13.01.2013

PROSPECTART, VINERI 25 IANUARIE 2013, ORA 17.00 : TREI SCRIITORI





Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, vă invită la Cenaclul ProspectArt, vineri 25 ianuarie 2013, ora 17.00, Centrul Calderon, str. Jean-Louis Calderon nr.39, sector 2, București.

Invitați sunt scriitorii : Marian Truță, Liviu Radu și Dănuț Ungureanu.
Vor fi prezentate volumele „A doua venire” ( de către Cristian Mihail Teodorescu), „Armata moliilor” (de către Oliviu Crâznic) și „Marilyn Monroe pe o curbă închisă” ( de către Liviu Radu și Bogdan Hrib) și fiecare autor va citi un fragment de text.


Marian Truță - „A doua venire
culegere de povestiri SF
colecția Nautilus, editura Nemira, 2012

„A doua venire“ ne înfățișează o Românie care face și desface jocurile politice din Europa și din lume cu ajutorul alchimiștilor. Avem o altă Românie, în care Biserica Ortodoxă și Vaticanul se opun din răsputeri planului elveţienilor de a porni Mașina lui Dumnezeu, un accelerator de particule gigantic menit săgrăbească a doua venire a lui Iisus pe Pământ.

Patru feţe diferite ale României, patru istorii alternative, în care personajele încearcă să-și construiască o oază de normalitate, în ciuda întâmplărilor pe care sunt nevoite să le trăiască.

În 1989, Ceaușescu a câștigat partida. Suntem în anul 2010, în plină dictaturăcomunistă și asistăm la zbaterile unui obscur scriitor de science fiction. În ciuda inocenţei sale, acesta se face vinovat de „gânduri dușmănoase împotriva orânduirii“.




Undeva în București, prin anii ’80, un radioamator este prins într-o încleștare bizară dintre două tabere: o lume a unui trecut probabil, dar inexistent, și o lume a unui viitor virtual, dar improbabil.
În 1960, Gagarin ratează aterizarea și ajunge pe undeva pe lângă Calafat, într-un sat din Lunca Dunării. Numai că România este regat, URSS nu există, iar harta politică a lumii arată cu totul altfel decât știm.”



Liviu Radu - „Armata moliilor
roman fantasy

colecția Nautilus, editura Nemira, 2012

 



Dănuţ Ungureanu - „Marilyn pe o curbă închisă
culegere de povestiri, ediția a doua
colecţia SFFH, editura Tritonic, 2012

Sunt tânăr, sunt un bun vânător. Prind urmă de zvon. Răsună estompat în mine, cum se înăbuşă zgomotul pe ploaie… Fugi! Oamenii sunt fiinţe golaşe. Sub învelişul organic, gândurile lor colcăie multicolore. Prin venele lor curg gânduri fluide, plămânii li se umflă de gânduri. Oamenii nu sunt oameni cu toţii. Oamenii sunt gânduri, zvonuri urât ambalate…” – „Ninge sub blocul Diomat” – Dănuţ Ungureanu

Cu o imaginaţie debordantă, controlată şi de o tehnică literară remarcabilă, autorul poartă cititorul prin lumi ale viitorului sau ale altor spaţii şi timpuri, unde satira politică, spectacolul violenţei şi însingurării, umorul de cea mai bună calitate, accentele lirice tulburătoare se mixează în imagini de neuitat” - Cristian Tudor Popescu, ediţia întîi a volumului.

O constantă în peisajul SF bucureștean de la relansarea sa în aprilie 2009, ProspectArt este locul de congregare a autorilor, fanilor și cititorilor de SF&F.

ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura și comentarea unor texte de Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Feri Balin, Mihail Grămescu, Mihnea Columbeanu, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brîndușa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Lorena Lupu, Dragoș C. Butuzea, etc. și a unor traduceri de Mihai-Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaș, Mirel Palada.

La întruniri au fost invitați și au participat Ion Hobana, Mircea Opriță, Florin Manolescu, Lucian Boia, Cristian Tudor Popescu, Eugen Stancu, Voicu Bugariu, Dan Farcaș,  Irina Horea, Horia Gârbea, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Bianca Burța-Cernat, Aliette de Bodard, Nina Munteanu, Florin Munteanu,  Roberto Quaglia, Mihai Dan Pavelescu, Valerian Stoicescu, Cornel Secu, Dan Ursuleanu, Camelia Ursuleanu, Bogdan Ficeac, Mihail Grămescu, Lucian Hanu, Doina Hanu, Cătălin Sturza, Rodica Bretin, Dan Apostol, Constandina Paligora, Eugen Cristea, Cătălin Badea Gheracostea, Florin Pîtea, Ștefan Ghidoveanu, Michael Haulică.


Înfiinţat în 1985, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescu, cenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu, Mihai-Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu, Sorin Ştefănescu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, , Mihnea Columbeanu, Cristian Tamaş, Marius Ungureanu, Valerian Stoicescu, Faur Agachi, Carol Czedly, Dorin Mera, Valentin Dragu, Marius Alecu, Sorin Camner, Costi Gurgu, Alin Claudiu Gălățescu, Oswald Hörer, Maria Grigore, Cristiana Smărăndescu, Marina Nicolaev, Constandina Paligora, Vlad Leancu, etc.

Cenaclul ProspectArt a fost și este unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansîndu-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare.
Ca dovadă sunt premiile cîştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri:
Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă ;
Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian Mihail Teodorescu ;
Premiul Special al Juriului pentru nuvelă 1986 pentru Mihnea Columbeanu ;
Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul Congresului European de Anticipaţie, EUROCON (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu,
Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu,
Premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu,
Premiile obținute de Mihail Grămescu și Costi Gurgu.

Vineri 25 ianuarie a.c., ora 17.00, Centrul Calderon, str. Jean Louis Calderon nr. 39, sector 2, București

Societatea Română de Science Fiction si Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentala și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din Romania.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la inițiativa unui grup de scriitori, traducători și fani din Romania, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.

Cenaclul ProspectArt este o initiațivă a Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (www.srsff.ro/), care își propune să descopere și să pregătească viitoarele generații de scriitori, teoreticieni și artiști ai mișcării SF .


Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr. 39, sector 2, București

Sînt asteptați și invitați să participe la sedințele cenaclului, toti cei care se simt atrași de fenomenul SF&F, tinerii autori care doresc îndrumare și ajutor, iubitorii de SF&F, fani și profesioniști pentru ca împreuna să contribuim la renașterea și dezvoltarea acestei arte în România.

Niciun comentariu: