„Atîta timp cît SF-ul unei țări are un trunchi, o coloană vertebrală solidă, constituită din texte ingenioase, la un înalt nivel de informare și speculație științifică bine integrate în structura textului, pot înflori și producțiile, să le spunem așa, neortodoxe, situate la granița cu oniricul, cu fantasticul, cu suprarealismul.
Reciproca însă nu este adevărată : diminuarea pînă la dispariție a coloanei vertebrale duce la diluarea genului pînă la pierderea propriei identități.
SF-ul românesc este la vîrsta la care se închide o paranteză și se deschide alta.
O vîrstă la care fiecare an pierdut înseamnă foarte mult.
Există o singură alternativă : maturizarea neîntîrziată sau glisarea lentă și inexorabilă spre o marginalizare culturală întristătoare ” – Cristian Tudor Popescu
„Nu degeaba oamenii care duc o viață monotonă și plicticoasă adoră SF-urile, romanele de aventuri și pe cele polițiste.
Nu e nimic rău în asta, păcat că euforia nu ține mult...
Și noi folosim această splendidă informație pentru fleacuri : pentru a ne distra, ca să ne treacă timpul, sau ca să impresionăm vreo fată cu citatul potrivit.
Nu este o informație cîștigată de tine însuți.
Nu tu personal ai ajuns la concluziile și adevărurile respective. N-ai făcut decît să stai, să privești sau să citești, cum, dincolo de un perete transparent, se desfășoară o viață inventată : tu nu ești decît un receptor de informații.
În linii mari, lucrurile ar trebui să se petreacă cam așa : omul citește o carte și începe să se înțeleagă mai bine pe sine și pe cunoscuții săi....Și ar trebui să se întîmple pentru toată viața, nu pentru cinci minute.” - Vladimir Savcenko, „Descoperirea sinelui”
„Cine ar dori să trăiască ca o copie ? Să copiezi o pieptănătură, asta mai merge, dar să copiezi o viață recomandată în tiraj de masă...
Și atunci începem să recepționăm informația artistică ca pe o ”cvasi-viață”, un fel de completare informațională pasivă la informația furnizată de viața cotidiană.
O cvasi-viață în care totul se petrece altfel decît în realitate.
În ea poți trăi, rămînînd în siguranță, o aventură plină de riscuri, chiar dacă ea se încheie cu cîțiva morți...într-un cuvînt, poți să te simți alt om, chiar dacă nu pentru multă vreme : mai inteligent, mai frumos, mai curajos decît ești în realitate.” - Vladimir Savcenko, „Descoperirea sinelui”
Vladimir Savcenko - „Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivoșein” (traducere de George Iaru, Editura Albatros, Colecția Fantastic Club, 1971)
(titlul original : Descoperirea sinelui, 1967)
Scriitorul SF ucrainian Volodimir Ivanovici Savcenko s-a născut pe data de 15 februarie 1933, la Poltava, Ucraina, Uniunea Sovietică.
În ucrainiană numele său este transcris Володимир Іванович Савченко iar în rusă Владимир Иванович Савченко. Prenumele său Volodimir a fost transpus în rusă ca Vladimir.
A studiat la Institutul de Energetică din Moscova și a fost inginer electronist.
Savcenko a scris în ucrainiană și rusă, debutînd cu povestiri la mijlocul anilor 50 („Spre stele, o poveste”- 1955 ; „Unde eşti, Ilin ?”, „Racheta nu a răspuns” - 1958).
Primul roman, „Stelele negre” i-a apărut în 1960.
În 1956 a publicat nuvela „Trezirea profesorului Byrne”, în 1964 „Stafia timpului”.
A fost editorul seriilor de antologii „Fantezii contemporane” unde au fost traduși cei mai buni scriitori SF ai lumii.
Romanul său „Descoperirea sinelui” din 1967 este unul dintre cele mai bune texte SF apărute în secolul XX, o sinteză a cunoașterii umanitații, o viziune asupra destinului speciei umane.
Volodimir/Vladimir Savcenko a încetat din viață la Kiev la vîrsta de 71 de ani, pe data de 24 ianuarie 2005.
În românește i-au apărut :
Povestirea „Racheta nu a răspuns” în „Orizonturi”, Jurnalul Internaţional pentru Pace, mai 1958, București
„În întîmpinarea stelelor”, editura Cartea Rusă, Bucureşti, 1958
„Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivoșein” (Editura Albatros, Colecția Fantastic Club, 1971), titlul original : „Descoperirea sinelui”
Why Your Photographer Charges Their Prices
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu