"UN CRITIC MAI PUŢIN SEFISTICAT"

Mihai Iovănel scria pe blogul revistei Cultura,că nu există SF comercial.
De ce ? Domnul Iovănel reproduce opinia criticii literare,aceea care se pare că nu accede încă la statutul de membru "plin" în Academia Română,potrivit căreia tot SF-ul este literatură comercială,adică pur şi simplu maculatură.
De altfel,domnul Iovănel care este un simpatizant al SF-ului... concede fanilor SF un coeficient de inteligenţă mai ridicat decît în cazul consumatorilor exclusivi de romane poliţiste,romane istorice,romane de război,romane de dragoste (romances),
chicklit şi alte genuri urgisite.
Aferim domnule Iovănel ! Ne-aţi reparat orgoliile,altfel am fi rămas agăţaţi de obsesia noastră juvenil-maniacală pentru un gen destinat,nu-i aşa,celor de maxim 12 ani !
Dacă un critic literar cu lecturi şi preocupări faţă de Science Fiction recurge la asemenea aprecieri pripite,vă imaginaţi care este opinia ayatolahilor septuagenari...

Scriitorul Ştefan Agopian,pe care în mod absolut sincer nu-l suspectam care ar avea sau ar fi avut vreo deschidere faţă de SF are onestitatea să spună lucrurilor pe nume,faţă de modul în care este înfăţişată literatura SF românească în MAGNA OPUS -Istoria critică a literaturii române,în canonul pontifului criticii literare româneşti,domnul Nicolae Manolescu

Scriitorul Ştefan Agopian scria în "Academia Caţavencu":
„Domnului Nicolae Manolescu nu-i place literatura S.F., aşa că în recenta Istorie critică a literaturii române o expediază în cîteva fraze, dovedindu-şi dispreţul faţă de gen, dar şi totala ignoranţă în materie.
Scrie domnia sa: „Nu s-a scris proză S.F. înainte de 1965, cu excepţia lui Felix Aderca şi poate încă a una sau două bucăţi.
După 1965 am avut însă o adevărată şcoală S.F.…“
Perfect neadevărat. Odată cu venirea comuniştilor la putere, în 1948, literatura S.F. românească şi nu numai românească a fost puternic încurajată.
Motivul e destul de banal pentru epoca respectivă: în patria socialismului biruitor, U.R.S.S., acest tip de literatură era foarte agreat de regim.
Noi nu am făcut decît să ne aliniem.
Aşa se face că în octombrie 1955, cînd realismul socialist era în plină desfăşurare, revista Ştiinţă şi tehnică a început să publice un supliment literar intitulat Colecţia Povestiri ştiinţifico-fantastice.
Era vorba de nişte broşuri de 32 de pagini, care apăreau de două ori pe lună şi care costau numai un leu. Colecţia, coordonată de Adrian Rogoz, a devenit repede extrem de populară, mai ales din cauză că mari autori de literatură fantastică (Borges, García Márquez, Lovecraft, Poe…) au fost traduşi şi popularizaţi într-o perioadă cînd realismul socialist făcea încă ravagii în literatura română. Broşurile respective se vindeau la chioşcurile de ziare şi tutungerii erau tipărite în tiraje impresionante. Mai mulţi autori români au găsit în ele portiţa prin care puteau scăpa din chingile liniei oficiale. Sub pretextul S.F.-ului şi-au putut da drumul fanteziei, ceea ce mai înviora puţin peisajul cenuşiu în care trăiam.
Astfel, Sergiu Fărcăşan a publicat în 1958, în patru numere consecutive ale colecţiei, micul roman O iubire din anul 41042, iar în 1959, tot în patru numere, Secretul inginerului Muşat. Tot lui îi aparţine romanul Atacul cesiumiştilor, o utopie neagră care a apărut în 1963. În 1961 s-a impus Vladimir Colin cu Legendele Ţării lui Vam, Adrian Rogoz la fel, dar ceva mai devreme, 1955-1956. De mare succes s-a bucurat şi romanul Luntrea sublimă publicat de Victor Kernbach în 1961.
Broşurile respective au apărut pînă în aprilie 1974."

Domnul Bogdan Suceavă a fost deosebit de direct,cînd pe blogul "Cititor SF" a exprimat într-un mod onest şi obiectiv,opinia pe care o are faţă de capodopera manolesciană ! Domnul Suceavă a declarat că Nicolae Manolescu este un critic "localist" fără absolut nici o relevanţă pentru Europa şi restul lumii,întrucît nu are o teorie originală şi un sistem de referinţe care să-i permită "receptarea" altundeva decît pe plaiurile mioritice.

Mulţumim domnilor Agopian şi Suceavă !