Roscon 2011 (de facto, convenția națională SF a Rusiei) a avut loc în preajma Moscovei între 30 martie și 3 aprilie 2011 și a prilejuit decernarea premiilor purtînd același nume și Premiului Sigma-F.
Au fost peste 400 de participanţi, nu numai din Rusia, dar şi din Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Letonia, Lituania, Italia, Spania, Germania.
Invitatul de onoare al Roscon-ului a fost scriitorul italian Roberto Quaglia, vicepreședintele Societății Europene de Science Fiction.
Participanţii s-au întîlnit cu reprezentanţi ai proiectului „Marte-500” și au celebrat 50 de ani de la zborul primului om în spațiu (Iuri Gagarin) printr-o întîlnire cu astronautul Fiodor Iurcihin.
Premiul Marele Roscon 2011 pentru contribuţie semnificativă la dezvoltarea science-fiction-ului rusesc i-a fost decernat lui Vladimir Tarasov.
Roman :
Roscon-ul de Aur : „Simbioţii” - Oleg Divov
Roscon-ul de Argint: „Hoinarul” - Serghei Lukianenko
Roscon-ul de Bronz : „Casa în care...” - Mariam Petrosian
Nuvelă, povestire :
Roscon-ul de Aur : „Epoca barmaglotei” - Dmitri Kolodan
Roscon-ul de Argint : „Secondhand” - Evgheni Lukin
Roscon-ul de Bronz : „Omul care a vorbit cu îngerii” - Serghei Lukianenko
Roscon-ul de Aur pentru roman și Premiul Sigma-F, a fost obținut de „Simbioții” („Симбионты”, 2010, editura Eksmo) de Oleg Divov.
Roscon-ul de Argint pentru roman : „Hoinarul” de Serghei Lukianenko („Непоседа”, 2011, editura Ast)
Roscon-ul de Bronz : „Casa în care...”(„Дом, в котором..., 2009, editura LIvebook) de Mariam Petrosian care a primit în 2010 Premiile Balșaia Kniga, Portal, Zvezdnîi Most (Podul stelar) și Stranik.
Roscon-ul de Aur pentru nuvelă, „Epoca barmaglotei” („Время Бармаглота”, editura Snejnii Kom) de Dmitri Kolodan.
La categoria „Eseu”, cîștigători au fost cei doi scriitori ucrainieni (Dmitri Gromov și Oleg Ladîjenski) care scriu cu pseudonimul Henry Lion Oldie pentru „Cît de absentă este ea, autenticitatea...” (Достоверность, как ее нет...), text provenit dintr-o conferință care a avut loc la Festivalul Zvezdnîi Most (Podul stelar), Harkov, 2009.
Tot în cadrul Roscon 2011, autorii Vasili Golovaciov și Vladimir Vasiliev au anunțat că doisprezece scriitori ruși de SF participă la proiectul „Drumul spre Marte”, un roman SF care prin dimensiuni își propune să intre în Cartea Guiness a Recordurilor.
„Se publică anual peste 700 de romane fantasy în Rusia. Alte 300 de romane sînt pastișe după „Star Wars”. E cazul să ne preocupe și altceva, din acest motiv am lansat proiectul „Drumul spre Marte”, a declarat Vasili Golovaciov.
Iar Serghei Lukianenko a adăugat, „Cred că miraculosul universului depășește orice ar putea cineva să-și imagineze”.
http://roscon.convent.ru/
08.04.2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu