05.05.2008

O revista online

Cunoscuta graficiana Marina Nicolaev, a editat de la Paris, unde se afla la studii, un e-zine care s-ar putea sa vi se para interesant. Am pus link-ul spre Omnigraphies, caci asa se numeste aceasta revista, in partea de bloguri. Accesati si va bucurati.

Lansare Editura Bastion





Nu uitati. Astazi, la ora 17.00, la Casa Oamenilor de Stiinta din Piata lahovary(fosta Cosmonautilor), are loc lansarea Editurii Bastion. Veniti cu totii.

04.05.2008

LETTRE INTERNATIONALE nr.64 (iarna 2007-2008)


În numărul 64 (iarna 2007-2008) al revistei LETTRE INTERNATIONALE,
putem citi un fragment din romanul "DRUMUL"(The Road) al lui Cormac Mc Carthy în curs de apariţie la editura HUMANITAS FICTION în traducerea Irinei Horea. (paginile 130-134).


"Copleşitor prin viziunea pe care ne-o oferă despre o lume post-apocaliptică,
romanul Drumul este o meditaţie neiertătoare asupra a ceea ce este mai rău şi
mai bun în noi : spiritul distructiv,tenacitatea disperată şi dragostea care ţine două fiinţe umane în viaţă.Pentru acest roman,autorul a fost recompensat în 2007 cu Premiul Pulitzer."
În acelaşi număr, eseul lui Freeman Dyson
"Viitorul nostru biotehnologic"
(pag.64-67).

ONYX ŞI CRAKE !?!

Tot revista DILEMATECA nr.24 (mai 2008),după un interviu cu Margaret Atwood,intitulat "Ficţiunea este facsimilul unei realităţi care ne este sau nu familiară",luat de Florin Irimia,ne este oferit un fragment din romanul în curs de apariţie la editura LEDA CONTEMPORAN,intitulat
"ONYX ŞI CRAKE" !?! (pagina 78).

Romanul "Oryx şi Crake" este denumit corect în scurta prezentare de la pagina 80,ceea ce ne face să credem că doamnele corectoare Ruxandra Mihăilă şi Mădălina Şchiopu şi-au luat munca foarte serios şi s-au implicat responsabil în corijarea unor greşeli flagrante precum "ORYX" !
Pe bune,ce-i aia ORYX ?

Le spun eu distinselor intelectuale care nu au auzit în viaţa lor de asemenea cocomîrlă !
Orixul este o specie de antilopă africană !

SF GASTRIC

În DILEMATECA nr.24 (mai 2008),domnul Răzvan Petrescu
recenzează romanul fraţilor Arkadi şi Boris Strugaţki, "A doua invazie a marţienilor"
(apărut în 2007 la editura PARALELA 45-Piteşti
în colecţia "Ficţiune fără frontiere",în traducerea lui Valerian Stoicescu ;
textul a mai apărut în ALMANAHUL ANTICIPAŢIA 1988).
Cronica domnului Răzvan Petrescu intitulată "SF gastric" poate fi citită în cadrul rubricii "Cartea de noapte", la pagina 41/Recenzii.
Citiţi şi dumneavoastră !

HAM-HAM VIRTUAL

Din "DILEMA VECHE" nr.220 (1-7 mai 2008) a cărei temă este "VIAŢA ONLINE",aflăm lucruri noi ca în articolul "HAM-HAM virtual" de Alexandru-Brăduţ Ulmanu (pag.11) :

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=220&cmd=articol&id=8178

Pe planeta Solaris, din cărţile lui Isaac Asimov, oamenii dintr-un viitor îndepărtat sînt atît de dependenţi de tehnologie, încît s-au izolat aproape complet unii de alţii. Contactul fizic le repugnă, sexul e un act respingător, iar solarienii ies doar în circumstanţe excepţionale din cuibul călduţ al propriei locuinţe, singurul loc în care se simt în siguranţă. Pe cînd Asimov imagina planeta Solaris, Internetul, aşa cum îl cunoaştem astăzi, nu exista. Dar sămînţa acelei lumi imaginare există astăzi.”

O cultură de-a dreptul canină (de aici şi lătratul virtual) dovedeşte Al.B.Ulmanu !!!
"Asimov imagina planeta Solaris" !!!!???!!!

Bietul Stanislaw Lem (pe care un alt colaborator dilematic,Răzvan Petrescu,îl consideră moscovit !!!) este deposedat de cea mai celebră operă a sa de către caninul Ulmanu.
Caninofilul confundă planeta Solaria din romanul lui Asimov,"Soarele gol" cu Solaris-ul lui Stanislaw Lem !!!
O mostră de cultură patrupedă !!!

TOŢI OAMENII SUNT MURITORI


În colecţiile Cotidianul "Literatura"(editura Univers), ,numărul 71 este reprezentat de a doua ediţie în româneşte a romanului "Toţi oamenii sunt muritori" (Tous les hommes sont mortels,1946) de Simone de Beauvoir,în traducerea Floricăi-Eugenia Condurachi.
Tema acestui roman (ce aparţine literaturii fantastice) este nemurirea.
O temă comună şi SF-ului : "Back to Methuselah"(1921)-George Bernard Shaw, "Secretul lui Makropoulos"(1925) - Karel Capek, "After many a summer"(1939) - Aldous Huxley , că să enumerăm doar cîteva texte clasice.