16.05.2009

„INTERNETUL – O NOUĂ CUTIE A PANDOREI ?”


„Astăzi în web, în care toate vocile au aceeaşi valoare, cuvîntul unui înţelept face tot atîtea parale cît bîiguiala unui imbecil. În acest cîmp egalitarist orice intelectual, fie acesta George Bernard Shaw, Ralph Waldo Emerson sau Jürgen Habermas însuşi, nu este decît o voce în plus în cacofonia generală“.-Andrew Keen,"The Cult of the Amateur"
În DILEMA VECHE NR.272 (30 aprilie-6 mai 2009),un interesant articol de Rodica Binder, "Internetul – o nouă cutie a Pandorei?":http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=272&cmd=articol&id=10550
Opiniile citate de Rodica Binder reflectă o mentalitate şi o atitudine elitist-negativist-arogante a unor exponenţi ai intelectualităţii occidentale faţă de "egalitarismul" şi "democratizarea" accesului şi exprimării prin intermediul internetului.Rodica Binder nu-şi exprimă propriile opinii despre tema enunţată şi nu citează nici măcar un singur beneficiu al Internetului.
Cu toate acestea,articolul merită citit iar punctele de vedere exprimate pot fi analizate şi se poate dezbate acest subiect.

„Preţul salutarei expansiuni a egalitarismului pe care Internetul ni-l face cadou este accesul nelimitat la articole prost redactate. Într-un astfel de mediu, contribuţiile intelectualilor îşi pierd capacitatea de a mai reţine atenţia.“
Faptul că Internetul oferă fiecărui utilizator multiple posibilităţi de a se articula, inclusiv de a-şi inventa o identitate virtuală, nu pare a mai fi – după lectura cărţii lui Andrew Keen,„The Cult of the Amateur”, – un cîştig, ci o adevărată „cutie a Pandorei“ din care se revarsă bullshit-urile, fantasmagoriile, teoriile conspiraţioniste, exhibiţionismele, spam-urile, hackerii, obscenităţile, narcisismul maladiv al anonimilor diletanţi, inculţi şi iresponsabili., excesele şi aberaţiile sexuale, blogosfera-bazar umflîndu-se cu fiecare zi ce trece…"


"Paul Virillo şi Peter Sloterdijk remarcă, în registre şi împrejurări temporale diferite, o accelerare a vitezei activităţilor umane, cu consecinţe incalculabile atît pentru structura psihică a individului, cît şi pentru nivelul cunoaşterii: stres, dezorientare, superficialitate, suprasolicitare, simultaneitatea acţiunilor şi a operaţiilor, scurtarea timpului necesar reflecţiei, bombardamentul informaţional cu date noi şi reprimarea unor achiziţii cognitive şi culturale acumulate de-a lungul istoriei…"

"În ajunul unei conferinţe consacrate Internetului, la Berlin, cotidianul Die Welt publica o masă rotundă cu cîţiva reputaţi publicişti germani, autori de bloguri. Întrebarea la care invitaţii erau chemaţi să răspundă suna: de ce bloguim?
Nimeni altul decît Alan Posener, sociolog specializat în teoria comunicării, afirma că „bloguie“ pentru a fi înaintea celorlalţi, pentru a imprima o direcţie dezbaterilor. Henryk Broder, temutul polemist, îşi exprima încîntarea de a putea fi „citit“ instantaneu în oricare colţ al lumii. Toţi cei intervievaţi, recunoscînd riscul fenomenelor de dependenţă pe care acest mijloc de comunicare îl ascunde, pledau pentru menţinerea unui nivel calitativ al discursului, se exprimau împotriva exhibării oricărei intimităţi, întrevăzînd posibilitatea ca într-o bună zi blogurile „de calitate“ să poată fi accesate doar în baza unui abonament. Ideea ce stă la baza acestei ipoteze este cît se poate de simplă: calitatea costă."


"Lenta distrugere a culturii este însă marele pericol pe care-l întrevede Andrew Keen în paginile cărţii sale, încercînd să-l explice.
„Biblioteca totală“ imaginată de Jorge Luis Borges în 1939, nesfîrşită, fără centru, fără sistem, fără logică, o reţea hexagonală de coridoare labirintice, infinită, nu este altceva – crede autorul – decît Internetul de azi. Registrul comparaţiilor negative include şi celebra scriere a lui Orwell, romanul "1984". Richard Thomas, şeful serviciului britanic pentru protecţia datelor personale, împărtăşeşte împreună cu experţii americani orwelliana teamă de a ne afla, fără să ne dăm decît tardiv seama, într-o societate a totalei supravegheri."

"Verdictul formulat de filozoful german Jürgen Habermas în 2005 în discursul rostit la Universitatea din Viena cu prilejul decernării Premiului Bruno Kreisky pentru carte politică este premisa uneia dintre cele mai virulente răfuieli cu păcatele Internetului, la cele aproape două decenii care au trecut de la intrarea triumfală a acestui nou mediu în viaţa noastră de zi cu zi.
Aversiunea faţă de acest mediu nu este nicidecum de dată recentă şi cine-şi aminteşte de profeţiile şi avertismentele lansate de Neil Postman în cărţile sale în urmă cu un deceniu, nu are motive să fie surprins asistînd la expansiunea în progresie geometrică, odată cu viteza de dezvoltare a Internetului, a pagubelor pe care le produce în cîmpul realei cunoaşteri şi a autenticei culturi, fluxul de informaţii incontrolabile, neverificabile, revărsat asupra consumatorilor, un flux pe care ei înşişi îl amplifică la rîndul lor. În această ordine a faptelor Wikipedia este doar unul, poate numai aparent cel mai puţin ofensiv exemplu (deşi s-a soldat cu concedierea, în 2001 şi 2002, doar în Statele Unite a 300 de colaboratori ai ilustrei Enciclopedii Britannica)."
"Printr-o ciudată coincidenţă, autorul german de mare succes Daniel Kehlmann oferă într-una dintre cele nouă povestiri ale recent apărutului său roman ”Der Ruhm” („Gloria“), convingătoarea, sarcastica şi altminteri, literar vorbind, savuroasa mostră a debilităţii intelectuale,morale şi emoţionale, la care duce consumul excesiv, dependenţa de Internet, parodiind monologul unui tînăr tehnocrat specializat în telecomunicaţii.
Aşa cum în contextul actualei crize, generată de lăcomie şi prostie, de încrederea oarbă în capacităţile pieţei de a se autoreglementa, ca şi în principiul creşterii economice infinite, se fac auzite vocile care solicită noi mecanisme de control, şi în anumite segmente ale Internetului – cum ar fi reţelele de tipul MySpace –, trebuie instalate sisteme de protecţie faţă de propagarea violenţei şi pornografiei."

"Finalmente, rechizitoriul pe care Andrew Keen îl face Internetului este o pledoarie pentru profesionism şi pentru eradicarea diletantismului care şi-a aflat tocmai în Internet un cîmp nelimitat de acţiune."
Rodica Binder este născută la Timişoara (28 aprilie 1950). Eseist, ziaristă, este redactor la Departamentul Român al postului de radio Deutsche Welle(Vocea Germaniei)din Köln(1987-prezent)
Este absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Timişoara, Secţia română-franceză; doctorat în filologie (1983).A fost cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara; în urma deciziei luată în 1985 de a emigra în Germania, este exclusă din universitate şi i se interzice să mai publice; în prezent este redactor la al Postului de Radio Deutsche Welle şi corespondent în Germania al revistelor: „Idei în dialog", „Dilema Veche", „Dilemateca", „Lettre Internationale". R. B. este membră a Asociaţiei Ziariştilor Germani şi a PEN Clubului German - secţia „scriitori în exil".
Colaborări în periodice:
„Românialiterară", „Orizont", „Dilema", „22", „Tribuna", „Vatra",
„Deutsche-Rumaenische Hefte" (revistă a Societăţii Germano-Române din Berlin), „Caietele Vieţii Româneşti", vol. 1-3, „Curentul", TVR, TV Analog etc. Volume publicate:
"Ion Barbu şi Paul Valery. Incidenţele poeticului", Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1997;
"La Pândă. Dialoguri salvate", Iaşi, Editura Polirom, 2002;
"Prefeţe, postfeţe, studii: Nicolaus Sombart, Tinereţe în Berlin 1933-1943", traducere Magdalena Mărculescu, Bucureşti, Editura Univers, 1999;
Traduceri:
Richard Swartz-"Room Service. Povestiri din Europa de est", Bucureşti, Editura Univers, 1999;
Aglaja Veteranyi, Raftul cu ultimele suflări, Iaşi, Editura Polirom, 2003;
Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1997).

3 comentarii:

capricornk13 spunea...

doamna Binder ar fi trebuit sa stie ca "salutar" inseamna salvator, nu demn de salutat...asa m-am saturat de jurnalistii care folosesc aiurea cuvinte...de nu pot sa-ti spun; cred ca in Romania nu sunt decat vreo doi-trei care stiu semnificatia cuvintelor "fortuit", "a decima", "a surclasa" sau "salutar"

Adina spunea...

Interesant.

Eu ma intreb de ce in revistele de cultura de la noi "diletant" pare sa aiba o conotatie negativa... Daca e ceva rau in a fi o "persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator" parerea mea e ca ar trebui sa se jeneze toti oamenii de cultura care publica eseuri de genul "Despre ingeri" si le vand unui public larg. De fapt, dupa logica lor ar trebui ca editurile sa publice orice carte in tiraj limitat, in functie de numarul specialistilor din domeniul in care-i cartea (si nu! daca ai scris vreodata o teza despre Proust n-ai avea voie sa citesti si Malraux pana cand nu dovedesti cu CV-ul ca il poti aprecia).

In rest - mi se pare ca autorii citati in articol reduc problema difuzarii culturii la o problema de vanzari. Nu cei care scriu pe Wikipedia au decis sa se taie posturi la Britannica. Cred ca orice persoana care stie cate ceva despre cum se face o documentare stie si unde sa caute informatii, iar daca tot mai multi oameni se multumesc cu Wikipedia inseamna ca ei n-au fost invatati sa se documenteze.

Solutia nu cred ca e sa scrii articole polemice cu iz de aroganta; solutia, daca vrei ca produsele tale culturale sa fie cautate si apreciate de cat mai multi oameni, e sa educi cat mai multi oameni.

Daca nu te intereseaza vanzarile - si daca crezi ca mult la suta din oameni sunt oricum vite - atunci poti scrie linistit pentru tine si colegi. Caz in care nu vad de ce te-ar interesa ca Wikipedia sau blogurile iti fac concurenta.

PS. ar fi o distopie interesanta una care sa ne povesteasca despre o lume in care nu poti vorbi decat despre lucrurile in care ai doctorat. Cred ca ar fi liniste mare pe-acolo.

dragoş c spunea...

@adina - super ultima propozitie!!!