20.03.2014

LUCIUS SHEPARD (21 AUGUST 1943 - 18 MARTIE 2014) : RIP



„Un talent original, un autor de mare talent şi cu disponibilităţi tematice impresionante care nu se sinchiseşte de opiniile şi prejudecăţile altora şi merge pe un drum propriu, care se dovedeşte a fi cel corect. Lucius Shepard poate fi pus alături de cei mai buni scriitori anglo-saxoni de literatură fantastică, poate fi comparat cu oricare scriitor contemporan din mainstream. Este unul dintre puţinii autori SF care nu sînt cu nimic inferiori – din punct de vedere strict literar – marilor scriitori de mainstream.” – Liviu Radu

Singurul interviu cu Lucius Shepard publicat în România :

„Pegră barocă” în revista Nautilus online :

„Un maestru” – Liviu Radu

„Jocuri despre sfârşituri – Sfârşitul Pământului – Lucius Shepard” (recenzie de Liviu Radu):



La editura Nemira au fost traduse volumele „Vânătorul de jaguari” (The Jaguar Hunter, traducere de Laura Bocancios, 2008 ) și „Sfârșitul Pământului” (The End of The Earth, traducere de Silviu Genescu,  2010).

Lucius Shepard s-a născut în 1947 în Lynchburg, statul Virginia, S.U.A. și a crescut în Florida, S.U.A. La doar cincisprezece ani a fugit în Irlanda la bordul unui cargobot. Lucius Shepard a petrecut mai mulți ani în Europa, Africa de Nord, America de Sud, Asia, lucrînd într-o fabrică de țigări în Germania, în bazarul Khan al Khalili din Cairo sau ca bodyguard în Malaga.

Revenit în Statele Unite, Shepard a fost student al Universității Carolina de Nord, unde, timp de un semestru, a fost coeditorul publicatiei Carolina Quarterly. S-a alăturat apoi unei formații de muzica și și-a petrecut în mare parte anii 1970 cântând rock’n’roll. A avut slujbe din cele mai diferite, de la paznic de noapte la o centrală nucleară, până la predatul limbii spaniole.

În 1980 a participat la Clarion Writers’ Workshop de la Universitatea Michigan și și-a început cariera de scriitor. Lucius Shepard a debutat în 1983 cu o povestire pentru ca un an mai târziu să își publice primul său roman („Green Eyes”). În timpul unei prelungite călătorii în America Centrală, între 1981–1982, a fost corespondent de război în El Salvador.

Povestirea sa, „Salvador” publicată în aprilie 1984 în Fantasy&Science Fiction a obținut în 1985 „Locus Poll Award for Best Short Story”, premiul „ SF Chronicle Award for Short Story” și a fost nominalizată la Premiile Hugo și Nebula. Textele sale au fost publicate în multe reviste de circulatie internationala, iar în 1985 a câștigat Premiul John W. Campbell, „Cel mai bun tânăr scriitor”. 

Volumul de povestiri „The Jaguar Hunter” (Vânătorul de jaguari) i-a adus distincțiile World Fantasy Award și Locus in 1988, iar povestirea „R&R” (1986) a fost recompensată cu premiile Locus, Nebula și SF Chronicle în 1987 și a fost extinsă în cadrul romanului „Life During Wartime”, Premiul Kurd-Laßwitz, 1990. 

Culegerea de povestiri „The Ends of the Earth” a obținut Premiul World Fantasy în 1992. De asemenea, nuvela „Radiant Green Star”, adăugată ulterior volumului „The Jaguar Hunter”, a câștigat Premiul Locus in 2001. Nuvela „Barnacle Bill the Spacer” a câștigat Premiul Hugo în 1993 iar nuvelei sale „Vacancy” i s-a decernat Premiul Shirley Jackson Award în 2008. 

Lucius Shepard s-a stabilit în Portland, Oregon, S.U.A. A încetat din viață marți 18 martie 2014.

R.I.P.

14.03.2014

„COSMOS : SPACETIME ODYSSEY”, NATIONAL GEOGRAPHIC CHANNEL, DUMINICĂ 16 MARTIE, ORA 21.00

La distanță de peste trei decenii de la debutul popularului serial de televiziune, „Cosmos: A Personal Voyage” (Cosmos: Călătorie în univers, 1980, 13 episoade), extraordinara explorare a universului din perspectivă științifică realizată de Carl Sagan, „Cosmos”, unul dintre cele mai apreciate și îndrăgite seriale de popularizare a științelor din toate timpurile, se întoarce în primăvara acestui an cu un nou sezon !

„Cosmos : Spacetime Odyssey” (Cosmos : Odisee în spațiu și timp) va avea premiera în România, pe National Geographic Channel, duminică 16 martie, la ora 21:00. În fiecare duminică, la ora 21.00, pe NGC, până pe 8 iunie.

Serialul TV „Cosmos: Odisee în spațiu și timp”, cuprinde 13 episoade captivante și este realizat de producătorul executiv & scenaristul Ann Druyan și producătorul executiv Seth MacFarlane.

„Cosmos : Spacetime Odyssey” a avut premiera în S.U.A., duminică, 9 martie pe FOX, cu reluare pe National Geographic Channel (NGC) luni, 10 martie și este difuzat  în 170 de țări și în 45 de limbi.


Serialul „Cosmos: Odisee în spațiu și timp” este prezentat de renumitul astrofizician dr. Neil deGrasse Tyson. La fel ca serialul precedent prezentat de Carl Sagan, noul „Cosmos” este o cronică despre cum omul a descoperit legile naturii și cum a găsit propriile coordonate în spațiu și timp. Serialul aduce în plus povești nespuse despre căutarea eroică a cunoașterii, transportând privitorii către lumi noi din univers și oferind o viziune a cosmosului de la cea mai mare la cea mai mică scală.

Serialul inventează noi moduri de narare științifică pentru a dezvălui grandoarea universului și reinventează elemente populare din serialul original, între care Calendarul Cosmic și Nava Imaginației. Cele mai profunde concepte științifice sunt prezentate cu o claritate extraordinară, îmbinând scepticismul și uimirea și țesând rigurozitatea științifică laolaltă cu latura emoțională și spirituală pentru a da naștere unei experiențe transcendentale.

08.03.2014

ALEX POPESCU ÎN REVISTA SF CEHĂ XB-1



Lucrarea „The Awakening” a artistului digital Alex Popescu este reprodusă pe coperta revistei SF cehești XB-1 nr.3/2014 : 

„Autor obálky” (autorul ilustrației copertei) – Alex Popescu :


„The Awakening” a fost aleasă și de publicația SF americană Clarkesworld Magazine nr.79/Aprilie 2013 pentru ilustrarea copertei : 

Decizia celor trei editori cehi ai revistei XB-1 de a ilustra o copertă a publicației lor cu lucrarea lui Alex a fost sigur inspirată de coperta numărului 79 al Clarkesworld Magazine.

                      
Proiectul ilustrației de copertă pentru antologia SRSFF 2013 dedicată călătoriilor în timp. Alex Popescu ne acordase permisiunea de a utiliza pentru ilustrația copertei, lucrarea sa „The Awakening” dar editura a preferat o altă ilustrație și un alt titlu. 


Ne bucură aprecierea artei digitale a lui Alex Popescu și cariera sa internațională, artistul stabilindu-se la Londra din 2011. Îi dorim mult succes și un parcurs pe măsura talentului său.

Este paradoxal că SF-ul ceh (ca și cel polonez) are o mentalitate autist-nombrilistă față de SF-ul vecinilor, singurul SF tradus programatic în Cehia și Polonia este cel anglo-saxon iar din Europa continentală nu se traduce în aceste țări, decât ceva SF rusofon. De altfel, cu prea puține excepții, aceasta este situația în toată Europa, în toate țările bătrânului continent se traduce masiv SF anglo-american dar deloc sau aproape deloc SF euro-continental. Culturile euro-continentale nu comunică aproape deloc, nu interacționează, nu intră în vreun dialog, sunt dependente de importul de entertainement de peste ocean, care se consumă frenetic peste tot în lume, în același mod în care peste tot se consumă junk food și „brown sugared water”.

