„Venus” este titlul (de lucru) al următorului volum colectiv din colecţia „Survol”, îngrijită de către Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, şi care îl va avea ca principal antologator pe binecunoscutul scriitor şi editor Dan-Silviu Boerescu.
Adresăm o provocare tuturor autorilor din România, invitându-i să publice în viitoarea antologie, abordând tema dragostei, a iubirii, a erosului cu mijloace science fiction şi fantasy!
Textele vor avea dimensiunile de minimum 50.000 şi maximum 100.000 de caractere (spaţiile incluse). Data limită, până la care se pot trimite lucrările, este de 01.08.2011.
Volumul „Venus” va vedea lumina tiparului în toamna acestui an şi va fi prezentat, cel mai probabil, ca de obicei, cu ocazia Târgului de Carte „Gaudeamus”.
Colecţia „Survol” are ca obiectiv principal promovarea literaturii science fiction şi fantasy din România.
Totodată, SRSFF doreşte să descopere şi să promoveze autori de gen mai puţin cunoscuţi, dar care pot face dovada talentului lor.
Why Your Photographer Charges Their Prices
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu