keen,"The Cult of the Amateur"
În DILEMA VECHE NR.272 (30 aprilie-6 mai 2009),un interesant articol de Rodica Binder, "Internetul – o nouă cutie a Pandorei?":http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=272&cmd=articol&id=10550
Opiniile citate de Rodica Binder reflectă o mentalitate şi o atitudine elitist-negativist-arogante a unor exponenţi ai intelectualităţii occidentale faţă de "egalitarismul" şi "democratizarea" accesului şi exprimării prin intermediul internetului.Rodica Binder nu-şi exprimă propriile opinii despre tema enunţată şi nu citează nici măcar un singur beneficiu al Internetului.
Cu toate acestea,articolul merită citit iar punctele de vedere exprimate pot fi analizate şi se poate dezbate acest subiect.

„Preţul salutarei expansiuni a egalitarismului pe care Internetul ni-l face cadou este accesul nelimitat la articole prost redactate. Într-un astfel de mediu, contribuţiile intelectualilor îşi pierd capacitatea de a mai reţine atenţia.“
Faptul că Internetul oferă fiecărui utilizator multiple posibilităţi de a se articula, inclusiv de a-şi inventa o identitate virtuală, nu pare a mai fi – după lectura cărţii lui Andrew Keen,„The Cult of the Amateur”, – un cîştig, ci o adevărată „cutie a Pandorei“ din care se revarsă bullshit-urile, fantasmagoriile, teoriile conspiraţioniste, exhibiţionismele, spam-urile, hackerii, obscenităţile, narcisismul maladiv al anonimilor diletanţi, inculţi şi iresponsabili., excesele şi aberaţiile sexuale, blogosfera-bazar umflîndu-se cu fiecare zi ce trece…"


"Paul Virillo şi Peter Sloterdijk remarcă, în registre şi împrejurări temporale diferite, o accelerare a vitezei activităţilor umane, cu consecinţe incalculabile atît pentru structura psihică a individului, cît şi pentru nivelul cunoaşterii: stres, dezorientare, superficialitate, suprasolicitare, simultaneitatea acţiunilor şi a operaţiilor, scurtarea timpului necesar reflecţiei, bombardamentul informaţional cu date noi şi reprimarea unor achiziţii cognitive şi culturale acumulate de-a lungul istoriei…"

"În ajunul unei conferinţe consacrate Internetului, la Berlin, cotidianul Die Welt publica o masă rotundă cu cîţiva reputaţi publicişti germani, autori de bloguri. Întrebarea la care invitaţii erau chemaţi să răspundă suna: de ce bloguim?
Nimeni altul decît Alan Posener, sociolog specializat în teoria comunicării, afirma că „bloguie“ pentru a fi înaintea celorlalţi, pentru a imprima o direcţie dezbaterilor. Henryk Broder, temutul polemist, îşi exprima încîntarea de a putea fi „citit“ instantaneu în oricare colţ al lumii. Toţi cei intervievaţi, recunoscînd riscul fenomenelor de dependenţă pe care acest mijloc de comunicare îl ascunde, pledau pentru menţinerea unui nivel calitativ al discursului, se exprimau împotriva exhibării oricărei intimităţi, întrevăzînd posibilitatea ca într-o bună zi blogurile „de calitate“ să poată fi accesate doar în baza unui abonament. Ideea ce stă la baza acestei ipoteze este cît se poate de simplă: calitatea costă."


"Lenta distrugere a culturii este însă marele pericol pe care-l întrevede Andrew Keen în paginile cărţii sale, încercînd să-l explice.
„Biblioteca totală“ imaginată de Jorge Luis Borges în 1939, nesfîrşită, fără centru, fără sistem, fără logică, o reţea hexagonală de coridoare labirintice, infinită, nu este altceva – crede autorul – decît Internetul de azi. Registrul comparaţiilor negative include şi celebra scriere a lui Orwell, romanul "1984". Richard Thomas, şeful serviciului britanic pentru protecţia datelor personale, împărtăşeşte împreună cu experţii americani orwelliana teamă de a ne afla, fără să ne dăm decît tardiv seama, într-o societate a totalei supravegheri."

