Florin Manolescu la primirea Premiului SRSFF 2009 pentru „Mentaliştii. Alte nouă povestiri incredibile”, editura Cartea Românească, 2009„Înapoi la argument”, invitat Florin Manolescu : „Istoria exilului românesc”, joi 2 decembrie 2010
Emisiunea „Înapoi la argument” pune în valoare discursuri de pe piaţa ideilor, din cultura română şi cultura europeană. Principalul scop al emisiunii moderate de Horia Roman Patapievici la TVR Cultural este de a promova un alt gen de talk-show şi anume: dezbaterea culturală, care pune în circulaţie idei, discursuri expresive şi interesante, personalităţi cu adevărat reprezentative pentru spiritualitatea românească.
Florin Manolescu : „Intelectualitatea şi chiar cultura română a funcţionat de a lungul istoriei deteritorializat. Eu am avut noroc. N-am fost nici exilat, nici emigrant, deci nici n-a trebuit să mă confrunt cu cine ştie ce probleme identitare, în sensul recalibrării propriului eu. Poate că am fost un mediator...”
Florin Manolescu s-a născut în anul 1943. Este critic, istoric literar şi prozator, membru al USR (din 1987), membru al PEN-Clubului român (din 1991) şi membru al Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (din 2003 până în 2010).
A studiat filologie română si germană la Facultatea de Litere a Universității din București între anii 1963 și 1968. Din 1968 până în 1990 a fost asistent la Catedra de literatură română a aceleiași facultăți, iar din 1990 a devenit conferențiar.
În 1993 a fost invitat și angajat ca lector, iar în 1995 a fost numit profesor la Seminarul de romanistică al Universității Ruhr din Bochum, Germania.
Autor, în 1978, al primei teze de doctorat din România despre literatura S.F.
A deținut o rubrică permanentă de cronică literară la revistele Amfiteatru (1967–1968), România literară (1969), Argeș (1969–1971), Flacăra (1976–1977), Contemporanul (1982–1983) și Luceafărul (1990–1993).
A fost membru activ și critic literar al fandomului din România.
A condus, alături de Ovid S. Crohmălniceanu, Cenaclul „Junimea” al Facultății de Litere din București în ultima fază de activitate a acestuia (1986-1989). Principalii membri din această perioadă : Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Alex. Leo Șerban, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Ion Manolescu, Ara Șeptilici, Cristian Tudor Popescu, Ion Bogdan Lefter, Hanibal Stănciulescu, Emil Paraschivoiu, Alexandru Pleșcan, Cătălin Țârlea.
La începutul anilor ’90 a fǎcut parte din juriul care a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” și din juriile care au acordat premiile Uniunii Scriitorilor.
Dintre volumele sale, menţionăm: „Poezia criticilor”, Editura Eminescu, 1971 (Premiul Uniunii Scriitorilor); „Literatura S.F.”, Editura Univers, 1980; „Caragiale şi Caragiale, Jocuri cu mai multe strategii”, Editura Cartea Românească, 1983, reeditare la Editura Humanitas, 2002; „Litere în tranziţie”, Editura Cartea Românească, 1998; „Misterul camerei închise. Nouă povestiri incredibile”, Editura Humanitas, 2002; „Enciclopedia exilului literar românesc, 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii”, Editura Compania, 2003 (Premiul Institutului Cultural Român); „Mentaliştii. Alte nouă povestiri incredibile” (Premiul Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy), editura Cartea Românească, 2009, „Cu ochii pe mine. Jurnal român-german.1995”, editura Cartea Românească, 2010.
„Enciclopedia exilului literar românesc (1945-1989)” de Florin Manolescu (editura Compania, ediția a doua, revizuită şi adăugită, 2010)„De ce scriu emigranții ? Pentru că vorbesc mai prost, mai puțin... Scrisul devine singurul mod în care mai pot fi locuiți de cuvîntul de demult.
Din nefericire, ca orice succedaneu, scrisul nu vindecă, el exprimă disperarea, dar nu o lecuiește și acest lucru este valabil în primul rînd pentru intelectuali, pentru scriitori.
Ajunși în țara celei de a doua vieți, au descoperit curînd că erau departe de a fi găsit o soluție la această problemă” - Florin Manolescu
„În această aducere acasă a „literaturii exilate“ – în fapt, a unui întreg continent cultural –, poate fi citit un proiect „identitar“ de o viaţă al lui Florin Manolescu, un proiect ce vizează integrarea unor zone literare marginale sau „paraliterare“ (de la „poezia criticilor“ şi publicistica lui I.L. Caragiale la literatura SF şi exilul postbelic) şi, în ultimă instanţă, extinderea continuă a frontierelor literaturii. Ale literaturii, în general, şi ale literaturii române, în particular. Ceea ce implică, pe lîngă luarea în proprietate şi administrarea temeinică, „nemţească“, a unor domenii border, a unor limes-uri literare, şi o sincronizare epistemologică. Nu cred că greşesc prea mult aşezînd acest mare proiect enciclopedic „de autor“ pe acelaşi palier cu demersurile sintetice ale lui Adrian Marino. Adică într-o paradigmă a „enciclopedismului profesionist“ (nu amator!) de care cultura română nu se poate dispensa.” - Paul Cernat
„Prima ediţie a Enciclopediei… (2003) a fost un eveniment de proporţii, dar a creat şi o mare surpriză : « cărămida » era rodul trudei îndelungi a unui singur autor, iar la editarea ei lucraseră, preţ de un an, doar două persoane (una se însărcinase cu macheta, redactarea, corectura şi documentarea iconografică, iar cealaltă, cu executarea machetei, prelucrarea imaginilor, realizarea indicelui şi urmărirea tipografică). Astăzi, la şapte ani distanţă, « troica » – incredibil, dar adevărat ! – e aceeaşi, numai că ea a muncit de această dată la o « lespede » cu un dublu volum de informaţie. A trebuit deci regîndită macheta şi lărgit formatul pentru ca aspectul general să nu difere prea mult de cel al primei ediţii, iar cartea să rămînă uşor de mânuit şi de citit. Enciclopedia… cuprinde acum peste 430 de articole (81 sunt noi), încă mai multe imagini şi în indice se găsesc mai bine de 6. 400 de nume.
Introducerea la această a doua ediţie explică minuţios revizuirile şi adăugirile care au intervenit, neuitând să răspundă la obiecţiile aberante ridicate de dragul aflării-în-treabă şi autobăgării-în-seamă la prima ediţie (introducerea primă poate fi, de asemenea, citită în volum de către toţi cei care n-au avut ştiinţă de criterii, delimitări, definiţii clar expuse ale lucrării).
Corpusul propriu-zis, bibliografia şi indicele Enciclopediei… constituie pentru moment cel mai cuprinzător instrument de lucru în ceea ce priveşte experienţa şi creaţia emigraţiei româneşti. Interpretarea largă a « literarului » şi preocuparea pentru actualizarea referinţelor până la finele lui octombrie 2009 ţin Enciclopedia… în pas cu înţelegerea sociologică modernă a « scrisului » şi servesc interesul tuturor specialiştilor în istorie recentă şi contemporană, al profesorilor, cercetătorilor, jurnaliştilor.”
O enciclopedie riguroasă pînă la infinitezimal, cea mai solidă apariţie de istorie literară a anului 2010, cu peste 430 de articole şi cu un număr dublu de pagini faţă de ediţia din 2003, culeasă cu corp de literă mic, pe două coloane, în format A4. Volumul, care reprezintă „cel mai cuprinzător instrument de lucru în ceea ce priveşte experienţa şi creaţia emigraţiei româneşti” are 832 pagini şi cuprinde 430 de articole (81 noi), mai multe imagini şi un indice cu mai bine de 6.400 de nume.
Articolele noi (autori, publicaţii, instituţii) sunt:
D.C. Amzăr, Baruţu T. Arghezi, Camil Baciu, Titus Bărbulescu, Oliviu Beldeanu, Biblioteca română « Petre Sergescu-Marya Kasterska » de la Paris, Caietele INMER, Iosif Eugen Campus, Liviu Cangeopol, Carol II, Matei Cazacu, Constantin Cesianu, Antonia Constantinescu, Jean Leontin Constantinescu, Nicolae Corbeanu, Vintilă Corbul, Jacques G. Costin, Curierul român (Franţa), Curierul românesc (Suedia), Aurel Decei, Cornelius Dima-Drăgan, Paul Dimitriu, Radu Enescu, Sergiu Fărcăşan, Leon Feraru, Benjamin Fondane, Florin Gabrea, Ştefan Georgescu-Olenin, Ovidiu Hurduzeu, Dinu Ianculescu, Dorina V. Ienciu, Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Isidore Isou, Leonard Kirschen, Librăria românească din Paris, Lumea liberă/The Free World, Aurel Sergiu Marinescu, Vasile Mănuceanu, Constantin Michael-Titus, Marius Mircu, Alexandrina Mititelu, Constantin Virgil Negoiţă, Leon Negruzzi, Alexandru Nemoianu, Ana Novac, Doru Novacovici, Sesto Pals, Andrei Pandrea, Ion Pantazi, Paul Păun, Ion Pârvulescu, Gabriel Pleşea, Stelian Popescu, Titu Popescu, Ion Pribeagu, George Racoveanu, Ion Raţiu, Camil Ring, Horia Roman, Yvonne Rossignon Menchinelli, Raoul S. Rubsel, Annie Samuelli, Mircea Săucan, Teodor Scorţescu, Claude Sernet, Sorin Stati, Viorica Stavila, Mihail Steriade, Ştefan Stoenescu, Constantin Stoiciu, Mihail Sturdza, Virginia Şerbănescu, Sorin Toma, George Tomaziu, Mihail Vâlsan, Filon Verca, Ilarie Voronca, Ovidiu Vuia, Richard Wurmbrand, Sabina Wurmbrand, Constantin Xeni.
Florin Manolescu citind la ProspectArt (28.03.2010), povestirea „Califat” (una dintre cele mai bune ucronii românești) din volumul său, „Misterul camerei închise.Nouă povestiri incredibile”, editura Humanitas, 2002
Florin Manolescu, „Cu ochii pe mine. Jurnal român-german”, colecția “Jurnale și memorii”, editura Cartea Românească, 2010 „Cartea lui Florin Manolescu extrage din jurnalul criticului și prozatorului, jurnal ținut în Germania, țară în care autorul a lucrat și a trăit vreme de 15 ani, un singur an: 1995. Anul a fost ales pentru că, ajuns în 1993, profesorul de la Bochum își găsise echilibrul în noua realitate. Nicio zi nu lipsește chiar dacă notația e scurtă: „Sîmbătă 18 mai 1995. Din nou ploaie și grindină”. Fiecare zi are și un set de „repere culturale, istorice sau politice” așa cum le aleg publicațiile germane. Aflăm ce prezintă interes pentru posibilul cititor de presă german (sau ce prezenta în 1995).
Astfel, 8 iunie e ziua primului zbor Lufthansa cu destinația New York (în 1955). Interesul cititorului - român acum - pentru volumul profesorului Florin Manolescu poate avea cel puțin trei surse: scriitura și spiritul de observație ale inteligentului și cultivatului autor, descrierea vieții cotidiene a unui universitar în Germania, dar și a realității din această țară, a celei universitare mai ales, din perspectiva cuiva integrat ei, jurnalul scrierii unei cărți și anume a celei despre literatura română a exilului la care Florin Manolescu a lucrat intens în acel 1995 și pentru care a avut contacte epistolare sau directe cu numeroși autori precum Paul Goma, Petru Dumitriu, D. Țepeneag și mulți alții.
Foarte interesantă partea legată de întîmplările și uzanțele universitare germane, făcînd inevitabil comparații - dezavantajoase pentru noi - cu ceea ce se întîmplă în mediul nostru universitar.
