La Eurocon 2010 România este dublu laureată !
Anul acesta, la Convenția europeană de science fiction şi fantasy, Eurocon 2010, care s-a desfăşurat la Český Těšín, Cehia / Cieszyn, Polonia, România a câştigat două premii importante:
Premiul de încurajare pentru autor tânăr i-a fost atribuit Brânduşei Luciana Grosu, nominalizată de către Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy.
Premiul pentru cea mai bună revistă/website a fost atribuit site-ului www.srsff.ro, site nominalizat de către Marea Britanie.
Fandomul european a decernat Premiile ESFS HALL OF FAME pentru categoriile:
■Cea mai bună Revistă : www.srsff.ro
■Premiile de Încurajare : Brîndușa Luciana Grosu (România)
Urna concursului organizat de delegația SRSFF pentru promovarea SF-ului românesc
Standul românesc la Eurocon, luat cu asalt de fani din Europa
A fost o seară magnifică pentru delegaţia României. Cele două premii obţinute dovedesc faptul că fandomul românesc are potenţial şi se află în acest moment într-o ascensiune evidentă. Iar acest lucru a fost posibil datorită tuturor iubitorilor de science fiction din România.
De la stînga la dreapta : Alexandru Maniu, Ileana Bușac, Marian Truță și Viorel Pîrligras în compania lui Cornel Secu, la Timișoara.
George Lazăr
Delegaţia României a fost compusă din Marian Truţă, George Lazăr, Viorel Pîrligras, Ileana Buşac, Alexandru Maniu şi Dinu Buceceanu.
Spicuiesc din textul lui Marian Truță privind dedicația și eforturile membrilor delegației !
Mulțumirile și felicitările noastre pentru :
■Ileana Buşac pentru excelentul lobby, mai ales la delegaţia croată, dar nu numai acolo precum şi pentru observaţiile şi soluţiile de organizare ad hoc şi care ne-au ajutat în momentele mai complicate (spre exemplu organizarea tombolei, care a fost un eveniment neprevăzut pentru gazde)
■Alexandru Maniu, într-o vervă şi o formă deosebită, a dat impresia de nenumărate ori că este prezent simultan în mai multe locuri în acelaşi timp reuşind să participe la diferite manifestări, să scrie două articole, să-i atragă atenţia lui Orson Scott Card asupra unor imprecizii din discursul său (primind apoi un autograf de la scriitorul american)
■Viorel Pîrligras pentru fotografiile excelente, dar şi pentru comentariile şi discuţiile cu delegaţii vorbitori de limbă franceză, pentru observaţiile fine făcute pe marginea întregii manifestări
■George Lazăr pentru ajutorul important dat delegaţiei noastre: tipărirea pliantelor, pixurile promoţionale, sponsorizarea plus marele premiu de la tombolă. De asemenea George merită felicitat pentru ideile sale care, puse în practică, au făcut delegaţia română mult mai vizibilă.
■Cristian M. Teodorescu şi Ştefania Rusoiu fără ajutorul cărora nu am fi ajuns acolo (practic ei au fost sponsorii noştri principali)
■ Și neapărat lui Marian Truță, cel care a coagulat și dinamizat delegația românească și care a argumentat în fața celorlalte delegații naționale că și în România există SF autohton, există autori, traducători, editori, cititori, fani, reviste, edituri și pasiune pentru ficțiunea speculativă, promovînd SF-ul românesc în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente SF europene
Marian Truță primind Premiul Eurocon pentru site-ul srsff.ro
Tot Marian primind Premiul de încurajare pentru tînăra prozatoare, Brîndușa Luciana Grosu, autoarea a cinci volume
Marian Truță în centrul Cieszynului
Viorel Pîrligras într-o companie „imperială”
Alexandru Maniu (în dreapta) discutînd cu Orson Scott Card (centru)
Ileana Bușac (în dreapta) colaborînd cu Bridget Wilkinson
Marian Truță (în stînga) împreună cu Alexandru Maniu
Marian Truță și două admiratoare
În partea dreaptă, în spatele lui David Lally (președintele ESFS) : Marian Truță, Ileana Bușac și Alexandru Maniu îndreptîndu-se spre Podul Prieteniei, locul congregării fanilor SF europeni
Convenţia europeană de science fiction, Eurocon, a avut loc în perioada 26 – 29 august 2010 şi s-a desfăşurat simultan în oraşele de graniţă Český Těšín, Cehia / Cieszyn, Polonia.
