APORCALIPSA

„Les bourgeois c'est comme les cochons, plus ça devient vieux plus ça devient cons.” – Jacques Brel

„Există în lume, azi, aproximativ un milion de scriitori. Unul din 7.000 de oameni scrie cărți de literatură. Din acești un milion, există vreo 20 de nume familiare tuturor. Pentru fiecare dintre marii autori cunoscuți de toată lumea există deci câte 100.000 de condeieri necunoscuți publicului larg. Iată care e dimensiunea notorietății internaționale în literatură. Numai vârfurile vârfurilor acced la ea, numai o minoritate de 1 la 100.000. Cât de bun trebuie să fii, deci, ca să răzbați la vârf, între primii 20, când vii dintr-o cultură mică, o limbă fără circulație, o țărișoară cu o reputație proastă și când ai nevoie de traduceri și de susținere logistică? O victorie e dacă reușești să convingi pe cineva să-ți citească o carte.” – Mircea Cărtărescu

             

Glorie, faimă,  „succesuri”, bani ?

Alcoolism, droguri, desfrâu şi curvăsăreală, ratare, blocaj, dezagregare, impostură, veleitarism, derivă, mizerie morală şi fiziologică, lene, laşitate, oportunism, sevraj, dezalcoolizare și/sau dezintoxicare, schizofrenie, paranoia, vieţi „dezordonate”, căsnicii distruse, copii abandonaţi, imoralitate şi amoralitate, deprimare, disperare şi deznădejde, sărăcie abjectă, sinucideri frecvente, moartea în deplină obscuritate, iată care este condiţia scriitorului, a artistului în general și în toate timpurile.

                                                     

Nu, despre acestea de obicei nu se vorbeşte, cel puţin scribii, copiștii și condeierii nu pomenesc vreodată aşa ceva, pen’că mnealor sunt „targhetaţi” doar pe „succesuri”, vânzări și bani, sunt ocupați cu documentarea, marketarea și promovarea, pe când scriitorii autentici da, au curajul şi sinceritatea să vorbească despre problemele lor reale, adică nu mai au „pudoarea” să ascundă ceea ce oricum toată lumea ştie.

                

Fata morgana statutului de „scriitor de bestsellere” a sucit şi va continua să sucească minţile a milioane de oneste mamifere ce se auto-amăgesc crezând că a înşirui „copulaţii de clişee” (cum spunea Umberto Eco) într-un fişier reprezintă artă, înseamnă ceva, o contribuţie, un aport, o viziune, ceva preţios şi unic, care va străbate veacurile, și „va rămâne, cărţile rămân, nu-i aşa ?”

Ce-i determină oare pe aceşti de altfel stimabili reprezentanţi ai speciei dominante pe planetă („omul, ce minunat sună acest cuvânt !”) să considere că au fost investiţi cu scânteia divină a talentului, a misiunii de iluminare a norodului, a revoluţionării artei şi civilizaţiei ?

  

          

Vânare de vânt, jalnică platitudine, totală insignifianţă ... vieţi amărâte distruse de himere,  trăite în minciună, neluminate măcar vreodată de o singură idee originală, de vreo emoţie autentică, de vreun sentiment uman.

Nu incriminăm pe nimeni, Doamne Fereşte, Doamne Ajută şi Ne Fereşte de cel rău, punem o întrebare, nu dăm cu parul, ce, n-avem dreptul să ne spunem opinia şi să punem o problemă într-un mod constructiv ? :)