17.04.2015

CENACLUL PROSPECTART, VINERI 24 APRILIE 2015, ORA 17.00, CENTRUL CALDERON, STR.JEAN-LOUIS CALDERON NR.39, SECTOR 2, BUCUREȘTI







Societatea Română de Science Fiction și Fantasy vă invită 

la Cenaclul ProspectArt

vineri 24 aprilie 2015, ora 17.00, Centrul Calderon, str. Jean-Louis Calderon nr.39, sector 2, București.

Cenaclul SF ProspectArt aniversează anul acesta în luna noiembrie, 30 de ani de la înființare.

Program :
                           
Scriitorul Marian Truță împlinește 55 de ani vineri 24 aprilie 2015. 
La mulți ani, Marian, multă sănătate, clipe frumoase și cât mai multe pagini de SF românesc !

Marian Truță este unul dintre cei mai talentați și relevanți scriitori români de science fiction, publicist, eseist, traducător, redactor șef al revistelor CPSF Anticipația și Nautilus online, membru fondator al cenaclului ProspectArt, membru fondator și vicepreședinte al Societății Române de Science Fiction și Fantasy.
Marian a lansat și coordonat site-ul SRSFF (ulterior revista Fantastica.ro) și portalul ficțiunii speculative europene, EUROPA SF, a inițiat împreună cu Mugur Cornilă colecția SF „Seniorii Imaginației”, amplul proiect de republicare a celor mai importante volume SF românești la editura EAGLE, a relansat Convenția Națională de Science Fiction (ROMCON) în 2011 (5-7 august) după 7 ani de întrerupere, a participat la proiectele SRSFF din ianuarie 2009 până astăzi, antologiile SRSFF, Colocviile Ion Hobana, Premiile Ion Hobana, participarea la convențiile EUROCON.

                        

Vasile Mihalache (doctor în filologie) prezintă studiul Danielei Petroșel, „Era Mașinii. Despre postumanism și imaginarul tehnologic în literatură”, editura Tracus Arte, 2014.

Daniela Petroșel (n.26 decembrie 1977), este licențiată a Facultății de Litere a Universitatii ,,Ștefan cel Mare”, Suceava, secția Engleză-Română (2001). Doctor în filologie la Universitatea ,,A. I.Cuza”, Iași, (2006), în prezent Lector la Catedra de Literatură română, de la Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava.

Vasile Mihalache este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti cu un stagiu de cercetare la Universitatea Leida (Olanda), redactor-şef la Editura Aula şi redactor la Editura Tracus Arte. Este teoretician al literaturii şi culturii, interesat în special de relaţiile dintre literatură – studierea ei (instituţionalizată) şi înţelegerea ei ca domeniu autonom al cunoaşterii – şi societate, educaţie, politică şi etică. Crede că „Inimaginabilul” şi „Apocalipsa”, de care apărătorii şi nostalgicii „vechii ordini” literare şi culturale se tem că vor urma şi în care promotorii acţiunii sociale şi utopiştii încearcă să găsească urma „ordinii viitoare”, au fost urmate deja şi, din acest motiv, nu vor mai urma niciodată. A scris „Noli me tangere”? Despre legitimitate şi autonomie în literatură”, cuvânt-înainte de Mircea Martin, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013.

 

Alexandru Lamba - „Versorul L” (proză)

Alexandru Lamba este autor de SF, redactor al Gazetei SF, publicist.


O constantă în peisajul SF bucureștean de la relansarea sa în aprilie 2009, 
ProspectArt este locul de congregare a autorilor, fanilor și cititorilor de SF&F.



ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura și comentarea unor texte de Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Mihail Grămescu, Silviu Genescu, Florin Pîtea, Feri Balin, Adina Popescu, Silviu Gherman, Diana Alzner, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brîndușa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Lorena Lupu, Dragoș C. Butuzea, etc. și a unor traduceri de Mihai-Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaș, Cristian Lăzărescu.

La întruniri au fost invitați și au participat Ion Hobana, Mircea Opriță, Florin Manolescu, Lucian Boia, Maria-Ana Tupan, 
Irina Horea, Cristian Tudor Popescu, Ion Bogdan Lefter, Voicu Bugariu, Mihail Grămescu, Eugen Stancu, Adina Popescu, Horia Gârbea, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Bianca Burța-Cernat, Aliette de Bodard, Nina Munteanu, Florin Munteanu, Roberto Quaglia, Mihai Dan Pavelescu, Valerian Stoicescu, Cristian Lăzărescu, Cornel Secu, Dan Ursuleanu, Camelia Ursuleanu, Bogdan Ficeac, Lucian Hanu, Doina Hanu, Cătălin Sturza, Rodica Bretin, Dan Apostol, Constandina Paligora, Roxana Brînceanu, Eugen Cristea, Cătălin Badea Gheracostea, Florin Pîtea, Dan Farcaș, Ștefan Ghidoveanu, etc.

Înfiinţat în 1985, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescucenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Mihail Grămescu, Dănuţ Ungureanu, Mihai-Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu, Sorin Ştefănescu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, Cristian Tamaş, Marius Ungureanu, Valerian Stoicescu, Ștefan Ghidoveanu, Faur Agachi, Carol Czedly, Dorin Mera, Valentin Dragu, Marius Alecu, Sorin Camner, Costi Gurgu, Alin Claudiu Gălățescu, Oswald Hörer, Maria Grigore, Cristiana Smărăndescu, Marina Nicolaev, Constandina Paligora, Vlad Leancu, etc.

Cenaclul ProspectArt a fost și este unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansîndu-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare.
Ca dovadă sunt premiile cîştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri:
Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă ;
Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian Mihail Teodorescu ;
Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul Congresului European de Anticipaţie, EUROCON (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu,
Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu,
Premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu,
Premiile obținute de Mihail Grămescu și Costi Gurgu.

Societatea Română de Science Fiction si Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentala și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din Romania.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la inițiativa unui grup de scriitori, traducători și fani din Romania, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.

Cenaclul ProspectArt și Revista Fantastica sunt initiațive ale Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (www.srsff.ro/), care își propune să descopere și să pregătească viitoarele generații de scriitori, teoreticieni și artiști ai mișcării SF .


Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr. 39, sector 2, București.

Sînt asteptați și invitați să participe la sedințele cenaclului, toti cei care se simt atrași de fenomenul SF&F, tinerii autori care doresc îndrumare și ajutor, iubitorii de SF&F, fani și  profesioniști pentru ca împreună să contribuim la renașterea și dezvoltarea acestei arte în România.

Niciun comentariu: