După aproape două decenii, la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", situat în Bucureşti, Bd. Lascăr Catargiu (fostă Ana Ipătescu), nr.21, http://www.astro-urseanu.ro/, în ziua de joi, 30 aprilie 2009, la ora 18:00, se va relansa Cenaclul de literatura SF şi F "ProspectArt".
Înfiinţat în 1986, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescu, cenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Dănuţ Ungureanu, Cristian-Mihail Teodorescu, Cristian Tamaş, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, Valentin Dragu, Mihnea Columbeanu, Mihai-Dan Pavelescu, Sorin Ştefănescu, Valerian Stoicescu, Faur Agachi, Czedly Carol, Dorin Mera, Sorin Camner. După câteva luni de la înfiinţare, cenaclul ProspectArt s-a mutat la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, unde a activat până în 1991. În acei ani, cenaclul ProspectArt a fost unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansându-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare. Ca dovadă sunt premiile câştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri: Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă, Premiul pentru povestire 1987 pentru Crisitan M. Teodorescu, pentru Premiul Special al Juriului pentru nuvelă 1986 pentru Mihnea Columbeanu, Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul congresului European de Anticipaţie (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu, Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu sau Cristian Lăzărescu, premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu.
Redeschiderea cenaclului ProspectArt este o iniţiativă a Societăţii Române de Science-Fiction şi Fantasy, care îşi propune astfel, să descopere şi să pregătească viitoarele generaţii de scriitori sau teoreticieni ai mişcării sefe . Sunt aşteptaţi şi invitaţi să participe la şedinţele care vor avea loc lunar, toţi cei care se simt atraşi de fenomenul SF şi F românesc, tinerii scriitori care doresc îndrumare şi ajutor , iubitorii de SF şi F, fani şi profesionişti pentru ca, împreună, să ajutăm la renaşterea şi dezvoltarea acestei arte în România.
Why Your Photographer Charges Their Prices
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu