Clubul UNESCO „Quasar” (ştiinţă, ficţiune şi anticipaţie: SFA) organizează Zilele „Quasar” (incluse în „FestudIs”, ediţia a zecea), cu tematica „Scenarii catastrofice şi eroi salvatori”, 8-10 mai 2011, Iași.
Între 8 și 10 mai 2011, la Iași, la Muzeul Literaturii Române și la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, au avut loc Zilele QUASAR.
Centrele definitorii ale SF-ului românesc, Timișoara, Iași, București, la care s-a adăugat și Suceava, au fost reprezentate de Helion & ARSFAN, Quasar, Societatea Română de Science Fiction și Fantasy și Clubul SF Cygnus-Quasar din Suceava.
Invitații la Zilele QUASAR 2011 au fost Dănuț Ungureanu, Cornel Secu și Alexandru Mironov.
Marți 10 mai a.c. au fost decernate Premiile ARSFAN pentru anul 2010.
Cel mai bun Volum de proză S.F. (500 de lei)
Ex Aequo:
Cristian Mihail Teodorescu - „S.F. Doi” (Bastion)
Adrian Buzdugan - „Capela excomunicaţilor” (Humanitas )
Cea mai buna Povestire S.F. (500 de lei)
Ex Aequo:
Silviu Genescu - „Cetăţeanul Wells” (Pangaia, SRSFF, 2010)
Marian Truţă – „Cumania 2010” (Galileo 2)
Cel mai bun Film S.F. de scurt metraj (500 de lei)
Adrian Chifu – „Dystobiotics Worlds”
Cel mai bun text critic S.F.(500 de lei)
Mircea Opriţă – „Despre distincţiile anticipaţiei româneşti” (Helion online)
Cel mai bun debut S.F. (500 de lei)
Dragoş Merişca – „Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu” (PIM)
Cea mai bună Bandă Desenată (500 de lei)
Jup (Lucian Amarii) – „SuperCostel şi Confreria pisicilor negre” (Ed. Obiectiv de Suceava)
Felicitări membrilor SRSFF, Cristian Mihail Teodorescu, Silviu Genescu, Marian Truță și tuturor laureaţilor acestor prestigioase premii, care se acordă de două decenii, cu un bonus de laude pentru cel mai tânăr dintre ei – Dragoş Merişca (6 ani) !
Programul Zilelor QUASAR 2011
Duminică, 8 mai 2011:
11.00 Sala de conferinţe: „Eroi ai zilelor noastre” - comentariu în care „evoluează” Mihai Pricop, Radu Vasile Chialda, Ciprian-Iulian Şoptică şi Mircea Nanu-Muntean. Urmează dezbaterea: „«Scufundarea Japoniei» (1973), un film vizionar?”
12.30 Sala de „Pod-Pogor fiul”: „Star Wars”, „Star Trek” şi alte stele: discuţie asupra filmului SF şi F organizată de Vlad Frânghiu şi Marian-Mina Mihai.
Luni, 9 mai 2011:
13.30 Sala „Pod-Pogor fiul” (Muzeul Literaturii Române): „Profeţii sinistre şi dezastre calme. Lansare de reviste SF, F şi anticipative”: „Ştiinţă şi tehnică” (nr. 1 / 2011) „Helion”, „Cronica”, „Junimea studenţească” şi „Dacia literară”. Prezintă Adrian Nicolae, Cornel Secu, Ana-Maria Mihai şi Vasilian Doboş.
Coordonează Lucian Merişca
15.00 Sala de conferinţe: Conferinţă de presă asupra desfăşurării acţiunii (George Ceauşu)
16.00 Sala de conferinţe: „Sfârşitul lumii în dublă versiune: ştiinţifică sau religioasă. Sesiune de comunicări ştiinţifice” (Lucian Merişca, Florin Gheorghiţă, Bogdan Nicolau, Corneliu Grumezea, Nicole Vasilcovschi şi Ovidiu Aionesei)
18.00 Librăria „Humanitas”: Lansare de cărţi SF, F şi anticipative: Editurile „Bastion”, „Media-Tech”, „Bucovina”, „Humanitas” şi revistele „Helion” şi „Cronica”. Prezintă George Ceauşu, Nicolae Creţu, Mihai Botez şi Andra Cazamir
19.00 Sala de conferinţe: „Cu cine îţi petreci sfârşitul lumii ? – scenarii „reale” sau ficţionale.
Simpozion de comunicări ştiinţifice.
Prezintă: Nick Sava, Virgil Scurtu, Radu Vasile Chialda, Ciprian-Iulian Şoptică, Costel Andreiu şi Nicolae Creţu
20.30-22.00 Sala de conferinţe: „Noaptea textelor SF şi F”, şedinţă de cenaclu cu: Mircea Boboc, Alex Marinescu, Luminiţa Manole, Beatrice Badea.
Marţi, 10 mai 2011:
14.00 Sala de conferinţe: „Vernisajul expoziţiei de pictură F şi SF - Călătorind prin universuri virtuale”.
Prezintă Cristian Ungureanu, George Ceauşu şi Alexandra Floarea
14.30 Sala „Azur”: „Populaţia globului şi problemele ei energetice”.
Conferenţiază Alexandru Mironov, prezentat de Lucian Merişca
16.00 Sala de conferinţe: „Science fiction şi fantasy în România zilelor noastre. O secţiune extrasă din anii 2010 şi 2011 de „literaturi ale imaginarului”; cu Cornel Secu, Dănuţ Ungureanu şi Mircea Nanu-Muntean.
Acordarea premiilor „ARSFAN” pentru science fiction şi genuri conexe.
17.30 Sala de conferinţe: „Duelul scenariilor în film şi literatură”: şedinţă festivă a cenaclurilor „Quasar”, „Grigore Vieru” şi „Moldavia” – cu lecturi de Maria Sava, Dana-Mara Mândru, Adriana Moruzi, Viorel Donţu şi Dragoş Merişca şi cu vizionări de scenarii. Coordonează Emilian Marcu şi George Ceauşu
19.00 Sala „Azur”: Salvarea prin muzică şi dans, spectacol cu Romeo Cozma, Emil Răducanu şi trupa „Quasar Dance”
20.00 Sala de conferinţe: „Mică antologie de ficţiune participativă”.
Comentarii concluzive asupra manifestării plasate de George Ceauşu şi Emilian Marcu.
Why Your Photographer Charges Their Prices
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu