31.01.2009

FABRICA DE ABSOLUT - KAREL ČAPEK

La editura ART,a apărut ediţia a treia în româneşte a "Fabricii de absolut" (Tovarna na absolutno,1922),unul din romanele SF celebre ale scriitorului ceh Karel Čapek (1890 - 1938).

Ediţia a doua a apărut în 1995,la editura Univers,în Colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice (nr.17),în traducerea lui Jean Grosu,cu o postfaţă de Cristian Tudor Popescu care scria :

"Fabrica de absolut este rezumabilă într-o singură frază -Nici credincioşii,nici ateii nu au nevoie de un Dumnezeu adevărat şi activ.
Religia nu are de ce să-l introducă pe Dumnezeu în lume.Orice religie.
Or,inginerul Rudolf Marek chiar asta face.Îl fabrică pe Dumnezeu în cantităţi industriale şi îl aruncă în lume."

Traducere din limba cehă de Jean Grosu.
ISBN : 978–973–124–206–4 ; 224 p., hardcover, format :130 x 200 mm,preţ:27 lei

Prezentarea editurii ART,străluceşte prin originalitate :
"Fabrica de absolut, romanul unuia dintre cei mai importanţi scriitori cehi din secolul XX, nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, Karel Čapek, este considerat pe nedrept ca aparţinând literaturii science-fiction.
Iubitorii acestui gen nu vor găsi însă aici un scenariu tipic: singura invenţie tehnică este Carburatorul producător de Absolut, în spatele căruia curiozitatea cititorului ajunge să descopere parabola anomaliei politice a secolului XX, pe care autorul a trăit-o direct."
O nedreptate cumplită,într-adevăr,să consideri o operă clasică,un onest roman mainstream,ca aparţinînd genului paraliterar numit (o,nomina odiosa) science fiction.

Şi pe deasupra,chiar dacă se presupune că "iubitorii acestui gen" (vreo sectă periculoasă şi analfabetă ,probabil !) n-au auzit în viaţa lor de Karel Čapek,nici nu mai este nevoie să se ostenească să citească romanul pentru că nu există decît o" singură invenţie tehnică" !?!

Şi mai ales nu vom găsi "un scenariu tipic"!!!
Cam care o fi scenariul tipic SF în accepţia geniului care a conceput inepţiile de mai sus ?
Probabil astronave,alieni,lasere,darthvaderi şi roboţi oligofren-hollywoodieni (dacă tot ne referim la inventatorul termenului "robot")

Şi asta se întimplă la 40 de ani de la apariţia ediţiei întîi în româneşte a romanului,la Editura pentru literatură,în colecţia B.P.T,în 1969.

În prefaţa ediţiei întîi,tot Jean Grosu,traducătorul cel mai bun din cehă pe care îl are România,
scria "Fabrica de absolut este una dintre cele mai izbutite lucrări ştiinţifico-fantastice din literatura mondială."




Karel Čapek este printre foarte puţinii autori est-europeni care s-au distins şi în domeniul SF,la nivel mondial.

Dacă mai este amintit după 70 de ani de la moartea sa se datorează tocmai faptului că a scris şi science fiction,începînd cu piesa de teatru R.U.R. (Rossum's Universal Robots),1920-trad.rom. , pînă la drama "Boala albă",1937.


Karel Čapek este creatorul termenului "robot" (din cuvîntul ceh "robota",însemnînd "muncă grea"),la o sugestie a fratelui său,Josef.Paradoxul este că roboţii din piesa R.U.R. sînt de fapt androizi.R.U.R. a fost considerată de autor,"o dramă utopică şi colectivă" despre destinul omenirii devenită o colectivitate de roboţi.

În 1922,publica piesa SF "Reţeta Makropolos",în 1923 începe publicarea în foileton în ziarul praghez Lidove noviny, a romanului său SF,"Krakatit" (trad.rom.) iar în 1924 îl publică în volum.

În 1934,apare "Meteorul"-trad.rom.,tot un roman SF,în care utilizează un stil cinematografic pentru a ilustra o acţiune permanent întreruptă şi intercalată de numeroase restrospecţii ce accentuează suspensul şi insolitul naraţiunii.

În 1936,apare capodopera SF a lui Čapek, "Război cu salamandrele"(Valka s mloki)-trad.rom.,un roman de o forţă epică remarcabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest blog este moderat. Incercati sa mentineti un limbaj civilizat si neinjurios.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.