Au participat peste 1500 de fani, polonezi, cehi şi slovaci, dar şi din Ucraina, Rusia, ţările baltice, Ungaria, Croaţia, Slovenia, Serbia, Bulgaria şi vest-europeni (Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Olanda, Belgia, Franţa, Italia, Spania şi Scandinavia).
Mai multe detalii, precum şi numeroase imagini de la faţa locului, pe proaspăt premiatul www.srsff.ro.
Mulţumim prietenilor din Marea Britanie care ne-au nominalizat site-ul (încă o dovadă de sefeul românesc este pe drumul cel bun) precum şi celor care ne-au votat. Mulţumim în mod special celor din ţară fără de care România nu ar fi ajuns aici, dar şi celor care, într-un fel sau altul, au fost aproape de SRSFF.
Parada costumelor parcurgînd Cieszynul
Ceremonia de deschidere a Euroconului a avut loc pe Podul Prieteniei care leagă cele două oraşe şi a fost condusă de Bogdan Ficek, primarul Cieszynului, şi de Slováček Vít, primarul din Český Těšín, apoi participanţii au mers la Centrul sportiv, locul unde în ultima zi – duminică 29 august 2010 se desfăşoară ceremonia de decernare a premiilor şi închiderea manifestărilor.
Președintele Societății Europene de Science Fiction, David Lally (dreapta) împreună cu primarul orașului Cieszyn, Bogdan Ficek (stînga).
Una dintre sălile de la Eurocon 2010.
Conducerea European Science Fiction Society (de la stînga la dreapta): Piotr Cholewa, Bridget Wilkinson, al patrulea - David Lally, al șaselea - Roberto Quaglia.
Guests of Honour
Bridget Wilkinson. Membru al Consiliului Societăţii Europene de Science Fiction, a fost aleasă International Guest of Honour –Eurocon 2010.
Orson Scott Card. Este unul dintre cei mai faimoși autori americani de science-fiction, binecunoscut și în România prin traducerile lucrărilor sale la editura Nemira.
Steven Erikson. Este pseudonimul literar al canadianului Steve Rune Lundin, autorul seriei fantasy „Malazan Book of the Fallen”. Romanul „Gardens of the Moon” (1999) nominalizat la World Fantasy Award a apărut și în românește la editura Tritonic („Grădinile lunii”).
Andrzej Sapkowski. Scriitorul polonez de fantasy şi horror (născut în 1948) a debutat în 1986 cu povestirea “Vrăjitorul”. Textele sale (povestiri, nuvele, cinci romane) prezintă un univers coerent în care evoluează personajul principal, Geralt. Sapkowski este de cinci ori laureat al Premiului Janusz Zaidel şi al Premiului Paszport Polityki. “Narrenturm”, primul volum din seria Reyneva, a fost nominalizat la Premiul literar NIKE. Traducerea sa în engleză a romanului ”Sângele elfilor” (Krew elfów,1994) a primit Premiul Legends David Gemmell.Andrzej Sapkowski este invitatul de onoare al fandomului polonez.
Wojciech Siudmak.De origine poloneză, este unul dintre cei mai importanți artiști ai imaginarului, stabilit în Franța în 1966.Alături de M. C. Escher, M. Klinger, L. Fini este considerat un reprezentant al realismului fantastic, el considerîndu-se un hiper-realist fantastic. Este inițiatorul proiectului sculpturii Păcii Universale.
În cadrul Euroconului va fi vernisată o expoziție a artistului inspirată de universul seriei Dune.
Pavel Weigel. Traducător ceh (născut în 1942 în Brno), entuziast ardent al literaturii lui Stanisław Lem, fondator al Societăţii Stanisław Lem şi cel mai cunoscut traducător în Cehia şi Slovacia al cărţilor lui Lem. A debutat în 1966 şi este laureat al multor premii SF decernate de fandomul din Cehia. Pavel Weigel este invitatul de onoare al fandomului ceho-slovac.
Juraj Červenák. Scriitor slovac (născut în 1974) cunoscut pentru textele sale care îmbină elemente ale genului ,,swords and sorcery” cu elemente de ,,historical fantasy” şi mitologie slavă. Prima sa lucrare, ,,Olgerd – Sabia lui Thormaren” (1993), a fost publicată sub pseudonimul Thorleif Larssen.
Miroslav Žamboch. Scriitor de SF şi fantasy (născut în 1972, în Hranice), fizician atomist şi fan al sporturilor extreme, a debutat în 1993. Patru romane şi două volume de povestiri i-au fost publicate în Polonia.
Nominalizările ESFS la Eurocon 2010 au fost :
Best Author:
•George Lazăr - România
•Yana Dubinyanska – Ucraina
•Heidrun Jänchen, Michael K. Iwoleit - Germania
•Vadim Panov - Rusia
•Juraj Cervenak – Slovacia
•Bertil Mårtensson - Suedia
•Clelia Farris - Italia
•Guido Eekhaut - Belgia
•Jacek Dukaj – Polonia
•Stephen Baxter – Marea Britanie
•Yancio Ciolakov – Bulgaria
Best Artist:•Alex Popescu - Romania
•Vladimir Cirkov – Ucraina
•Stas Rosin - Germania
•Zoltan Boros & Gabor Szikszai - Ungaria
•Martina Pilcerova – Slovacia
•Nicolas Krizan - Suedia
•Marvano - Belgia
•Tomasz Baginski – Polonia
•Kalin Nikolov – Bulgaria
Best Translator:
•Mihai Dan Pavelescu - Romania
•Andrii Porytko – Ucraina
•Attila Németh – Ungaria
•Pavel Weigel - Slovacia
•Ylva Spångberg - Suedia
•Piotr Cholewa – Polonia
•Vasil Velchev – Bulgaria
Best Magazine:
•SRSSF (http://www.srsff.ro/) – Romania, nominalizat de Marea Britanie
•Phantastisch - Germania
•Website: fantlab.ru - Rusia
•Best website – SFportal.hu - Ungaria
•Pevnost - Slovacia
•Jules Verne-magasinet - Suedia
•Nova SF - Italia
•Bulgarian Fantastic Sculptures – Bulgaria
•“RBJ-Azimut” – Ucraina
Best Publisher:
•“Teza” – Ucraina
•Wurdack-Verlag - Germania
•Agave Publishing - Ungaria
•Robert Pilch - Slovacia
•Millennium Press - România
•Sam J. Lundwall - Suedia
•Kramat - Belgia
•Audiobook.pl – Polonia
•Newcon Press – Marea Britanie
•Argus – Bulgaria
Best Promoter :
•H.L. Oldie – Ucraina
•Louis Savy - Marea Britanie
•Margit Sárdi – Ungaria
•Robert Zittnan - Slovacia
•Cristian Tamaș - România
•John-Henri Holmberg - Suedia
•Ernesto Vegetti - Italia
•Adam Radon – Polonia
•Kalin Nenov – Bulgaria
Spirit of Dedication Artist:
Lars Jacobsson - Suedia
Kalina Atanasova - Bulgaria
Best Fanzine:
Andromeda Nachrichten - Germania
Best fanzine - SFblogs.net - Ungaria
Landet Annien - Suedia
esensja.pl - Polonia
Starlighter - Bulgaria
Best Dramatic Presentation
Teatrul "DEEP" - Ucraina
An author of a performance - Fredrik Edin, Martin Hultman, Stig Larsson, Tarik Saleh - Metropia - Suedia
Best Web Project: "Zoriana Forteția" - Ucraina
Encouragement Awards:
Brîndușa Luciana Grosu - România
Natalia Șcerba (autor) - Ucraina
Karina Șainian (autor) - Rusia
Tamás Csepregi - Ungaria
Michal Ivan - Slovacia
Maciej Guzek - Polonia
Adrian Lazarovski - Bulgaria
Extras
European Grand Master: Andrzej Sapkowski - Nominalizat de Ucraine
Dmitri Mojaev - Nominalizat de Ucraina
Primul Eurocon a avut loc în 1972 în Triest, Italia şi cu această ocazie a fost înfiinţată şi Societatea europeană de science fiction (European Science Fiction Society, www.esfs.info).
Why Your Photographer Charges Their Prices
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu