05.02.2009

"TRISTEŢEA NEMURIRII CIBERNETICE"


Bogdan SUCEAVĂ- „Vincent nemuritorul”
Editura Curtea Veche, Colecţia „Un Roman“, Bucureşti, 2008, 192 p.
"Probabil, criticii mai puţin atenţi vor vedea în acest roman o carte de idei, care pune probleme grave (implicaţiile nemuririi cibernetice), o poveste care te implică, dar în care hardul conceptual pare hipertrofiat în raport cu celelalte componente: un creier uriaş pe un trup fragil, esenţializat. Aşa să fie oare?"-Paul Cernat

O excelentă şi vastă recenzie a romanului "Vincent,nemuritorul" - Bogdan Suceavă,a apărut în numărul din săptămîna aceasta al "Observatorului Cultural" (nr.202/460:5-11 februarie 2009) aparţinîndu-i criticului literar Paul Cernat,un avizat şi cultivat cunoscător al domeniului SF.
Recenzia se intitulează "Tristeţea nemuririi cibernetice".
O puteţi citi la adresa de net :
http://www.observatorcultural.ro/Tristetea-nemuririi-cibernetice*articleID_21177-articles_details.html

Paul Cernat surprinde cîteva caracteristici ale stilului şi scriiturii lui Bogdan Suceavă,a temelor şi preocupărilor ficţiunilor acestui matematician şi scriitor român,stabilit în Statele Unite.

"Ficţionar român şi matematician american, Bogdan Suceavă este un explorator de spaţii mentale care evită fixarea într-o formulă.
...gustul pentru turniruri speculative, prin rigoarea poetico-matematică a fanteziei, prin refuzul realismului social şi al confesiunii directe."

"Deşi, ca bun matematician, se arată preocupat de „axiomatica“ fantasmelor pe care le explorează, autorul rămîne fundamental scriitor.
Ficţiunile sale nu sînt nişte ilustrări, oricît de incitante, ale propriilor teorii ştiinţifice (ca la Constantin Virgil Negoiţă), ci ecuaţii epice ale obsesiilor unei umanităţi în criză (ca la Ioan Petru Culianu).
În plus, ele construiesc poveşti captivante, care-şi anexează domenii din afara mainstreamului: scenariile conspiraţionist-ezoterice, basmul folcloric, fantasy-ul, SF-ul. Eretic şi imaginativ cît cuprinde, autorul cuplează tradiţia epopeilor mitologice şi a romanţurilor medievale cu (anti)utopii tehnologice şi cognitive. Cea mai nouă apariţie editorială a sa, Vincent nemuritorul, cochetează cu antiutopia SF sau cyberpunk, rămînînd totuşi altceva. Ce? Bogdan Suceavă nu dezvoltă scenarii fantast-apocaliptice pe tema politică a Puterii, ca Alexandru Ecovoiu, nu e nici prozator de anticipaţie, ca Sebastian A. Corn (care a publicat anul trecut un bun roman cu o intrigă de „anticipaţie preistorică“).

"Principalul neajuns al acestui roman memorabil, captivant de la prima pînă la ultima pagină, stă în excesul unei importante calităţi: esenţializarea.
Din fericire, Bogdan Suceavă – unul dintre cei mai inteligenţi, mai ambiţioşi şi mai imaginativi scriitori ai generaţiei sale – şi-a reglat perfect instrumentele. „Vincent nemuritorul” ni-l arată „gata“ pentru marea decolare literară."

2 comentarii:

Anonim spunea...

în sfârşit o cronică pertinentă! spune multe lucruri pe care, de-aş fi ştiut cum, le-aş fi spus şi eu :)

Anonim spunea...

O alta parere semnata de Mihai Iovanel la http://revistacultura.ro/blog/2009/02/bogdan-suceava-vincent-nemuritorul/