O lume (acolo) așezată, consacrată studiului, nu opulentă, dar la adăpost de griji materiale, dotată cu umor picurat în marea ei seriozitate.
Însuși Florin Manolescu, spirit lucid și relativ caustic, doar e exeget al lui Caragiale-tatăl, narează cu emoție și oarecare tristețe ceremonia simplă prin care, după numai doi ani de predare la Universitatea Rhur, a primit titlul de profesor în Germania („ceea ce nu-i puțin lucru” – declară el și chiar că nu este!), titlu pentru care, în România, a avut de așteptat două decenii.
Comparația cu universitățile românești pe care un lector cît de neatent o face inevitabil, parcurgînd jurnalul lui Florin Manolescu, este strivitoare pentru învățămîntul nostru, deși profesorul este de o desăvîrșită delicatețe și, exceptînd comparația între duratele obținerii titlului didactic, nu expune în toată cartea nicio altă paralelă directă. Momente delectabile pentru cititor sînt cele în care autorul jurnalului se referă la natură, mult mai apropiată omului în cadrul german, și la care el însuși e foarte atent. Surprinde doar faptul că, în cei 15 ani de „exil”, profesorul Manolescu, amator declarat de companie pisicească, nu și-a luat, în locuința nemețească (dar poate gazdele au impus asta, noi nu aflăm), un respectabil motan nord-rhein westfalic care să-i bucure orele de studiu cu torsul său înțelept.
Un an la Bochum, asa poate fi rezumat Jurnalul lui Florin Manolescu. Nu este însă un jurnal intim, în ciuda titlului cărții, Cu ochii pe mine – căci a trăi doar pentru tine înseamnă, spune Manolescu, a trăi degeaba –, ci un jurnal al micilor întîmplări de zi cu zi, un jurnal al anului 1995, care începe pe 1 ianuarie și se încheie pe 31 decembrie.
Este un jurnal ținut cu conștiinciozitate, chiar dacă uneori sînt zile de jurnal mai lungi, iar alteori mai scurte. Surprinzator sau nu, nu găsim în acest volum, în ciuda faptului că el aparține autorului Enciclopediei exilului literar românesc, puține referiri la exil sau la tema înstrăinarii.
Nu avem de-a face cu un eu confesiv de tipul celui din Confesiunile lui Augustin, de exemplu, sau cu un suflet neliniștit de frica îndepărtării și care trece printr-o criza identitară. Nu este vorba nici despre “o inima care se întreabă unde s-ar putea simți acasă”, cum ar spune Nietzsche, căci Florin Manolescu reușește să se simtă acasa într-o altă țară, într-o altă cultură și într-o altă limbă.
Jurnalul ne demonstrează acest lucru. De aceea, unul dintre posibilele titluri ale cărții ar putea fi: Cu ochii pe mine, în mijlocul lor. “Cei de-acolo, spune Florin Manolescu, mi-au dat sentimentul ca au nevoie de mine. Un sentiment cu care nu ai norocul să te întilnești prea des. Dar de fapt nu am rămas în Germania, ci am stat.” Diferența dintre a rămîne și a sta este esentțială în acest caz în înțelegerea Jurnalului.
Sînt inserate în jurnal mai multe scrisori, iar majoritatea corespondenților sînt fie universitari, fie scriitori cunoscuți: profesorul Heitmann, Mircea Dumitriu, Paul Goma, Dorin Tudoran, Dumitru Țepeneag sau Mihai Vornicu.
Jurnalul român-german nu este o întoarcere către sine, ci mai degrabă o antologie a impresiilor din și despre Germania, descoperită în primul an de lectorat la Bochum. De ce să ții un jurnal? Răspunsul lui Florin Manolescu este simplu și mai mult decît sugestiv: “Pentru că eu il țin pe el și el mă ține pe mine”.
Literatura SF, editura Univers, 1980
Mentaliștii. Alte nouă povestiri incredibile, editura Cartea Românească, 2009
„Misterul camerei închise.Nouă povestiri incredibile”, editura Humanitas, 2002
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu