Expoziția „Other Worlds” rămîne deschisă publicului pînă pe data de 14 octombrie 2010.
Printre cei prezenţi am remarcat pe domnii Horia Gârbea (preşedintele Asociației Scriitorilor din București), Angelo Mitchievici (critic literar, scriitor și eseist), pe doamna Irina Horea (vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România), regizorul Mircea Bunescu (Profesor la Facultatea de Cinematografie si Televiziune, Universitatea Media), istoricul Eugen Stancu, Dănuţ Ungureanu (preşedintele SRSFF), Cornel Secu (editura Bastion), scriitorul Marian Truță (editorul revistei Nautilus online), Mugur Cornilă (editura Eagle Publishing House), autorul Feri Balin, scriitorul Mihail Grămescu, muzicianul Emil Vicu, autoarea și traducătoarea Roxana Brînceanu, traducătoarea Cristina Ghidoveanu, regizorul Mihnea Columbeanu plus majoritatea membrilor cenaclului ProspectArt (trebuie amintiți Luciana Brîndușa Grosu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Andreea Gherfi, Corina Voicu, Alexandra Păun, Bebe Ionescu, Emil Dan Sărmășan), Michael Haulică (Galileo-online), blogerițele Laura Sorin, Capricornk13, Eduard Pandele.
Cristian Mihail Teodorescu, Alex Popescu și Ioan Dumitrescu au acordat interviuri echipei de la TVR Cultural, care a ținut să fie prezentă la acest eveniment.
Atât lansarea, cât şi vernisajul expoziţiei au fost un succes, judecând nu atât după numărul impresionant de mare al participanţilor cât şi după faptul că autorul volumului „SF Doi” a avut de „muncit” serios în sesiunea de autografe iar cei doi graficieni prezenţi (Dragoş Jieanu absentând din motive obiective) au fost pur şi simplu „confiscaţi” de către public.
Felicitări SRSFF și celor artiști, Alex Popescu, Dragoș Jieanu, Ioan Dumitrescu care au reuşit să demonstreze că, iată, arta de calitate poate aduna la un loc sute de oameni.
Din acest punct de vedere se poate spune că a fost unul dintre cele mai marcante evenimente culturale de acest gen de anul acesta.


Vor participa dintre partea SRSFF, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Marian Truță, Feri Balin, Dan Pavelescu, Mugur Cornilă , Cristian Tamaș și bine înțeles Cristian Mihail Teodorescu.

Evenimentul va prilejui lansarea volumului de proza scurtă „S.F. Doi” de Cristian Mihail Teodorescu, publicat de editura Bastion, Timișoara și vernisarea expoziției „Other Worlds”, expoziția de grup a artiștilor digitali Alex Popescu, Dragoș Jieanu, Ioan Dumitrescu.


Site-urile artiștilor sînt accesabile la adresele:
-http://www.jieanu.com/
-http://alexpopescu.net/
-http://jonone.cgsociety.org/gallery/ (Ioan Dumitrescu )


Din acelaşi an a frecventat cenaclul studenţesc SOLARIS.
În 1986 a fost membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
Povestirea sa "Tina dansatoarea" a fost publicată în Almanahul Anticipaţia 1988.
Cu textul "Dosar 74" a obţinut Premiul pentru Povestire la ROMCON 1987 (Convenţia naţională SF) de la Craiova.
Atît "Dosar 74" cît şi "Des-prinderea" au apărut în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale ulterioare au apărut în Almanahul Anticipaţia, Colecţia Povestirilor Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, în antologia lui Lucian Hanu, "La orizont această constelaţie", ("Pedalaţi şi fiţi fericiţi").
În 2007 obţine Premiul I la concursul anual de proză SF al revistei "Helion" cu povestirea "Kandru" iar în Almanahul Science Fiction al cenaclului Helion îi apar povestirile "Maestru Imperial" şi "Coeficient 128".
În 2008, volumul său de povestiri intitulat "SF unu" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
Cristian Mihail Teodorescu a absolvit Facultatea de Fizică în 1990, este doctor în fizică (a obţinut doctoratul în 1995 la Orsay,Franţa), a lucrat în cercetare în Franţa (1991-1996 şi 1999-2001), Germania (1996-1998), Anglia (2001-2002).
Din 2002 este cercetător la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu