13.05.2010

”Ion Hobana - omul şi opera. O viaţă dedicată SF-ului românesc”, vineri 14 mai 2010, ora 17.00, Centrul cultural Calderon



Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy
vă invită în data de vineri 14 Mai 2010, ora 17.00, la evenimentul :

”Ion Hobana - omul şi opera. O viaţă dedicată SF-ului
românesc”



cu participarea domnilor

Ion Hobana
şi
Horia Gârbea, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti

Evenimentul va avea loc la Centrul cultural Calderon,
Str. J.L.Calderon nr.39, sector 1, București

Ion Hobana binecunoscutul autor, critic literar, teoretician, eseist, traducător, istoric al literaturii de anticipaţie, îşi lansează volumul „Timp pentru dragoste”.

Horia Gârbea, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti
va prezenta volumul domnului Ion Hobana, intitulat „Timp pentru dragoste”, publicat de editura Bastion, Timișoara.


Programul evenimentului:

Dănuţ Ungureanu : prezentarea evenimentului şi a invitaţilor, Ion Hobana și Horia Gârbea

Cornel Secu, editor (Bastion, Timișoara)

Cristian Tamaş : ”Ion Hobana - omul şi opera. O viaţă dedicată SF-ului românesc”

Horia Gârbea : prezentarea volumului ”Timp pentru dragoste”

Ion Hobana : “Gînduri la o întîlnire cu prietenii”

Discuţie cu participanţii

Sesiune de autografe



Pe parcursul carierei sale prodigioase, Ion Hobana (25.01.1931, Sînnicolau Mare, jud. Timiș) a primit de patru ori Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru volumele "Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti" (1969), "20.000 de pagini în căutarea lui Jules Verne" (1979), "Science fiction, autori, cărţi, idei" (1983), "Un englez neliniştit: H. G. Wells şi universul SF" (1996).



Pentru întreaga sa activitate dedicată anticipației, Ion Hobana a mai fost distins cu Marele Premiu al Ministerului Artei și Culturii din Polonia (1974) și cu Premiul „Aripile de Aur ale Fanteziei”, obținut tot în Polonia, la Poznan, în 1980.
Premiul Eurocon Trieste, Italia, 1972 : Ion Hobana, "Vârsta de aur a anticipației românești" (antologie)
Premiul Eurocon Stresa, Italia, 1980 : Ion Hobana, "20.000 pagine alla ricerca di Jules Verne" (eseu)
Premiul Harrison decernat de World SF (Brighton, 1984).
Povestirea "Emisiune nocturnă" a fost premiată de Conferinţa SF Europeană (Fayence, 1985).

Din 1972, Ion Hobana a fost membru al Comitetului Societății Europene de Science Fiction, pe care a condus-o între 1986 și 1991, în calitate de Coordonator, președintele secțiunii române a World SF, membru al H. G. Wells Society și al Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.
Decorat cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de ofițer.
Cetățean de onoare al Municipiului Bîrlad.

Printre cei care au scris despre Ion Hobana și despre cărțile sale se numără
Mircea Opriță, Cornel Robu, Ovid S. Crohmălniceanu, Gabriel Dimisianu, Jacques van Herp, Ioan Holban, Adrian Marino, Z. Ornea, Sorin Titel, Laurențiu Ulici, Cornel Ungureanu, Teodor Vârgolici, Horia Gârbea, Pierre Versins.

Autorul primei teze de licenţă despre literatura SF în România :

"Teza - cred că nu greşesc afirmând că a fost şi una dintre primele din lume - a reprezentat un moment crucial în orientarea mea fermă către science-fiction.
Am elaborat-o pornind de la lecturile din Edgar Allan Poe, Jules Verne şi H.G. Wells. Mi-aduc aminte uşoara nedumerire cu care membrii comisiei îmi urmăreau expunerea, până ce am ajuns la povestirile lui Poe care le erau familiare, având în vedere locul scriitorului american în literatura universală.
Evident, fiind o lucrare de pionierat, teza nu-şi propunea şi nici nu ar fi putut să dea o imagine cuprinzătoare a domeniului asupra căruia mă aplecasem.
Ea a constituit, totuşi, o primă tentativă de abordare teoretică în spaţiul autohton a unei zone cvasiexotice atunci, care avea să cunoască o expansiune notabilă
."
- Ion Hobana

A debutat în 1955 cu povestirea "Glasul mării".
În 1963 şi 1988 publică volumele de povestiri "Oameni şi stele" şi "Un fel de spaţiu".
În 1974 scrie adaptarea dramatică a "Omului invizibil" de H. G. Wells, piesă jucată în București și Brasov, în 1974.
1957 – "Ultimul văl", roman, Editura Tineretului
1958 – "Caleidoscop", roman, Editura Tineretului
1963 – "Oameni şi stele", roman, Editura Tineretului
1966 – "Viitorul a început ieri, o retrospectivă a anticipaţiei franceze", Editura Tineretului
1968 – "Imaginile posibilului - filmul ştiinţifico-fantastic", Editura Meridiane
1969 - Antologia "Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti" (1969) a obţinut premiul Uniunii Scriitorilor şi premiul special "Europa SF" - Trieste, 1972
1975 - Antologia "Maeştrii anticipaţiei clasice" (1975),
1979 - "Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne" (Univers, 1979) - premiul Uniunii Scriitorilor
1983 - "Science fiction. Autori, cărți, idei", vol.I (1983), a primit premiul Uniunii Scriitorilor,
1984 - Literatura de anticipaţie. Autori, cărţi, idei", vol.II, (1986),
1985 - Monografia "Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne" (1979)-premiul Uniunii Scriitorilor şi premiul "Europa Special" -Stresa (1980),a fost tradusă în italiană şi publicată de Editrice Nord din Milano în 1981
1988 - "Un fel de spaţiu", povestiri, Editura Albatros, 1988
1989 - "Călătorie întreruptă", roman, Editura Cartea Românească, 1989
1993 - "Jules Verne in România ? ", Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993
1996 - "Un englez neliniştit: H.G. Wells şi universul SF", Editura Fahrenheit, 1996
1998 - "Triumful visătorilor", Editura Nemira, 1998, col. cu Julien Weverbergh
Coordonatorul seriei editurii Minerva, "Ion Hobana prezintă maeștrii anticipației clasice".

Antologii :
"Viitorul a început ieri, o retrospectivă a anticipaţiei franceze", Editura Tineretului, 1966
"Viitorul? Atenție ! ", Editura Tineretului, 1968;
"Fantascienza.Povestiri italiene", Editura Albatros, 1973, col. cu Gianfranco de Turris
"O falie în timp", Editura Eminescu, 1976
"Fugă în spațiul-timp", Editura Ion Creangă, 1981
"Pianul mecanic", Editura Kriterion, 1982

Contribuții critice în străinătate
A tradus din franceză și italiană.
Propria sa opera a fost tradusă în 21 de țări; povestirile "Un fel de spațiu" și "Transmisiune de noapte" (premiul Eurocon, 1985) au fost incluse in antologiile "Twenty Houses of the Zodiac" (New English Library, 1979), respectiv
"The Penguin World Omnibus of Science-fiction" (Penguin Books, 1986).

Polaris (Insel Verlag, 1975);
Restant (Antwerpen/Gent, 1977);
"Survey of Science-fiction Literature" (Salem Press, 1979);
Grande Enciclopedia della Fantascienza (Editoriale Del Drago, 1980);
"Science-fiction et fiction speculative" (Editions de l’Universite de Bruxelles, 1985);
"Anatomy of Wonder" (R. R. Bowker, 1987);
"Utopia e modernita" (Gangemi Editore, 1989);
"Il mondo delle passioni nell’immaginario utopico" (Giuffre Editore, 1997).

Este autorul emisiunilor TV: "Frontierele posibilului", "Fantastic club" și "Triumful visătorilor".

Niciun comentariu: