Ca de obicei la sfîrșitul fiecărei luni, cenaclul ProspectArt al Societății Române de Science Fiction și Fantasy, are programată întrunirea membrilor săi. O constantă în peisajul SF bucureștean de la relansarea sa în aprilie 2009, ProspectArt este locul de congregare a fanilor și cititorilor de SF cu personalități marcante ale vieții culturale românești.
Invitați: Radu Voinescu, Ovidiu Petcu, Eugen Stancu
Program:
Criticul literar Radu Voinescu : Dialog despre science fiction
Scriitorul Ovidiu Petcu va citi un eseu.
Istoricul Istoricul Eugen Stancu va discuta importanța studierii academice a SF-ului românesc și despre reflectarea acestuia în afara României
Eugen Stancu este autorul singurului studiu academic despre SF-ul românesc, publicat în occident în ultimii douăzeci de ani, „Politics and Science Fiction - Science Fiction in Communist Romania 1955-1974” (2008).
Centrul Calderon, str. Jean Louis Calderon nr.39, sector 1, București
Societatea Română de Science Fiction și Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentală și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din România.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la initiațiva unui grup de scriitori, traducători și fani din România, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.
Cenaclul ProspectArt este o inițiativă a Societății Române de Science-Fiction și Fantasy (www.srsff.ro/), care își propune să descopere și să pregătească viitoarele generații de scriitori și teoreticieni ai mișcării SF .
Sînt așteptați și invitați să participe la ședințele cenaclului, toți cei care se simt atrași de fenomenul SF&F românesc, tinerii autori care doresc îndrumare si ajutor, iubitorii de SF&F, fani și profesioniști pentru ca împreună să contribuim la renașterea și dezvoltarea acestei arte în România.
ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
Începînd cu luna martie 2010 s-au programat cîte două ședințe lunare.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura și comentarea unor texte de Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Feri Balin, Mihail Grămescu, Mihnea Columbeanu, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brîndușa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Laura Ciobanu, Lorena Lupu, Dragoș C.Butuzea și a unor traduceri de Mihai Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaș, Mirel Palada.
Au fost invitați și au participat Ion Hobana, Mircea Opriță, Florin Manolescu, Lucian Boia, Cristian Tudor Popescu, Irina Horea, Mihai Dan Pavelescu, Cornel Secu, Dan Ursuleanu, Camelia Ursuleanu, Horia Gârbea, Angelo Mitchievici, Paul Cernat, Bianca Burța-Cernat, Dan Farcaș, Bogdan Ficeac, Mihail Grămescu, Lucian Hanu, Doina Hanu, Cătălin Sturza, Eugen Stancu, Roberto Quaglia, Rodica Bretin, Dan Apostol, Eugen Cristea, Cătălin Badea Gheracostea, Florin Pîtea, Ștefan Ghidoveanu, Michael Haulică.
Înfiinţat în 1986, la Casa de Cultură a sectorului 4 din Bucureşti, din iniţiativa lui Cristian Tudor Popescu, cenaclul ProspectArt a reunit o serie de nume importante ale sefeului românesc din acea vreme, dintre care amintim pe: Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu, Cristian-Mihail Teodorescu, Cristian Tamaş, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu, Mihai-Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu, Mihnea Columbeanu, Sorin Ştefănescu, Marius Ungureanu, Valerian Stoicescu, Faur Agachi, Carol Czedly, Dorin Mera, Valentin Dragu, Marius Alecu, Sorin Camner, Costi Gurgu, Alin Claudiu Gălățescu, Oswald Hörer, Maria Grigore, Cristiana Smărăndescu, Marina Nicolaev, Constandina Paligora.
Cenaclul ProspectArt a fost unul din polii activi ai sefeului românesc, prin el lansîndu-se o serie de scriitori, traducători şi critici de valoare.
Ca dovadă sunt premiile câştigate de membrii săi la Convenţiile anuale sau la diferite concursuri: Premiul pentru schiţă la Convenţia Naţională 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor 1987 pentru Marian Truţă, Premiul pentru povestire 1987 pentru Cristian M. Teodorescu, pentru Premiul Special al Juriului pentru nuvelă 1986 pentru Mihnea Columbeanu, Premiul pentru Nuvelă 1986, Premiul pentru eseu 1986, pentru Cristian Tudor Popescu, Premiul congresului European de Anticipaţie (Montpellier, 1987) pentru Cristian Tudor Popescu, Premiile Helion sau Henri Coandă câştigate de Dănuţ Ungureanu, Cristian Lăzărescu, premiul pentru traducere 1987 câştigat de Mihai Dan Pavelescu, premiile obținute de Mihail Grămescu și Costi Gurgu.
Evenimentul va avea loc la Centrul Calderon, Str. J.L. Calderon nr.39, sector 1, Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest blog este moderat. Incercati sa mentineti un limbaj civilizat si neinjurios.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.