Un adevărat fenomen editorial, „Supunere” („Soumission”, ianuarie 2015), noul roman al lui Michel Houellebecq, cel mai important scriitor francez actual, se traduce in cursul acestui an în peste 40 de țări.
Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), „Supunere” (Soumission) a zguduit deja Occidentul. Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.
„Două romane profetice au zguduit secolul XX: „1984” şi „Minunata lume nouă”. Erau profetice nu în sensul că prevedeau viitorul, care le-a infirmat, ci pentru că enunţau un adevăr despre prezent. Anticipaţiile lui Houellebecq fac parte din aceeaşi familie. Houellebecq are în comun cu Huxley o curiozitate fascinată de fenomenele religioase şi cu Orwell groaza de biciul politicii şi un simţ – pe care puţini i l-au recunoscut – al ceea ce se numește common decency. Altfel – iar Dumnezeu ştie cât îi iubesc pe Huxley şi pe Orwell – Houellebecq e mai puternic decât ei.“ - Emmanuel Carrère, Le Monde

„Supunere” (Soumission) de Michel Houellebecq, un roman care zguduie Occidentul, bestseller în Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Brazilia, Ungaria va apare din 15 mai 2015 şi în România.
Un adevărat fenomen editorial, o carte ce a generat puternice controverse încă înainte de publicare, „Supunere” de Michel Houellebecq a apărut în Franţa în ianuarie 2015 într-un prim tiraj de 150.000 exemplare epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzări.

În Germania, provocatorul roman a fost publicat la numai câteva zile distanţă de lansarea ediţiei franceze, atingând primul loc în topurile de vânzări cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare. Înainte de apariţia pe piaţă, romanul „Supunere” (Soumission) a fost piratat şi citit de mii de internauţi cu frenezia cu care sunt devorate înainte de publicare bestsellerurile internaţionale. Imediat după ce a văzut lumina tiparului, romanul lui Houellebecq a devenit simultan bestseller în Franţa, Germania şi Italia.
„Supunere”, cel de-al şaselea roman al celebrului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani, deţinător al prestigiosului Prix Goncourt a apărut de curând în Brazilia, Portugalia şi Ungaria, iar în decursul acestui an se va traduce în peste 40 de ţări.
Ediţia în limba română, publicată la Editura Humanitas Fiction, va fi disponibilă în librării din 15 mai şi va fi lansată la Bookfest sâmbătă, 23 mai 2015, ora 14.00, la standul editurii.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu