02.06.2009

THE FUTURE THAT NEVER WAS


1939 New York World's Fair-"The world of Tomorrow" şi locul unde a avut loc prima World Science Fiction Convention,numită ulterior Nycon 1.
strong>Tîrgul Mondial de la New York a avut loc între 1939-1940,a fost organizat în zona Flushing Meadows-Corona Park (de asemeni,aceasta a fost locaţia ediţiei 1964-1965 a New York World's Fair)şi a fost una dintre cele mai mari şi grandioase expoziţii din toate timpurile.
Am un sentiment straniu văzînd fotografiile,ca şi cum ar fi nişte frînturi de imagini ale unei lumi paralele,ale unui Pămînt care nu a traversat cel de al doilea război mondial,ale unei Terre care parcă se pregătea să se avînte spre stele.
William Gibson are o povestire în care personajul principal întrezăreşte într-o Californie contemporană,imagini ale unui Pămînt paralel,dintr-o altă dimensiune,
întocmai cu imageria făurită de către scriitorii şi ilustratorii science-fiction-ului în anii '30-40 ai secolului trecut : aeronave şi astronave baroce traversează cerul,oraşe scînteietoare şi imposibil de frumoase apar la linia orizontului,cupluri de supraoameni blonzi şi cu ochi albaştri,înveşmântaţi în toge,levitează deasupra deşertului,frînturi de imagini ale unor cosmodromuri gigantice sînt suprinse în toiul asolizărilor şi decolărilor,cu coada ochiului întrezăreşti grădini uluitoare cu stranii sculpturi şi fabuloase jocuri de apă.

Tema expoziţiei a fost "Lumea de Mâine" şi au participat cu pavilioane naţionale multe ţări din lume iar expoziţia a avut peste 44 de milioane de vizitatori.
În mapa de prezentare a Expoziţiei Universale - New York 1939,se menţiona:
"The eyes of the Fair are on the future – not in the sense of peering toward the unknown nor attempting to foretell the events of tomorrow and the shape of things to come, but in the sense of presenting a new and clearer view of today in preparation for tomorrow; a view of the forces and ideas that prevail as well as the machines. To its visitors the Fair will say: "Here are the materials, ideas, and forces at work in our world. These are the tools with which the World of Tomorrow must be made. They are all interesting and much effort has been expended to lay them before you in an interesting way. Familiarity with today is the best preparation for the future."
Începînd cu decembrie 1941,toate clădirile Tîrgului Mondial au fost demolate.
Nu mai există decît cîteva fotografii şi ilustrate reproducînd desene ale diverselor pavilioane.

Un comentariu:

Cristian Popa spunea...

Sun un mare fan al serialului STAR TREK si motivul central al acestui fapt il constituie credinta producatorilor intr-un viitor al omenirii luminos, echitabil, fascinant. Undeva si cred ca si la nivelul s.f.-ului actual, s-a pierdut ceva din inocenta de la inceput...