"FĂRĂ IDEI NU AJUNGEM NICĂIERI, REDEVENIM ANIMALE" : JOSÉ SARAMAGO (1922-2010)

"Viața noastră devine din ce în ce mai mult o viață virtuală și nu am trăit niciodată în așa măsură ca acum în ceea ce Platon și-a imaginat că este «peștera» : locul unde oamenii stau, privind înainte, spre un perete pe care se perindă umbre, confundînd aceste umbre cu realitatea" - José Saramago

"Trăim într-o epocă în care sîntem din ce în ce mai mult un număr și tot mai puțin un nume.
Societatea de azi nu vrea să știe cum ne numim, ci ce numere avem : numărul cărții de credit, cel al codului pentru a extrage bani dintr-un bancomat, numărul documentului de identitate, numărul permisului de conducere.
Timp de milenii, numele a constituit identitatea.
Acum însă, identitatea se dizolvă încetul cu încetul.
Dacă toți oamenii sînt orbi, ce importanță mai are cum se numește vreunul ? " - José Saramago

José Saramago a obținut celebritatea internaţională odată cu "Memorialul mînăstirii", lansat în 1982 şi publicat de editura Univers în 1988 cu titlul “Memorialul de la Mafra” și de editura Polirom în 2007.
Acest volum, alături de "Anul morţii lui Ricardo Reis" (1984; Polirom, 2003 şi 2008) şi "Istoria asediului Lisabonei" (1989; Polirom, 2004, 2009), formează seria narativă cu tematică istorică. Jose Saramago arată astfel o atenție
specială „originii şi identităţii portugheze”.

"«Eseu despre orbire» este un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să-și gestioneze și să-și rezolve crizele.
Într-un oraș anonim, populat de personaje fără nume, izbucnește o epidemie de orbire. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii își pierd rînd pe rînd vederea și barbaria se instalează. Structurile politice nu pot reacționa decît prin represiune și curind apar lagărele. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel – soția medicului, cum va fi ea numită de-a lungul romanului, cea care îi va conduce pe oameni spre lumină." - Mioara Caragea

"«Eseu despre orbire» este o imago mundi: viziunea înspăimîntătoare a unei lumi tragice. De astă dată, expresia pesimismului unui scriitor al Portugaliei nu se manifestă prin obișnuitul lirism melancolic ce ne caracterizează.
Va fi cruda, descărnată, nici măcar stilul nu-i va îmblînzi duritatea.
Romanul nu va varsă lacrimi pentru suferințele personajelor inventate, ci va țipa în fața acestei interminabile și absurde dureri a lumii." - José Saramago


"Apărut în 1984, romanul «Anul morții lui Ricardo Reis», considerat de mulți ca fiind capodopera absolută a lui José Saramago, a constituit, în preajma aniversării a jumătate de secol de la moartea prematură a lui Fernando Pessoa, un excepțional omagiu adus ficțiunii, unice în literatura secolului XX, reprezentate de universul heteronimic: constelația de autori cu viața și opera independentă, pe care Pessoa i-a creat, asemenea unui demiurg". - Mioara Caragea


Însă romanul care a stîrnit cele mai mari polemici a fost lansat abia în 1991.
Este vorba despre "Evanghelia după Isus Cristos" (Polirom, 2003), în care este reconstruită viaţa apocrifă a lui Isus.
Divergenţele care au urmat acestui roman l-au determinat pe José Saramago, care a fost comunist și ateu, să se mute definitiv în insula Lanzarote, din arhipelagul Canare (provincie spaniolă), unde a încetat din viaţă.
Controversat şi pentru relaţia sa cu divinitatea, sau mai precis pentru absenţa acesteia, Saramago și-a prețuit ateismul.
Nu a fost, însă, ateul cuminte, care, vorba lui Voltaire, se salută, dar nu şi vorbeşte cu Dumnezeu.
A fost genul rebel, plin de muniţia argumentelor care să nu-l găsească niciodată descoperit în faţa posibililor adversari.
"Dumnezeu nu este de încredere. Cine este acest Dumnezeu care, pentru a-l înnobila pe Abel, îl dispreţuieşte pe Cain?", spunea scriitorul, într-un interviu acordat agenţiei EFE pe tema romanului său "Cain", un roman controversat, în care a abordat fratricidul biblic dintr-o perspectivă mai puţin familiară moralei creştine, considerându-l pe Dumnezeu "autorul intelectual care dispreţuieşte sacrificiul oferit de Cain".
Asumându-şi ateismul, José Saramago nu a ezitat să atace şi în direcţia Vaticanului. Astfel, tot anul trecut, într-o întrevedere cu filosoful Paolo Flores d'Arcais, publicată în "Il Fatto Quotidiano", scriitorul l-a acuzat pe Papa Benedict al XVI-lea de "cinism", avertizând că "aroganţei reacţionare" a Bisericii trebuie să îi răspundem cu "insolenţa inteligenţei vii" :
"Insolenţei reacţionare a Bisericii Catolice trebuie să îi răspundem cu insolenţa inteligenţei vii, a bunului-simţ, a vorbei responsabile. Nu putem permite ca adevărul să fie ofensat în fiecare zi de presupuşi reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe pământ, când în realitate tot ce îi interesează este puterea", spunea portughezul, potrivit căruia Bisericii nu îi pasă de suflete, ci urmăreşte întotdeauna să controleze trupurile.

"Reprezint foarte bizarul caz al unui copil care i-a dat numele tatălui său.
Saramago, porecla tatălui meu, înseamnă în portugheză, o ridiche sălbatică și amară, și a fost trecută de un funcționar neatent ca fiind patronimicul fiului.
Acest mic incident trimite la diferența între ceea ce este și ceea credem că este.
Ce presupuneam ? Că mă numesc José de Sousa.
Dar ce eram fără ca nimeni s-o știe ? José Sousa de Saramago.
Cînd am ajuns la școala primară, iar tatăl meu a trebuit să prezinte certificatul de naștere, l-au întrebat cum se face că el, Sousa, avea un fiu numit Saramago.
Atunci a trebuit să declare că și el purta acest nume." - José Saramago


José Saramago a publicat seria de ficţiuni alegorice începută cu "Pluta de piatră"
(1986; Polirom, 2002), urmată de "Eseu despre orbire" (1995; Polirom, 2005, 2008), "Toate numele" (1997; Polirom, 2002, 2008), "Peştera" (2000; Polirom, 2005, 2009), "Omul duplicat" (2002), "Eseu despre luciditate" (2004; Polirom, 2008) şi "Intermitenţele morţii" (2005; Polirom, 2007, 2009).


"Ceea ce se întâmplă astăzi, cînd suntem brutal atacaţi de o criză economică fără precedent, este sub toate aspectele o crimă împotriva umanităţii, iar din această perspectivă ar trebui să fie analizată în conştiinţele noastre. Nu este o exagerare. Crime împotriva umanităţii nu sunt doar genocidele sau etnocidele, sau câmpurile morţii, torturile sau asasinatele selective, foametea provocată deliberat, contaminările masive, umilinţele ca metodă represivă a identităţii victimei.
Crimele împotriva umanităţii sunt de asemenea şi cele ale puterilor financiare şi economice, cu complicitatea efectivă sau tacită a guvernelor, comise cu răceală împotriva a milioane de persoane din lumea întreagă, ameninţate că vor pierde şi ceea ce le-a mai rămas, casa şi economiile, după ce au pierdut sursa de venit" - José Saramago


O cotitură în universul tematic al lui José Saramago o constituie seria de ficţiuni alegorice începută cu "Pluta de piatră" (1986)

şi urmată de "Eseu despre orbire" (1995), "Toate numele" (1997), "Peştera" (2000), "Omul duplicat" (2002), "Eseu despre luciditate" (2004) şi "Intermitenţele morţii" (2005).

„Puține personalități literare de talia lui José Saramago s-au format într-un astfel de mediu. Născut în 1922, scriitorul portughez a crescut într-un sătuc aflat la aproape o sută de kilometri depărtare de Lisabona. Bunicii lui erau țărani săraci, analfabeți iar Saramago și-a petrecut anii copilăriei muncind la cîmp, tăind lemne și scoțînd apă". - Mioara Caragea

"Dar în discursul de la primirea Premiului Nobel, Saramago spune despre bunicul său, Jeronimo, că era omul cel mai înțelept pe care l-a cunoscut vreodată.
În serile de vară, își amintește scriitorul, dormeau amîndoi sub un smochin, iar imaginația copilului era hrănită cu «legende, făpturi fabuloase și spaime».
Acest murmur neobosit al amintirilor a fost izvorul din care s-a născut universul său literar.“ - Mioara Caragea


José Saramago rămâne în memoria colectivă nu doar pentru creaţiile literare, ci şi pentru spiritul său polemic, prin crezurile sale umaniste și prin faptul că dincolo de controverse, a zidit o cetate ideatică întărită continuu şi apărată fără rezerve.