Societatea Română de Science Fiction și Fantasy vă invită
la Cenaclul ProspectArt,
vineri 31 iulie 2015, ora 17.00, Centrul Calderon, str. Jean-Louis Calderon nr.39, sector 2, București.
Cenaclul SF ProspectArt aniversează anul acesta în luna noiembrie, 30 de ani de la înființare.
Program :
CINEMATECA SF
„Caracteristica esențială a operei de artă este aceea de a depăși prin propria sa bogăție capacitatea perceptivă a individului comun. Atunci când cantitatea de neașteptat, de neprevăzut, dar și calitatea metalimbajului, adică a exprimării epifanice, depășesc, aproape violent, capacitatea de percepție a consumatorului comun, atunci putem fi siguri că este vorba de o capodoperă.” - Gillo Dorfles
Logica industriei culturale impune în mod natural, coborârea cotei de originalitate, de inedit, precum și substanțiala implicare și utilizare, în cheie de conservare, a tuturor elementelor cunoscute, asimilate, verificate.
Avem astfel, tabloul unei situații dramatice, în virtutea căreia artistul e constrâns să facă pași foarte mici în comunicarea cu publicul, sub unghiul propunerii noutății, ineditului, originalului.
Când pașii devin mai mari, raportul cu publicul riscă să se fractureze. Publicul larg este condiționat să rumege la infinit răspunsurile dinainte știute, clișeele cunoscute, acceptate, „taylorist” interpretate de producători, adică de reprezentanții puterii banului.
„Nevoile culturale” ale maselor sunt „conservatoare”, prin satisfacerea cărora indivizii comuni își recunosc și-și întăresc propriile sentimente și gânduri mediocre, propria filosofie medie și adeziune de grup, propriile inerții și reguli de conduită, în conformitate cu (de unde și conformismul) cu ordinea constituită, nici măcar în polemică superficială cu aceasta. Și așa se consfințesc „gusturile și sensibilitatea” mic-burgheze, o expresie a precarității culturale, a inculturii și ignoranței, înmulțirea consumatorilor de kitschuri, „oamenii culturii de masă”, lotofagii consumatori de furaje produse industrial care știu să gâdile orgoliul mic-burghezului somnolent din adâncul individului consumator.
Cine vorbește de incomunicabilitate ?
Se comunică foarte bine, cu o asemenea precizie, încât rămâi uimit de asemenea perspicacitate.
Cine zice că lumea e absurdă ?
Nu pentru consumatorii mic-burghezi, care au făcut comunicabilă și digerabilă, incomunicabilitatea.
„Kitschul este produsul care pentru a-și justifica funcția stimulatoare de efecte, se împăunează cu podoabele altor experiențe și se vinde ca artă fără rezerve.” - Umberto Eco
Precum în literatură unde operele SF ale unor scriitori relevanți universal precum Evgheni Zamiatin, Aldous Huxley, Karel Čapek,Stanislaw Lem, frații Strugațki, Anthony Burgess, Doris Lessing, Margaret Atwood, J.G.Ballard, Michel Faber, Michel Houellebecq, David Mitchell, Kazuo Ishiguro, etc., reprezintă repere - și în cinematografie acele filme considerate a fi cu adevărate valoroase pentru science fiction sunt creațiile - nu ale unor mediocri sau submediocri veleitari specializați în producția pe bandă rulantă de „sefeuri” (așa cum de multe ori se întâmplă în SF-ul scris) - ci ale unora dintre cei mai valoroși regizori ai umanității :
Andrei Tarkovski, Stanley Kubrick, Terry Gilliam, Andrzej Wajda, Jean-Luc Godard, Aleksei Gherman, Lars von Trier, Michael Haneke, Wim Wenders, Jaco van Dormael, Volker Schlöndorff, Thomas Vinterberg, Konstantin Lopușanski, Piotr Szulkin, Andrzej Żuławski, Aleksandr Sokurov, Mike Cahill, Shane Carruth, Richard Kelly, etc.
Tocmai filmele acestor regizori le propunem la CINEMATECA SF - PROSPECTART.
O constantă în peisajul SF bucureștean de la relansarea sa în aprilie 2009,
ProspectArt este locul de congregare a autorilor, fanilor și cititorilor de SF&F.
ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura și comentarea unor texte de Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Mihail Grămescu, Silviu Genescu, Florin Pîtea, Feri Balin, Adina Popescu, Silviu Gherman, Diana Alzner, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brîndușa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Lorena Lupu, Dragoș C. Butuzea, etc. și a unor traduceri de Mihai-Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaș, Cristian Lăzărescu.
La întruniri au fost invitați și au participat Ion Hobana, Mircea Opriță, Florin Manolescu, Lucian Boia, Maria-Ana Tupan, Irina Horea, Cristian Tudor Popescu, Ion Bogdan Lefter, Voicu Bugariu, Mihail Grămescu, Eugen Stancu, Adina Popescu, Horia Gârbea, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Bianca Burța-Cernat, Aliette de Bodard, Nina Munteanu, Florin Munteanu, Roberto Quaglia, Mihai Dan Pavelescu, Valerian Stoicescu, Cristian Lăzărescu, Cornel Secu, Dan Ursuleanu, Camelia Ursuleanu, Bogdan Ficeac, Lucian Hanu, Doina Hanu, Cătălin Sturza, Rodica Bretin, Dan Apostol, Constandina Paligora, Roxana Brînceanu, Eugen Cristea, Cătălin Badea Gheracostea, Florin Pîtea, Dan Farcaș, Ștefan Ghidoveanu, etc.
Înfiinţat în 1985, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescu, cenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Mihail Grămescu, Dănuţ Ungureanu, Mihai-Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu, Sorin Ştefănescu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, Cristian Tamaş, Marius Ungureanu, Valerian Stoicescu, Ștefan Ghidoveanu, Faur Agachi, Carol Czedly, Dorin Mera, Valentin Dragu, Marius Alecu, Sorin Camner, Costi Gurgu, Alin Claudiu Gălățescu, Oswald Hörer, Maria Grigore, Cristiana Smărăndescu, Marina Nicolaev, Constandina Paligora, Vlad Leancu, etc.
Cenaclul ProspectArt a fost și este unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansîndu-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare.
Ca dovadă sunt premiile cîştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri:
Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă ;
Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian Mihail Teodorescu ;
Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul Congresului European de Anticipaţie, EUROCON (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu,
Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu,
Premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu,
Premiile obținute de Mihail Grămescu și Costi Gurgu.
Societatea Română de Science Fiction si Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentala și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din Romania.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la inițiativa unui grup de scriitori, traducători și fani din Romania, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.
Cenaclul ProspectArt și Revista Fantastica sunt initiațive ale Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (www.srsff.ro/), care își propune să descopere și să pregătească viitoarele generații de scriitori, teoreticieni și artiști ai mișcării SF .
Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr. 39, sector 2, București.
Sînt asteptați și invitați să participe la sedințele cenaclului, toti cei care se simt atrași de fenomenul SF&F, tinerii autori care doresc îndrumare și ajutor, iubitorii de SF&F, fani și profesioniști pentru ca împreună să contribuim la renașterea și dezvoltarea acestei arte în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest blog este moderat. Incercati sa mentineti un limbaj civilizat si neinjurios.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.