03.06.2009

MINUNE SEFISTICĂ

Minunile nu contenesc să apară în Grădina Maicii Domnului !
Doamne Ajută şi Dă-ne nouă Doamne,sefeul nostru cel de toate zilele !
A se citi cu voce tare pe un ton pătruns de evlavie,păstrînd o atitudine pioasă
şi plină de umilinţă în timp ce se panoramează pe un sobor de preoţi cădelniţînd de zor şi blagoslovind Lucrarea Domnului.De această dată nu este vorba de sanctificarea
lui Petrache Lupu,a Elodiei sau a lui Terente.
Un miracol este apariţia unui grupaj intitulat simplist,sec şi extrem de prozaic "Dosar: Despre SF" în echivalentul românesc al magazinului literar "Lire",Dilemateca.
În cei patru ani de la apariţia revistei ("brand" al firmei "patriciene" Satiricon SRL - atenţie,nu Satyricon-honni soit qui mal y pense !:)este pentru prima dată cînd distinsa publicaţie catadicseşte să acorde mai mult decît vreo rubricuţă sau recenzie grăbită (ori una de tip bufonerie imbecilă ca "SF gastric" de Răzvan Petrescu,care îşi propune să amuze "gărgăriţele" după cum mărturiseşte comilitonul,fuşerind nuvela fraţilor Strugaţki,"A doua invazie a marţienilor").
Pînă şi coperta a fost "coruptă" cu o ilustraţie fabulos de kitschoasă dintr-un pulp SF al anilor '30.
O durere,o întristare şi un suspin,au pufnit "gărgăriţele" petresciene,consumatoare doar de ARTĂ ! Dacă şi "Dilemateca" a ajuns la asemenea compromisuri,unde o să ajungem ? La un eventual dosar SF în "România literară" ? Vade retro,Satana ! Nu ne duce pre noi în ispită,cu asemenea năluciri bolnave !
Sunt dedicate SF-ului opt pagini de eseu.
Dosarul SF începe cu textul lui Radu Pavel Gheo,"SF-ul: o definiţie",piesa de rezistenta a grupajului,un text dens,doct,documentat,de o mare limpezime şi coerenţă în care se afirmă cu toată rigoarea că"SF-ul nu este nici un gen literar aparte.Nu e nici paraliteratură,nici antiliteratură,ci pur şi simplu literatură..."
Şi de asemeni, "...într-un anumit sens,nu există literatură science fiction."
Pentru că,afirmă Radu Pavel Gheo şi are perfectă dreptate,"Fie ea umilă sau înaltă,trivială sau nobilă,pînă la urmă literatura nu poate fi decît bună sau proastă.Dincolo de cadrele,temele sau ideile specifice,science fiction-ul nu se abate de la această regulă."
Eseul lui R.P.Gheo are un preambul şi trei părţi ("Literatură mare şi literatură mică", "Literatură pentru copii şi tineret" şi "Literatura SF azi") şi porneşte de la volumul său teorie şi critică literară,"Despre science fiction".
Definiţia propusă de Gheo este "...SF-ul - un mod literar a cărui specificitate constă tocmai în raportul realitate-ficţiune,realizat într-un fel propriu..Universul ficţional de tip SF,ca şi cel utopic sînt rezultatele unei prelungiri a lumii reale într-un spaţiu imaginar,prelungire realizată prin analogie şi extrapolare.Cercul strîmt al universului de tip realist este prelungit logic de tip SF sau utopic,cu sublinierea - extrem de importantă - că ambele pornesc de la legile universului cunoscut,pe care le dezvoltă,le extrapolează sau le modifică pe cale raţională."
De la perspectiva criticii literare la percepţia lui Nicolae Manolescu referitoare la SF şi fantastic,Radu Pavel Gheo punctează echilibrat şi nuanţat,obiectivînd un demers care are meritul unui ton detaşat şi relaxat,permiţînd autorului o panorama succintă a genului inclusiv în România.
Este citata "masiva lucrare a lui Mircea Opriţă,Anticipaţia românească,
editura Viitorul Românesc,2003,un studiu aprofundat,exhaustiv şi bine documentat,
cea mai potrivită sursă critică şi teoretică de pînă acum."
Din acest motiv acest blog are în permanenţă inserată coperta "Anticipaţiei româneşti".
Pavel Gheo îi menţionează pe Sebastian A.Corn,Liviu Radu,Michael Hăulică,Ona Frantz,Florin Pîtea,Marian Coman,Ana-Veronica Mircea,Jean-Lorin Sterian.
Iar concluzia sa finală este "Între timp,cum graniţele dintre genuri sînt tot mai laxe,e din ce în ce mai greu să stabileşti clar dacă un anumit volum de Sebastian A.Corn,Răzvan Rădulescu sau - dintre autorii străini-de Chuck Palahniuk ori Kazuo Ishiguro poate fi categorisit drept science fiction,fantastic sau literatură
înaltă.Ceea ce nu e deloc rău pentru literatură.Pentru literatura autentică."

M.Hăulică preferă un slogan de tip populist-demagogic ca titlu al eseului său
"Literatura SF e despre oameni",de genul sintagmelor de pe bannerele pesedeului care au umplut oraşele ţării.Desigur,despre oameni,cu oameni,printre oameni,pentru oameni.Totul pentru om !
Dacă Radu Pavel Gheo considera că "literatura science fiction,într-un anumit sens,nu există" şi reprezintă o "sintagmă oricum pleonastică,fiind în contextul de faţă fiction şi "literatură" înseamnă acelaşi lucru",M.Haulica nefiind vreun teoretician sau critic literar,nu este deranjat de pleonasm.
Pe un ton colocvial,se propovăduiesc banalităţi si platitudini destinate cumpărătorilor nesefişti aflaţi în "targetul" Dilematecii,adică "gărgăriţele" petresciene,probabil.
Două sunt considerate momente culminante ale sefeului românesc post 90, "Jurnalul SF" care "scotea scriitori (mai mult sau mai puţin talentaţi - s-a şi văzut că mulţi dintre ei au dispărut între timp),pe bandă rulantă..." şi "Motocentauri pe acoperi-
şul lumii",o antologie despre care s-a scris în teze de licenţă şi de doctorat..."
Iar "campionii - ca număr de cărţi publicate,dar nu numai - sînt Liviu Radu şi Sebastian A.Corn,acesta din urmă fiind cam singurul reprezentant al sefiştilor accep-
tat de establishment-ul literar de la noi (ar mai fi şi Radu Pavel Gheo,dar pentru alte cărţi,mai puţin pentru Fairia)." Şi continuă,"dar sînt uitaţi (deşi nu poţi uita ceea ce n-ai ştiut niciodată,nu ?)cu desăvîrşire adevăraţii scriitori de SF:Dan Doboş,Ona Frantz,Costi Gurgu...."
Dar Florin Pîtea,Ana-Maria Negrilă,Lucian-Dragoş Bogdan,Robert David,Laurenţiu Nistorescu,Lucian Vasile Szabo,Costel Baboş,Victor Martin,George Lazăr,Cristian-Mihail Teodorescu,Dănuţ Ungureanu ? Aceştia nu sînt adevăraţi scriitori de SF ?
Dar sponsorul Bogdan-Tudor Bucheru ? Nu e bun decît să i se cheltuie la marginea hărţii dolarii cîştigaţi prin muncă în Arizona ?
Mai sunt menţionaţi Roxana Brînceanu,Marian Truţă şi Marian Coman.
Iar "Tendinţele în sefeul românesc contemporan ?" se întreabă gurul şi tot el răspunde, "...se continuă linia nouăzecistă,cea hulită de păstrătorii vechilor tradiţii,cea apropierii de mainstream,avînd mai multe legături cu fantasticul decît cu sefeul....există două direcţii - una tradiţională,cu un S foarte puternic în sigla SF şi una mai soft,mai în rînd cu ceea ce se petrece în ultima vreme şi prin alte părţi."
Iconografia grupajului utilizează excesiv ilustraţii de pulp SF,nouă la număr,care crează un contrast paradoxal cu cele două eseuri,conducînd la ideea derizoriului implicit al SF-ului.
Cît despre copertele volumelor reproduse,sunt absolut firesc,cele ale ediţiilor de la Tritonic îngrijite de gurul Haulică, "Despre science fiction","Nu sînt guru",
"Carbon modificat",ale ediţiilor prietenului Horia Nicola Ursu (Millenium Press),
"Povestiri fantastice","Cyberpunk","New Weird","Abaţia",a volumului prietenei Ona Frantz,"Sfîşierea",editat în 1999 de prietenul Horia Nicola Ursu la editura Dacia.
Coperta "Jurnalului SF" ilustrează apoteoza sefeului nouăzecist.
Pentru că prietenii ştiu de ce şi de bună seamă,Tritonic,Millenium Press şi Bastion sînt singurele edituri care publică autori români.Stingheră printre atîţia prieteni şi prietene se află coperta volumului lui Marian Truţă,"Vremea renunţării".Se ştie că la noi nu există cumetrii,cîrdăşii,mafii şi găşti.Nu există decît nobile pasiuni
dedicate misionariatului şi voluntariatului crucificate pe altarul sefeului.

În acelaşi număr,sînt demne de remarcat din punct de vedere sefistic, recenzia Luminiţei Corneanu,intitulată "Apocalipsa acum" despre romanul lui Cinghiz Aitmatov,"Stigmatul Casandrei",apărut în 2008,la editura Humanitas Fiction,cronica lui Hăulică,"Stăpînul poveştilor" despre romanul lui Orson Scott Card,"Stăpînul cîntecelor",editura Nemira,2009 şi profilul scriitoarei Mioarei Cremene,intitulat
"Poveştile unei epoci fierbinţi".
Mioara Cremene a scris şi un roman SF,apărut în 1968,la editura Tineretului,în colecţia SF (aceea cu "triunghiul",în format carte de buzunar),"Mărirea şi decăderea planetei Globus".
O premieră a ultimului deceniu (de la defuncta ArtPanorama încoace),o iniţiativă excelentă acest dosar SF,felicitări celor doi autori şi multă perseverenţă în a concretiza data viitoare un proiect şi mai ambiţios,dedicarea unui întreg număr al "Dilematecii",SF-ului.

15 comentarii:

voicunike spunea...

Marian Truta a scris Vremea Renuntarii,daca mai are vreun volum publicat inseamna ca nu stiu eu de el,iar volumul Sfisierea aparut la Bastion cind a fost lansat?

Sorin Camner spunea...

Băi, ce doct ai ajuns! Nici că m-aşteptam la altceva. Bine că mi-ai atras atenţia, că nu ştiam. Sfîşierea de Vremea renunţării, doream să zic, da' m-am abţinut, cu greu ce-i drept, dar am putut. Ceea ce e lucru mare. Nu de alta, dar din moment ce sunt cel care, în antiteza cu ceea ce spune, cînd zic că ceva e prost se consideră că e bun şi vece(?)-versa, din Dilema(tica) asta nu putem ieşi. Poate îl lăudai pe Mike şi-l criticai pe Gheo, mai ştii. Ce zici, Nicule?. Te faci teoretician? Mîiine publici şi-un volum!

voicunike spunea...

Nu-mi plac inadvertentele, atita tot! Si nu vreau sa fiu teoretician,imi place asa cum sunt!

Sorin Camner spunea...

Inadvertenţe, ce pretenţios. Păcat că nu ai aceleaşi prinţipuri şi când vorbeşti despre ceea ce citeşti. Estetica te omoară. :-) Aştept, totuşi, şi redescoperirea ta din punct de vedere critic. Căderea în extaz în faţa oricărei însăilări cu nume pompos o fi tot o inadvertenţă sau o inadecvare?

Mircea Pricăjan spunea...

Sorin, tu eşti? Chiar n-avem loc toţi pe ăst pământ? Mai lasă-le naibii de cruciade, că-n vecii vecilor astea n-or să aducă măcar un dram de bine. :(

Sorin Camner spunea...

Sfisierea = Ona Frantz.

Am inlaturat inadvertentele :-)

Anonim spunea...

Foarte doct articolul matale... Oare de ce nu te-o fi solicitat Dilemateca pe tine, bujoalde, pentru dosarul SF? Ma tot mir...

Anonim spunea...

by the way, bujoalde, ai macar o vaga idee de la ce vine sintagma cu amuzatul gargaritelor? tare am impresia ca nu...

Mihai-Dan Pavelescu spunea...

@uglybadbear: Acu' pa bune si fara parti-pris-uri, "dosarul" Dilematecii pare incropit la o bere pe terasa Dinamo... Cit despre ilustratii, uglybadbear, esti totusi un connoisseur... sper ca nu le-ai lua apararea decit in gluma.

Anonim spunea...

@mdp: n-am vazut inca dosarul asa ca nu ma pronunt in privinta imaginilor sau a continutului. ce-am scris se refera strict la tonul si cele scrise de bujold.
@bujold: bujoalde, ai pus-o! te-ai suparat pe mafie... dar daca s-a suparat mafia si pe tine? :)

Ona F. spunea...

Daca insinuati ca mi-a fost publicat romanul pe prietenii, va asigur ca la data la care Horia Nicola Ursu mi l-a cerut spre lectura nu ne vazuseram niciodata si ne "cunosteam" doar dintr-un schimb de vreo trei sau patru scrisori.
De rest, sanatate va urez.
Multumesc.

Sorin Camner spunea...

Draga Ona,

A fost o simpla gluma. De altfel, asa cum se poate vedea din dialogul meu cu Nicu, m-am si distrat pentru ca inflacararea l-a facut sa nu observe ca nu putea sa fie cartea lui Marian. Nu te supara si tu. Lumea pare sa interpreteze intr-o cheie antagonica orice se spune de altcineva decat cei pe care ii cunoaste. Vorbeste cu Liviu, o sa-ti explice el.

Ona F. spunea...

Nu ma supar, am vrut doar sa clarific o informatie - fie ea gluma sau nu. Poate altora nu li se pare gluma, iar despre intelesuri duble... numai de bine. :)


Va referiti la Liviu Radu? Nu stiu de ce sa ma lamureasca Liviu Radu despre lucruri pe care le scrieti pe blogul dvs.
Iar din dialogul dvs. cu "Nicu"... sa ma scuzati daca n-am inteles mai nimic, mi-a ramas doar un "aftertaste" de dispret zdrobitor, dar sint convinsa ca este doar o impresie a mea. :)
Sanatate.

MBadragan spunea...

Hai ca m'ati facut curios cu Dilemateca asta. Ce'o mai fi si ea, nu stiu. Da' daca scrie despre SF...

:) Glumesc, dat fiind faptul ca Dilema mi'a publicat vreo 4-5 articole din 94 incoace, o stiu bine. Da' numarul asta cu SFul nu l'am citit.

Am si eu o intrebare. Gilceava asta bujold-nicu este cumva o traditie a blogului astuia? O faceti asa, prieteneste, de fiecare data si pierdem noi ceilalti vreun substrat? Nu de alta dar rezultatul felului in care abordati problema este unul bizar. Nu ajungea ca SFul este in general marginalizat, ghetto'izat, dar voi mai dati si argumente pro marginalizarii prin pasiunea sterila pe care o puneti in discutii.

Scuze de interventie, era o curiozitate stirnita inca de la postul cu Dune.

P.S. Cu parere de rau, nu o sa ajung pe 25 la Observator. Munca ne cheama pe tarimuri indepartate. Poate data viitoare.

Sorin Camner spunea...

Salut. Imi pare rau ca nu poti ajunge.

Disputa? Ce disputa?

:-)