Concluzia este că fără o legitimare venită din S.U.A. sau Marea Britanie, nu ai nicio șansă de a fi cunoscut în Europa deși poți fi un talentat autor sau artist SF european. Traducerile inter-europene de SF&F sunt la un minimum față de nivelul de acum 30-40-50 de ani în ciuda existenței Uniunii Europene, în ciuda „spiritualizării” granițelor, în ciuda posibilităților de circulație neîngrădită peste tot în Uniunea Europeană, în ciuda accesului atât de facil la informație.

Alex Popescu este creatorul ilustrației copertelor antologiilor anuale SRSFF, „Pangaia” (2010) și „Venus” (2011) :



                     


Clarkesworld Magazine : 

„Alex Popescu is a London-based visual effects artist that specializes in high-end feature film work and digital set creation. His work involves him in everything from environment design and concept art to 3D generated environments. His latest visual effects credits include “Prometheus”, „John Carter” and „Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides”.
He is a graduate of the University of Computer Science of Bucharest, with a specialization in computer graphics and artificial intelligence. His education provided him with a unique set of skills that combines technical knowledge with a strong artistic sense. His passion for visual effects has led to a deep understanding of what it takes to make a shot work. His skills and interest in illustration have also provided him the opportunity to work on graphic novels, book covers and print advertising. His personal work often includes worlds that have a realistic look with fantastical elements.”

25.02.2014

CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU - „SENZORIADA”


                                                                         


Cristian Mihail Teodorescu - „Senzoriada” (publicată de editura Nemira)



Cristian Mihail Teodorescu (născut pe data de 19 octombrie 1965) este fizician și scriitor de science fiction.


Membru fondator și secretar al Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (SRSFF), în anul 2009 iar în aprilie 2011 este ales Președinte al SRSFF.

A absolvit în 1984 Liceul "Gheorghe Lazăr" și în 1990 Facultatea de Fizică a Universității București, Secția Fizică Tehnologică. În 1995 își susține doctoratul în Chimie Fizică la Universitatea Paris Sud, Franța.
Lucrează între 1990-1991 la Institutul de Fizică și Tehnologia Materialelor (IFTM) București-Măgurele; între 1991-1996 la Universitatea Paris Sud Orsay, Franța; între 1996-1998 la Universitatea Osnabrück, Germania; între 1998-2001 din nou la Orsay, Franța; între 2001-2002 la Daresbury Laboratory, Warrington, Marea Britanie.

Din 2002, revine în țară la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (fostul IFTM) București-Măgurele, unde în prezent deține gradul de C.S. I și șef de departament. Laboratorul lui C.M. Teodorescu este în prezent acreditat ca una dintre cele mai dinamice entități din fizica românească. Conduce între 2009-2011 proiectul de infrastructură al INCDFM, în valoare de aproximativ 10 milioane €. Este autor sau coautor la circa 90 publicații științifice în reviste cotate ISI, fiind citat de peste 500 ori în literatura de specialitate (2011).
Este căsătorit și are trei copii.

Debutul său a avut loc în  Almanahul Scânteia Tineretului 1984 cu povestirea „Strămoșii - o legendă din negura timpurilor”.
În 1987, publică proza „Tina, dansatoarea” în Almanahul Anticipația.
În 1988, „Dosar 74” în Almanahul Anticipația (povestire distinsă cu Premiul pentru povestire la Consfătuirea națională a cenaclurilor de anticipație Craiova, 1987)
În 1990, „Pedalați și fiți fericiți”, în antologia „La orizont, această constelație”, editura Albatros.

După 1990, publică mai multe povestiri în renăscuta Colecție de Povestiri SF Anticipația;
1996, „Des-prinderea”, în Almahahul Anticipația
2006, „Maestru imperial”, în Almanahul Science Fiction, Timișoara.
2007, obține Premiul I la Concursul de proză SF Helion cu povestirea „Kandru” (publicată și în revista timișoreană Helion)
2008, „Coeficient 128”, în Almanahul Science Fiction, Timișoara.

În anul 2008, debutează editorial cu volumul „SF unu” la editura Bastion, Timișoara.
În 2010, publică volumul „SF doi”, tot la editura Bastion. 
Volumul obține în 2011 Premiul „Ion Hobana" pentru „Cartea anului 2010” acordat de Asociația Scriitorilor București (filiala USR) și SRSFF, precum și Premiul pentru cel mai bun volum acordat de ARSFAN.

16.02.2014

CENACLUL PROSPECTART, VINERI 21 FEBRUARIE 2014, ORA 18.00 : LANSAREA ROMANULUI „NE VOM ÎNTOARCE ÎN MURIBECCA” DE SEBASTIAN A.CORN

Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, vă invită la Cenaclul ProspectArt, vineri 21 februarie 2014, ora 18.00, Centrul Calderon, str. Jean-Louis Calderon nr.39, sector 2, București:

Lansarea romanului „Ne vom întoarce în Muribecca” de Sebastian A.Corn, publicat în colecția Nautilus SF de editura Nemira.




„În 1925,  colonelul Percy Harrison Fawcett, fiul său Jack Fawcett şi Raleigh Rimmell pătrundeau în jungla amazoniană în căutarea unui oraş pierdut. Demersul lor se baza, e adevărat, pe mult spirit de aventură, dar şi pe un document pe care îl găsiseră în arhivele bibliotecii din Rio de Janeiro în 1920.
Manuscrisul sugera, printre altele, că un individ pe jumătate portughez, jumătate indian, cunoscut nativilor sub numele de Muribecca, descoperise cândva în jurul anilor 1600 o zonă minieră bogată în aur, argint şi pietre preţioase. Acelaşi manuscris mai povestea, totodată, despre o expediţie portugheză din anul 1743, care dăduse peste ruinele unui oraş imens de piatră, aparent abandonat.
Fawcett a numit acest loc Z şi a presupus că ar putea capitala fabulosului Atlantis. Cum nu avea să se mai întoarcă însă niciodată din această expediţie, nimeni nu avea să afle dacă intuiţia lui fusese corectă. Dar ceea ce nu bănuiau Fawcett şi cei pe care avea să-i întâlnească în această călătorie, era că pista cercetărilor lui nu avea să fie cu totul abandonată.
Aproape 100 de ani mai târziu, în România contemporană, Sebastian A. Corn, unul din cei mai talentaţi scriitori SF ai României, a preluat firul acestui caz misterios şi l-a dezvoltat în romanul de excepţie „Ne vom întoarce în Muribecca”. 
Vă invităm să vă alăturaţi lansării acesteia vineri, 21 februarie, ora 18.00, la Cenaclul ProspectArt. 
Abia aşteptăm să aflăm deznodământul aventurilor colonelului Fawcett ! ”


Sebastian A. Corn (pseudonimul literar al lui Florin Chirculescu, n. 26 martie 1960, București), este unul dintre cei mai relevanți scriitori de science fiction din România. Absolvent al Facultății de Medicină Militară din București (1985). Este chirurg toracic și șeful Departamentului de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului Municipal București.
A publicat cinci romane sub pseudonimul Sebastian A. Corn și alte trei sub alte nume. Este membru fondator al Societății Române de Science Fiction și Fantasy și primul său vicepreședinte.

A debutat în anul 1993 în revista Jurnalul SF, cu povestirea „Snorky”. A publicat povestiri în CPSF Anticipația, Almanahul Anticipația, Alternativ SF, Supernova, Helion, Nautilus, F&SF Magazin, Curierul Național. A fost redactor-șef al revistei Nautilus, a coordonat antologia bilingvă Nemira'96 și pagina săptămânală de SF din Curierul Național în 1995. 

La scurt timp după debut, a primit numeroase premii și mențiuni literare, printre care: 
Premiul I, Quo Vadis ?, 1994; Premiul Dan Merișca, 1994; Premiile Supernova și Helion, 1994; Premiul I pentru roman, Ed. Nemira, 1994 („2484 Quirinal Ave.”); Premiul pentru Debut European la Eurocon-ul 1995, Glasgow (Marea Britanie) ; Premiul Vladimir Colin, 1995; Marele Premiu al Editurii Nemira, 1997 („Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine”); Premiul Vladimir Colin, 2006 („Imperiul Marelui Graal”).

A publicat volumele: „Aquarius” (roman, Ed. Olimp,1995), „2484 Quirinal Ave.” (roman, Nemira, 1996), „Dune 7 - Cartea brundurilor" (sub pseudonimul Patrick Herbert, Nemira, 1997); „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine” (roman, Nemira, 1998), „Cel mai înalt turn din Baabylon ” (roman, Nemira, 2002), „Imperiul Marelui Graal” (roman, Diasfera, 2004), „Vindecătorul” (roman, Cartea Româneasca, 2008), „Andrenergic !” (nuvelă, Millennium Press, 2009), „Skipper de interzonă” (nuvelă, Millenium Books, 2012).
Este prezent în volumele colective „Motocentauri pe acoperișul lumii” (Karmat Press, 1995), antologia Nemira'96, „Millenium fantasy & science fiction” (Millenium Press, 2009), antologia SRSFF 2009, „Alte țărmuri”.
Este pasionat de călătoriile pe munte. Gândurile, opiniile și părerile sale pot fi citite pe blogul personal. 


Vineri 21 februarie a.c., ora 18.00, Centrul Calderon, str. Jean Louis Calderon nr. 39, sector 2, București.

O constantă în peisajul SF bucureștean de la relansarea sa în aprilie 2009, ProspectArt este locul de congregare a autorilor, fanilor și cititorilor de SF&F.

ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura și comentarea unor texte de Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Feri Balin, Mihail Grămescu, Mihnea Columbeanu, Adina Popescu, Silviu Gherman, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brîndușa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Lorena Lupu, Dragoș C. Butuzea, etc. și a unor traduceri de Mihai-Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaș.

La întruniri au fost invitați și au participat Ion Hobana, Mircea Opriță, Florin Manolescu, Lucian Boia, Cristian Tudor Popescu, Eugen Stancu, Voicu Bugariu, Dan Farcaș, Irina Horea, Adina Popescu, Horia Gârbea, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Bianca Burța-Cernat, Aliette de Bodard, Nina Munteanu, Florin Munteanu, Roberto Quaglia, Mihai Dan Pavelescu, Valerian Stoicescu, Cornel Secu, Dan Ursuleanu, Camelia Ursuleanu, Bogdan Ficeac, Mihail Grămescu, Lucian Hanu, Doina Hanu, Cătălin Sturza, Rodica Bretin, Dan Apostol, Constandina Paligora, Eugen Cristea, Cătălin Badea Gheracostea, Florin Pîtea.


Înfiinţat în 1985, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescu, cenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu, Mihai-Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu, Sorin Ştefănescu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, Mihnea Columbeanu, Cristian Tamaş, Marius Ungureanu, Valerian Stoicescu, Faur Agachi, Carol Czedly, Dorin Mera, Valentin Dragu, Marius Alecu, Sorin Camner, Costi Gurgu, Alin Claudiu Gălățescu, Oswald Hörer, Maria Grigore, Cristiana Smărăndescu, Marina Nicolaev, Constandina Paligora, Vlad Leancu, etc.

Cenaclul ProspectArt a fost și este unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansîndu-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare.
Ca dovadă sunt premiile cîştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri:
Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă ;
Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian Mihail Teodorescu ;
Premiul Special al Juriului pentru nuvelă 1986 pentru Mihnea Columbeanu ;
Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul Congresului European de Anticipaţie, EUROCON (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu,
Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu,
Premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu,
Premiile obținute de Mihail Grămescu și Costi Gurgu.

Societatea Română de Science Fiction si Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentala și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din Romania.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la inițiativa unui grup de scriitori, traducători și fani din Romania, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.

Cenaclul ProspectArt este o initiațivă a Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (www.srsff.ro/), care își propune să descopere și să pregătească viitoarele generații de scriitori, teoreticieni și artiști ai mișcării SF .


Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr. 39, sector 2, București.

Sînt asteptați și invitați să participe la sedințele cenaclului, toti cei care se simt atrași de fenomenul SF&F, tinerii autori care doresc îndrumare și ajutor, iubitorii de SF&F, fani și  profesioniști pentru ca împreună să contribuim la renașterea și dezvoltarea acestei arte în România.

06.02.2014

POVESTIREA „MOARTEA DOMNULUI TEODORESCU” NOMINALIZATĂ LA GRAND PRIX DE L'IMAGINAIRE 2014


Povestirea colegului nostru Cristian Mihail Teodorescu, „Moartea domnului Teodorescu”, publicată în traducere franceză în prestigioasa revistă Galaxies nr.21/63 (ianuarie 2013) a fost nominalizată la Grand Prix de l’Imaginaire 2014 de către juriul celebrului premiu francez în cadrul categoriei „nouvelle étrangère”.

Felicitări, Cristi Teodorescu, textul tău concurează împreună cu cele ale unor autori celebri, Alastair Reynolds, Ian McDonald, Robert Silverberg, Ken Liu, etc.

Este prima dată când o povestire a unui scriitor SF român figurează în cadrul nominalizărilor la un premiu francez de SF&F, ceea ce reprezintă un succes al întregului science fiction românesc. 
Povestirea „Moartea domnului Teodorescu” va participa la selecţia finală.
Grand Prix de l’Imaginaire 2014 va fi decernat în cadrul festivalului „Etonnants voyageurs” (Saint-Malo, Franţa) care va avea loc între 7-9 iunie 2014.

Grand Prix de l’Imaginaire, cel mai longeviv şi prestigios premiu francez de specialitate a fost fondat în 1974 de scriitorul Jean-Pierre Fontana, cu denumirea Grand Prix de la Science-Fiction Française cu ocazia Festivalului de Science Fiction de la Clermont-Ferrand. 
În 1992 premiul a căpătat denumirea actuală pentru a putea recompensa şi operele aparţinând fantasy-ului şi fantasticului şi pentru a compensa dispariţia premiului Apollo în cadrul căruia se nominalizau şi traduceri. Din acel an s-au adăugat Marelui Premiu al Imaginarului, categoriile „roman străin”, „povestire străină” şi „traducător”.
Grand Prix de l’Imaginaire este o distincţie independentă, nesubvenţionată, considerată a fi cel mai prestigios omagiu dedicat domeniului imaginarului din Franţa.

Grand Prix de l’Imaginaire 2014

Nouvelle étrangère :

„Complications” (recueil) de Nina Allan (Tristram)

„Le Littéromancien”, „La Ménagerie de papier” & „Le Démon de Maxwell” de Ken Liu (Fiction n°16)

„Mono no aware” de Ken Liu (Galaxies n°25)

„La Petite déesse” (recueil) de Ian McDonald (Denoël, Lunes d'Encre)

„Live at Budokan” d'Alastair Reynolds (Bifrost n°69)

„Le Cru véritable d'Erzuine Thale” de Robert Silverberg (Chansons de la Terre mourante 1, ActuSF)

„Je suis la Reine” (recueil) d'Anna Starobinets (Mirobole)

„La Mort de monsieur Teodorescu” de Cristian-Mihail Teodorescu (Galaxies 
n°21/63 2013)

25.01.2014

CENACLUL PROSPECTART, VINERI 31 IANUARIE 2014, ORA 17.00, CENTRUL CALDERON, BUCUREȘTI

Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, vă invită la Cenaclul ProspectArt, vineri 31 ianuarie 2014, ora 17.00, Centrul Calderon, str. Jean-Louis Calderon nr.39, sector 2, București.

Invitați :
Adina Popescu
Eugen Cadaru


Adina Popescu : lectura unui fragment de roman
Dialog : Fantasy-ul contemporan, direcții și tendințe



           Eugen Cadaru : lectura unei proze


Adina Popescu   : scriitor, regizor (documentarele „Copiii uraniului”, 2009 ; în colaborare cu Iulian Ghervas;  „Anul dragonului”, 2013; în colaborare cu Iulian Ghervas), scenarist, și o cunoscută ziaristă, redactor la revista „Dilema Veche” (rubrica „Portrete din mers”, a coordonat suplimentul „Dilematix”, dosarul „Literatura pentru copii între aventură şi rezistenţă ” : Dilemateca, anul VII, nr. 68, ianuarie 2012; „Vedere din  2061”/Dilema veche nr.360/6 – 12 ianuarie 2011, etc., a scris peste 350 de articole pentru prestigioasa publicație). 
Articolelor ei li s-au decernat prestigioase premii de jurnalism cum ar fi Premiul agențiilor ONU pentru mass-media și Marele Premiu, secțiunea cultură a concursului „Tânarul jurnalist al anului – 2006” organizat de Freedom House. Este selecționer la Astra Film Festival de la Sibiu. A coordonat atelierul de scriere creativă și benzi desenate (împreună cu Alexandru Ciubotaru) de la Festivalul Dilema Veche, Alba Iulia, 30 august-1 septembrie 2013. Romanul ei fantasy „O istorie recentă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului”, în curs de apariție la editura Arthur, a obținut Marele Premiu la concursul de creație literară Trofeul Arthur 2013.

Un interviu cu Adina Popescu : http://www.sub25.ro/film/cine-face-filme-documentare-1-adina-popescu-2398.html



Eugen Cadaru : licențiat în științe juridice (Facultatea de Drept a Universității București), doctorat în cinematografie și media la UNATC București cu teza „Realismul magic în arta cinematografică”, autor de ficțiune speculativă, premiu Helion 2012.


A
Vineri 31 ianuarie a.c., ora 17.00, Centrul Calderon, str. Jean Louis Calderon nr. 39, sector 2, București.

O constantă în peisajul SF bucureștean de la relansarea sa în aprilie 2009, ProspectArt este locul de congregare a autorilor, fanilor și cititorilor de SF&F.

ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura și comentarea unor texte de Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Feri Balin, Mihail Grămescu, Mihnea Columbeanu, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brîndușa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Lorena Lupu, Dragoș C. Butuzea, etc. și a unor traduceri de Mihai-Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaș.

La întruniri au fost invitați și au participat Ion Hobana, Mircea Opriță, Florin Manolescu, Lucian Boia, Cristian Tudor Popescu, Eugen Stancu, Voicu Bugariu, Dan Farcaș, Irina Horea, Horia Gârbea, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Bianca Burța-Cernat, Aliette de Bodard, Nina Munteanu, Florin Munteanu, Roberto Quaglia, Mihai Dan Pavelescu, Valerian Stoicescu, Cornel Secu, Dan Ursuleanu, Camelia Ursuleanu, Bogdan Ficeac, Mihail Grămescu, Lucian Hanu, Doina Hanu, Cătălin Sturza, Rodica Bretin, Dan Apostol, Constandina Paligora, Eugen Cristea, Cătălin Badea Gheracostea, Florin Pîtea, Ștefan Ghidoveanu, Michael Haulică.


Înfiinţat în 1985, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescu, cenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu, Mihai-Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu, Sorin Ştefănescu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, Mihnea Columbeanu, Cristian Tamaş, Marius Ungureanu, Valerian Stoicescu, Faur Agachi, Carol Czedly, Dorin Mera, Valentin Dragu, Marius Alecu, Sorin Camner, Costi Gurgu, Alin Claudiu Gălățescu, Oswald Hörer, Maria Grigore, Cristiana Smărăndescu, Marina Nicolaev, Constandina Paligora, Vlad Leancu, etc.

Cenaclul ProspectArt a fost și este unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansîndu-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare.
Ca dovadă sunt premiile cîştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri:
Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă ;
Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian Mihail Teodorescu ;
Premiul Special al Juriului pentru nuvelă 1986 pentru Mihnea Columbeanu ;
Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul Congresului European de Anticipaţie, EUROCON (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu,
Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu,
Premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu,
Premiile obținute de Mihail Grămescu și Costi Gurgu.

Societatea Română de Science Fiction si Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentala și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din Romania.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la inițiativa unui grup de scriitori, traducători și fani din Romania, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.

Cenaclul ProspectArt este o initiațivă a Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (www.srsff.ro/), care își propune să descopere și să pregătească viitoarele generații de scriitori, teoreticieni și artiști ai mișcării SF .


Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr. 39, sector 2, București.

Sînt asteptați și invitați să participe la sedințele cenaclului, toti cei care se simt atrași de fenomenul SF&F, tinerii autori care doresc îndrumare și ajutor, iubitorii de SF&F, fani și  profesioniști pentru ca împreună să contribuim la renașterea și dezvoltarea acestei arte în România.