"Verdictul formulat de filozoful german Jürgen Habermas în 2005 în discursul rostit la Universitatea din Viena cu prilejul decernării Premiului Bruno Kreisky pentru carte politică este premisa uneia dintre cele mai virulente răfuieli cu păcatele Internetului, la cele aproape două decenii care au trecut de la intrarea triumfală a acestui nou mediu în viaţa noastră de zi cu zi.
Aversiunea faţă de acest mediu nu este nicidecum de dată recentă şi cine-şi aminteşte de profeţiile şi avertismentele lansate de Neil Postman în cărţile sale în urmă cu un deceniu, nu are motive să fie surprins asistînd la expansiunea în progresie geometrică, odată cu viteza de dezvoltare a Internetului, a pagubelor pe care le produce în cîmpul realei cunoaşteri şi a autenticei culturi, fluxul de informaţii incontrolabile, neverificabile, revărsat asupra consumatorilor, un flux pe care ei înşişi îl amplifică la rîndul lor. În această ordine a faptelor Wikipedia este doar unul, poate numai aparent cel mai puţin ofensiv exemplu (deşi s-a soldat cu concedierea, în 2001 şi 2002, doar în Statele Unite a 300 de colaboratori ai ilustrei Enciclopedii Britannica)."
"Printr-o ciudată coincidenţă, autorul german de mare succes Daniel Kehlmann oferă într-una dintre cele nouă povestiri ale recent apărutului său roman ”Der Ruhm” („Gloria“), convingătoarea, sarcastica şi altminteri, literar vorbind, savuroasa mostră a debilităţii intelectuale,morale şi emoţionale, la care duce consumul excesiv, dependenţa de Internet, parodiind monologul unui tînăr tehnocrat specializat în telecomunicaţii.
Aşa cum în contextul actualei crize, generată de lăcomie şi prostie, de încrederea oarbă în capacităţile pieţei de a se autoreglementa, ca şi în principiul creşterii economice infinite, se fac auzite vocile care solicită noi mecanisme de control, şi în anumite segmente ale Internetului – cum ar fi reţelele de tipul MySpace –, trebuie instalate sisteme de protecţie faţă de propagarea violenţei şi pornografiei."

"Finalmente, rechizitoriul pe care Andrew Keen îl face Internetului este o pledoarie pentru profesionism şi pentru eradicarea diletantismului care şi-a aflat tocmai în Internet un cîmp nelimitat de acţiune."
Rodica Binder este născută la Timişoara (28 aprilie 1950). Eseist, ziaristă, este redactor la Departamentul Român al postului de radio Deutsche Welle(Vocea Germaniei)din Köln(1987-prezent)
Este absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Timişoara, Secţia română-franceză; doctorat în filologie (1983).A fost cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara; în urma deciziei luată în 1985 de a emigra în Germania, este exclusă din universitate şi i se interzice să mai publice; în prezent este redactor la al Postului de Radio Deutsche Welle şi corespondent în Germania al revistelor: „Idei în dialog", „Dilema Veche", „Dilemateca", „Lettre Internationale". R. B. este membră a Asociaţiei Ziariştilor Germani şi a PEN Clubului German - secţia „scriitori în exil".
Colaborări în periodice:
„Românialiterară", „Orizont", „Dilema", „22", „Tribuna", „Vatra",
„Deutsche-Rumaenische Hefte" (revistă a Societăţii Germano-Române din Berlin), „Caietele Vieţii Româneşti", vol. 1-3, „Curentul", TVR, TV Analog etc. Volume publicate:
"Ion Barbu şi Paul Valery. Incidenţele poeticului", Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1997;
"La Pândă. Dialoguri salvate", Iaşi, Editura Polirom, 2002;
"Prefeţe, postfeţe, studii: Nicolaus Sombart, Tinereţe în Berlin 1933-1943", traducere Magdalena Mărculescu, Bucureşti, Editura Univers, 1999;
Traduceri:
Richard Swartz-"Room Service. Povestiri din Europa de est", Bucureşti, Editura Univers, 1999;
Aglaja Veteranyi, Raftul cu ultimele suflări, Iaşi, Editura Polirom, 2003;
Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1997).

„POIMÂINE ALALTĂIERI” – O PIESĂ SF LA TEATRUL MIC


CÎND PORCUL E O SPECIE PROTEJATĂ !
Ar putea fi o vreme în care ceea ce se numea odată America sau România sau Germania nu vor mai exista.Ar putea veni un timp cînd cînd oamenii vor fi conectaţi direct la calculator iar corporaţiile (căci nu vor mai exista state şi guverne)nu vor avea de ce să se teamă de lipsa de loialitate a angajaţilor sau de nemulţumirile lor.Ar putea fi o vreme cînd femeile ar putea să-şi continue cariera şi la 70 sau 100 de ani şi să fie date în grija unui copil de 4 ani.Ar putea fi o vreme cînd "Armata Plămânilor Verzi" îi va urmări şi ucide pe fumători.Ar putea veni un timp cînd asociaţiile de protecţie a animalelor vor fi inutile pentru că toată omenirea va fi vegetariană,porcul o specie protejată şi chiar reţetele după care se gătea carnea vor fi demult uitate.
Piesa Gianinei Cărbunariu,dramaturgul-regizor cu o uluitoare putere de disecţie a României profund problematice, pleacă de la mesajele fals-optimiste cu care sîntem bombardaţi zilnic ajungînd la crearea unui posibil viitor.
În spectacol sunt patru scheciuri,care nu au o legătură directă unul cu altul,în care autoarea ne înfăţişează patru ipostaze ale viitorului.
Cu mult umor,fără discursuri moralizatoare,Gianina Cărbunariu reuşeşte să creeze un spectacol diferit de restul montărilor din peisajul teatral actual.O abordare stranie,o atmosferă stranie,o piesă care trebuie neapărat văzută.
"Ideea de bază a spectacolului a fost un exerciţiu de imaginaţie: ce se va întâmpla cu noi în 20, 30, 50 de ani şi în ce măsură ceea ce facem acum va avea un efect mai târziu? Toate lucrurile pe care noi le-am plasat într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, mai mult sau mai puţin posibil îşi au punctul de pornire în fapte reale pe care le-am observat fiecare dintre noi, în dilemele pe care trăim chiar în acest moment. În plus, viitorul imaginat nu e unul singur, pentru că fiecare scenă propune o posibilitate, o perspectivă, care poate fi complementară sau contradictorie în raport cu celelalte scene. "Distanţa" pe care am dorit să ne-o luăm prin raportarea la prezent ca şi cum ar fi trecut am considerat-o ca fiind o sursă bună pentru lărgirea spaţiului lăsat liber creativităţii. Această distanţare a intenţionat şi posibilitatea unei raportări ironice şi patetice în acelaşi timp. Interdicţiile, modele, fobiile, obiectele care fac parte din viaţa noastră obişnuită, senzaţiile pe care le trăim, deciziile pe care le luăm - toate aceste lucruri pe care le luăm drept normale şi abia dacă mai avem timp să ne uităm la ele îndeaproape, au fost materialul de bază al întregului proces.Un spectacol în care unele din lucrurile care există deja la acest moment sînt fie exagerate, supradimensionate fie duse atât de departe cât ne-a permis nouă imaginaţia. Tocmai pentru a putea fi de fapt privite mai bine." - Gianina Cărbunariu

"poimâine alaltăieri" – o dramă SF,autor şi regizor: Gianina
Cărbunariu

prezentată de: TEATRUL MIC,Bucureşti(Str.Constantin Mille nr.16,tel.021 314 70 81)
Cu:
Mădălina Ghiţescu
Paula Gherghe
Carmen Florescu
Rolando Matsangos
Virgil Aioanei
Mişcare scenică: Carmen Coţofană
Scenografie: Andu Dumitrescu, Andrei Dinu
Costume: Andrei Dinu

Gianina Cărbunariu (născută în 1977 la Piatra Neamţ,absolventă în 2000 a Facultăţii
De Litere, sectia Româna – Franceza(Universitatea Bucureşti) şi a Facultăţii de Teatru, secţia Regie teatru (Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale,Bucureşti)este revelaţia noii dramaturgii româneşti prin piesele sale,
"mady-baby.edu", "Future","Kebab","poimâine alaltăieri".
Dramaturgia Gianinei Cărbunariu e un laborator de cercetare a cotidianului românesc sfîşiat între stagnare şi tăvălugul job-urilor alienante. Cărbunariu e vocea unei Românii care bîjbîie somnambulic, conectată la panoul devălmăşiei frumos ambalate.
„Prin fiecare piesa pe care o scrie si o monteaza, vorbeste deschis despre realitatea imediata, incercarile tinerilor de a se adapta rigorilor impuse de societatea contemporana si conflictele inerente care decurg de aici. Spectacolul "Stop the Tempo!", expresie a derutei si revoltei generatiei tinere fata de haosul din Romania, a facut inconjurul Europei si s-a bucurat pretutindeni de aprecierea criticilor si a publicului, care s-a identificat cu personajele, indiferent de mediul cultural din care provine. Are numeroase proiecte in desfasurare, anul acesta fiind programata in Franta premiera piesei "mady-baby.edu", scrisa si regizata de ea. Gianina Carbunariu este o tînără regizoare care, cu siguranta, mai are inca foarte multe de spus în dramaturgie şi în regia de teatru”

15.05.2009

ZILE SF LA TV


Cătălin Sava,realizatorul emisiunii "Fenomenul SF"
Vineri, 15.05, la ora 21:30, TVR Cultural ne provoaca la o dezbatere despre "Fenomenul SF", in emisiunea "Tema de vineri".
Scrierile şi apoi, filmele de anticipaţie ştiinţifică dădeau ca dată "fixă" de început a Viitorului anul 2000. Acest an era considerat bariera dincolo de care totul devenea posibil.
Anul din care întâlnirea cu alte civilizaţii de pe alte planete ale altor galaxii devenea posibilă.
Anul dincolo de care începea, de fapt, o altă eră pentru umanitate.
O eră a prosperităţii şi a păcii sau, dimpotrivă, una de după un cataclism care ne re-aducea în stadiul de oameni ai cavernelor.
Cătălin Sava şi invitatul său Radu Grozea (realizator TVR1) vă provoacă la o călătorie în timp şi în spaţiu prin intermediul creaţiilor SF.

Emisiunea va cuprinde o discutie despre SF, un documentar despre Jules Verne si filmul "The Andromeda Strain" ("Germenul Andromeda"), realizat in 1971 de catre Robert Wise, dupa romanul lui Michael Crichton.



Filmul este povestea unei echipe de cercetători care încearcă să localizeze un virus extraterestru pierdut în spaţiu. Pentru a salva omenirea, cei patru medici se izolează într-un laborator computerizat şi pornesc o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru anihilarea germenului ucigaş... In rolurile principale: Arthur Hill, David Wayne, James Olson, Kate Reid, Paula Kelly, George Mitchell.

TVR CULTURAL,VINERI 15 MAI ora 21:30. NU RATATI.

PS. Exista si o miniserie de doua episoade, difuzata in urma cu un an in Statele Unite, chiar in luna mai.
***********************

Marti, 19.05.2009, Pro Cinema, o intreaga dupa-amiaza SF. In ordinea numerelor de pe tricou:

1. 17:30 Lost in Space (Pierduti in spatiu)(1998);
2. 20:00 The Time Machine (Masina timpului) (2002);
3. 22.00 Cyborg 2 (1993).

Un adevarat festin SF.... (?) Oare (?).

Revin.

14.05.2009

THE YEAR'S BEST FANTASY & HORROR,VOL.2


În curs de apariţie la editura Nemira,în colecţia Nautilus,este volumul doi (728 de pagini) al antologiei lui Ellen Datlow,"The Year's Best Fantasy And Horror".

Traduceri de Mihai Dan Pavelescu, Antuza Genescu, Ana-Veronica Mircea, Mircea Stefancu, Silviu Genescu
Prezentarea editurii :
„The Year’s Best Fantasy and Horror" nu este doar o antologie excelenta, ci o lectura obligatorie pentru toti cei interesati catusi de putin de proza scurta a genului. Pandantul perfect al antologiei "The Year’s Best Science Fiction", editata de Gardner Dozois, ofera panorama completa a ultimelor tendinte in domeniu, iar povestirile ei minunate asigura numeroase nopti de lectura pasionata.”
DAVE ROY, curledup.com
„Daca aveti de gand sa cumparati o singura antologie de literatura fantastica, aceasta trebuie sa fie! Datlow si compania demonstreaza de peste douazeci de ani ca au un ochi perfect antrenat pentru selectarea fantasticului de cea mai inalta calitate, dar si foarte accesibil publicului larg.”
Barnes & Noble
„Nu poti depasi ceva ce este deja «the best»; dar, asa cum o demonstreaza cu fiecare volum editorii acestei antologii de referinta, poti gasi noi perspective si unghiuri de abordare.”
Publishers Weekly
"De doua decenii, an de an, Antologia "Fantasy & Horror" constituie standardul de calitate al literaturii fantastice. Ellen Datlow, Kelly Link si Gavin Grant duc mai departe aceasta traditie iubita de public si recompensata de critici cu numeroase premii literare."

13.05.2009

SEBASTIAN A.CORN ÎN "COTIDIANUL", LA CITY FM ŞI ÎN ANTOLOGIA "FANTASY & SCIENCE FICTION"


Care este viitorul SF al României ?
"Teritoriu luat în stăpânire de triburi tehnologice, cetăţeni de rând fericiţi să fie aleşi suporturi biologice pentru perpetuarea minţii preţioase a iubiţilor senatori conducători sau egouri de dimensiuni monstruoase create de speranţa de viaţă ajunsă la 200 de ani." - Steluţa Voica
O iniţiativă excelentă are jurnalista Steluţa Voica prin articolul
"Viitorul SF al României",apărut în Cotidianul din 9 mai a.c.
"Câţiva scriitori de SF, Sebastian A. Corn,Dan Doboş,Michael Hăulică au imaginat pentru Cotidianul cum va arăta România peste 50 de ani."-Steluţa Voica
Doar Sebastian A.Corn a răspuns prin trimiterea unei povestiri SF (ceea ce este perfect valabil,pentru un scriitor (şi de) SF.
Povestirea lui Sebastian A.Corn intitulată "SCRISOARE" va fi postată în curînd pe site-ul SRSFF.
"În povestirea lui Sebastian A. Corn, România de azi nu le mai apare locuitorilor din Deşertul Danubian, care-i va lua locul peste 50 de ani, decât în vise, iar despre cei care şi le-au dezvăluit nu se mai aude nimic după ce sunt duşi de preabunii senatori la cuvele de transplant de la Castranova.
Eroul său, un tânăr, Iane, nu are curaj să-şi pomenească nedumerit visul decât mamei sale şi doar într-o scrisoare trimisă în siguranţă printr-un porumbel călător, căci reţeaua oficială de comunicare simstim e controlată riguros de „bunii senatori“ şi el nu vrea să-i dezamăgească cu acest coşmar.
Însă tânărul are şi o veste bună pentru mama sa, promisiunea pe care i-a făcut-o bătrânul senator Bohdan, care în curând va avea nevoie de un nou suport biologic: „Eu voi fi braţele, picioarele şi ochii lui. ...O să vă anunţ cu două zile mai devreme de transferul senatorului Bohdan în celulele mele. Domnia sa mi-a promis că o să vă lase să veniţi să-l vedeţi şi să puneţi mâna pe el după ce eu voi trăi în contul sufletului său. Amin!".

Tot pe 09 Mai 2009,la radio City FM,la emisiunea lui Arthur Suciu "City Talk " a fost invitat Florin Chirculescu (Sebastian A.Corn) - scriitor, traducător, critic, redactor SF şi "în timpul liber chirurg" (Suciu dixit ! :)
Emisiunea poate fi ascultată pe adresa :
http://www.cityfm.ro/content/city-talk-florin-chirculescu

Sebastian A.Corn va fi prezent cu o povestire în antologia "Fantasy&Science Fiction",
în curs de apariţie la editura Millenium Press.

12.05.2009

UN INTERVIU CU DAVID BRIN PE SITE-UL SRSFF


Celebrul autor SF american (laureat al Premiilor Hugo,Nebula,Campbell şi Locus)a acordat un interviu Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy şi permisiunea de a posta pe acelaşi site,traducerea povestirii sale,"AFICIONADO",pe adresa:
http://www.srsff.ro/articole/interviu-db.html
"AFICIONADO" în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu în curînd pe site-ul SRSFF !
"Aficionado" este un prequel la romanele din seria Uplift şi a apărut iniţial în august 1998 în revista "Popular Science Magazine"-Special Edition sub titlul ""Life in the Extreme".
David Brin (născut în 1950) este considerat de ENCYCLOPEDIA OF SCIENCE FICTION, "the most important author of HARD SF to appear in 1980s".

De formaţie ştiinţifică,licenţiat în astronomie(California Institute of Technology,
1973),cu un masterat în fizică aplicată(Master of Science în 1978).
David Brin a fost iniţial cercetător,devenind doctor în space science(Doctor of Philosophy in space science la University of California,San Diego,1981),consilier NASA,consultant la California Space Institute şi un faimos scriitor de science fiction.

Romanele din seria Uplift sînt:
"Sundiver" (1980)

"Startide Rising" (1983)- Premiile Hugo, Nebula,Locus SF,1984
The Uplift War (1987)-Premiile Hugo,Locus SF, nominalizat Nebula,1988
The Uplift Storm Trilogy:
<"Brightness Reef"(1995)-nominalizat Hugo şi Locus SF,1996
"Infinity's Shore" (1996)
"Heaven's Reach" (1998)
Bibliografie :
"The Practice Effect" (1984)
"The Postman"(1985)-Premiile Campbell,Locus SF Awards,nominalizat Hugo şi Nebula,
1986 ; (A fost ecranizat de către Kevin Costner)
"Heart of the Comet"(1986) (with Gregory Benford-nominalizat Locus SF,1987
"Earth" (1990)- nominalizat Hugo,Locus SF,1991 - o lucrare pe teme de viitorologie
Glory Season (1993) -- Hugo and Locus SF Awards nominee, 1994
"Foundation's Triumph" (1999)
"Kiln People" (2002) -- Campbell, Clarke, Hugo, and Locus SF Awards nominee, 2003
"Forgiveness" (2002) (comics Star Trek: The Next Generation universe)
"The Life Eaters (2003) (comics)
Culegeri de povestiri:
"The River of Time" (1986)
"Otherness" (1994)
"Tomorrow Happens" (2003)

Romane traduse în româneşte :
The Postman (1985) –"Poştaşul vine după apocalips" - trad.rom.Horia Aramă,
editura Baricada,1993
"Heart of the Comet" (1986)(with Gregory Benford)–"Inima Cometei",trad.rom.Mihnea Columbeanu,editura Valdo,1994
"Foundation's Triumph (1999)–"Triumful Fundaţiei",trad.rom.”-Mihai Dan Pavelescu,
edituraTeora,2002
"The Uplift War" (1987)–"Războiul elitelor"- trad.rom.Aurel Cărăşel,ed.Pygmalion,
Ploieşti,2003

10.05.2009

DANIEL DOCIU, CONCEPT ARTIST ROMÂN

Aşa cum spuneam şi aici : http://culturalsflearnings.blogspot.com/2008_09_01_archive.html , undeva în Seattle, la ArenaNet, ramura nord-americana a NCSoft, firmă importantă în jocurile de calculator, lucrează un clujean celebru : Daniel Dociu.



Revin cu prezentarea:

Daniel Dociu (stabilit în Statele Unite din 1990) este cel mai cunoscut concept artist român la nivel mondial în industria jocurilor video.
În prezent Daniel Dociu este Chief Art Director la compania NCSoft din Seattle(statul Washington,
S.U.A) şi Chief Art Director la compania ArenaNet (divizia nord-americană a NCSoft, companie
de jocuri video online,cu sediul în Seul,Coreea)
Unul dintre proiectele actuale ale lui Daniel Dociu sunt decorurile pentru Guild Wars.
GameSpot a acordat decorurilor create de Daniel Dociu,nota 9.2 din 10,considerînd că acestea sunt
„fenomenale” şi a apreciat „bogăţia detaliilor şi gigantismul şocant” al universului imaginat.

2007 - prezent
Studio Art Director -ArenaNet (Computer Games industry)



2003 – prezent
Art Director - Electronic Arts (Computer Software industry)
„Guildwars: Prophecies”
”Guildwars: Factions”

2001 – 2003
Art Director - Zipper Interactive (Entertainment industry)
”SSX 3”
”Triple Play 2003”
”Need for Speed: Hot Pursuit 2”
”James Bond 007: Everything or Nothing”
”James Bond 007: NightFire”
”FIFA Soccer 2002”
”SSX Tricky”



1997 – 2001
Art Director -Electronic Arts Seattle (Entertainment industry)
”SOCOM: US Navy Seals”
”Crimson Skies”
”MechWarrior III”
”MechWarrior: Pirates’ Moon”
”Top Gun: Hornets’ Nest”
”Recoil”

1997
Art Director – Squaresoft (Entertainment industry)



1994-1996: Art Director / Concept Artist -Electronic Arts Seattle
„Reboot”
”FIFA”

1992 – 1994 :Art Director - Squaresoft (Entertainment industry)
„ Secret of Evermore”,”Worlds Within” (development completed by „Big Rain” ,”Crave”, published as “Shadow Madness”)
Freelance Concept Artist
Clienţi :Wizards of the Coast, Microsoft, NightLight

1990-1992: Product Designer - Ace Novelty

1989-1990: Graphic Designer - Gourlis Signs (Atena, Grecia)

1986-1989: Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”(Cluj, România): Asistent

1982-1986: Designer industrial (Cluj,România)

1978-1982 : Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”(Cluj, România):diplomă în design industrial


Art director, grafician cu talent extraordinar, multiplu premiat:
Spectrum 16 (2009)
Gold Medal- Concept Art

Spectrum 15 (2008)
Gold Medal- Concept Art
Silver Medal- Concept Art

Expose 6 (2008)
Master Award- Environment
Excellence Award- Science-Fiction

Exposé 5 (2007):
Master Award- Transport
Excellence Award- Creatures
Excellence Award- Sci-Fi
Excellence Award- Concept Art
Excellence Award- Environment

Spectrum 14 (2007):
Gold Medal Award- Concept Art

Exposé 4 (2006):
Master Award- Environment
Master Award- Cityscape

Spectrum 13(2006):
Silver Medal Award- Institutional

Domnia sa a avut bunăvoinţa de a ne trimite 4 lucrări, având permisiunea sa pentru folosirea uneia dintre ele pe afişele de prezentare ale cenaclului literar ProspectArt, Brokenring:



Toate lucrările postate sunt "All Guild Wars materials are property of Arenanet/ NCsoft and are used with permission".

Mulţumim pentru amabilitate. Sperăm, în curând, şi un interviu cu Daniel Dociu, căruia îi urăm mult succes în activitatea sa.