STELARC

La ora actuală, mintea a preluat controlul asupra trupului.
Modul de a-l privi şi a-l evalua s-a schimbat fundamental şi pentru că, aproape ca într-un delir de omnipotenţă, ni se realizează rînd pe rînd toate fanteziile de depăşire a limitelor propriei naturi.
Separat de minte, corpul devine un alter ego şi poate fi controlat şi manipulat în vederea realizării dorinţelor inconştiente ale minţii. Dar atunci ce mai este corpul?Nu mai e doar cealaltă faţă a psihicului, a minţii, ci o maşină supravegheată,
perfecţionată, revizitată şi mai ales eliberată. Eliberată de limitele impuse de natură, eliberată de un destin înscris în gene sau de ceea ce în mod accidental poate surveni în decursul existenţei.
O reflecţie asupra fiinţei umane şi a manipularii corpului este şi aşa-numita Body Art,în care, printre domeniile de explorare, se numără trupul însuşi, sexul şi chiar boala ca metaforă a unei societăţi alienate.

Pe numele său adevarat Stelios Arcadiou, artistul australian de origine cipriotă Stelarc este cel mai vestit exponent al curentului Body Art şi susţine, precum sociologul McLuhan, ca obiectele de care fiinţa umană se foloseşte constituie extensii ale corpului şi că percepţia şi modul nostru de a gîndi sunt profund modificate de folosirea acestor mijloace.
„Trupul este perimat“, consideră Stelarc, şi doar fortificînd carnea noastră primitivă cu proteze biomecanice putem atinge noi niveluri de percepţie a realităţii. Urmîndu-si filosofia, dar şi inspirandu-se din anumite ritualuri de iniţiere ale indienilor americani, Stelarc a ţintit, în primele sale performance-uri, să testeze limitele fizice ale corpului uman suspendîndu-se de peste 25 de ori, cu cîrlige de otel infipte în piele, în diferite pozitii şi la diferite înălţimi. Apoi a mers mai departe, amplificîndu-şi artificial capacităţile de a interveni asupra realităţii sau sugerînd noi posibilităţi de evoluţie pentru fiinţa umană.
Stelarc şi-a cusut buzele,şi-a hibridat propriul corp cu extensii artificiale şi şi-a construit o a treia mînă, mecanică, actionata de stimuli electrici proveniţi de la muşchii abdomenului, dar şi o mînă virtuală, în măsură să manipuleze obiecte generate de calculator,să se extindă după bunul plac al artistului, să-şi multiplice degetele şi să creeze desene.
Cu alte ocazii, Stelarc şi-a amplificat undele cerebrale şi si-a stimulat electric muşchii, în timp ce cîteva boxe transmiteau publicului bătăile inimii sale, curgerea sîngelui în vene, fluxul aerului în plămani – artistul dorind să se transforme într-un cyborg.
Într-un alt performance, intitulat Body Sculpture, s-a folosit, pentru a revela "frumuseţea interiorului uman", de tehnologia gastroendoscopiei; altfel spus, şi-a filmat interiorul plămînilor,al stomacului şi al colonului.

Alte proiecte finalizate au inclus realizarea unei a treia urechi, construită chirurgical şi ataşată pe partea interioară a antebraţului stîng;cuplată cu un modem şi un computer, aceasta acţionează ca o antenă internet şi este capabilă să recepţioneze sunete RealAudio. Acum, Stelarc visează nici mai mult, nici mai puţin decît la un corp gol pe dinăuntru, deschis către primirea de organe artificiale şi de componente tehnologice. De altfel, la ora actuală,în lumina transplanturilor şi a clonării umane, termeni precum robot, cyborg, corp postuman se încarcă de semnificaţii noi. Cu care poţi să nu fii de acord, dar pe care nu le mai poţi ignora.

„Dacă am putea realiza o piele sintetică în stare să absoarba oxigen direct prin pori şi să convertim eficient lumina în substanţe chimice nutritive, am putea redesena radical corpul, eliminînd multe dintre sistemele sale redundante – organe care funcţionează prost şi să minimalizăm acumularea de toxine în chimia organismului“, crede Stelarc.
Pe lîngă opera Natashei Vita-More, curator al Centrului Transhumanist de Artă & Cultură,teme transhumaniste apar în artele vizuale şi în performance-uri.
Carnal Art,o formă de sculptură creată de artistul francez Orlan,utilizează corpul uman ca mediu şi ca metodă,chirurgia plastică.
Comentatorii nu au uitat să menţioneze "contribuţia" defunctului Michael Jackson în utilizarea tehnologiei(chirugia estetică,produsele farmaceutice anti-melanină,
terapia de oxigenare hiperbarică)pentru transformarea imaginii sale artistice, încercînd să şteargă atributele rasei,sexului şi vîrstei.
Sîrboaica Marina Abramovic şi americanul Matthew Barney explorează teme similare transhumanismului,privind transformarea corpului uman.
În showul din 2005 de la Massachusetts Museum of Contemporary Art,intitulat
"Becoming Animal",doisprezece artişti au prezentat artefacte evidenţiind efectul tehnologiilor asupra ştergerii graniţelor dintre uman şi non-uman.
Science fiction-ul a avut primordialitatea imaginării şi discutării aspectelor legate de consecinţele proliferării tehnologiilor inclusiv ceea ce transhumaniştii numesc acum "technologically enhanced human life".
Diferenţa majoră este dată de prudenţa abordării de către science fiction a consecinţelor apariţiei fiinţelor postumane sau oamenilor cu "îmbunătăţiri" tehnologice sau genetice.
În science fiction,există şi texte avertisment care semnalează posibilităţile distopic-apocaliptice ale bioingineriei aplicate speciei umane.
Înainte ca transhumanismul să devină o mişcare explicită,multe dintre temele şi conceptele utilizate astăzi de transhumanism,au fost create de cyberpunk
,în romanele "Neuromancer"(1984)-William Gibson şi "Schismatrix"(1985)-Bruce Sterling.
De asemeni,"Blood Music"(1985)-Greg Bear,"The Xenogenesis Trilogy"(1987–1989)-Octavia Butler,"The Beggar's Trilogy"(1990–94)-Nancy Kress,"Permutation City"(1994),"Diaspora"(1997)-Greg Egan,"The Bohr Maker"(1995)-Linda Nagata;"Oryx and Crake"(2003)-Margaret Atwood;"Particulele elementare"(1998) şi "Posibilitatea unei insule"(2005)-Michel Houellebecq,"Glasshouse"(2005-Charles Stross,sînt texte fundamentale astăzi pentru transhumanism.