25.11.2010
LANSAREA ANTOLOGIEI SRSFF 2010, „PANGAIA”
Societatea Română de Science Fiction și Fantasy a lansat antologia SRSFF 2010, „Pangaia” (SRSFF & Eagle Publishing House), singurul volum colectiv de proză SF românească în acest an, vineri 26 noiembrie 2010, ora 17.00, la Centrul Cultural Calderon (str. Jean Louis Calderon nr.39, sector 1, București)
Au luat cuvîntul Horia Gârbea, Dănuț Ungureanu, Liviu Radu, Marian Truță, Mugur Cornilă, Mihail Grămescu.
A urmat discuția cu participanții și o sesiune de autografe.
Echipa de la TVR Cultural, căreia Dănuț Ungureanu, președintele SRSFF i-a acordat un interviu care va fi difuzat sîmbătă 27 noiembrie, în cadrul Jurnalului Cultural de la ora 21.00, TVR Cultural.
Dănuț Ungureanu (în mijloc), flancat de doamna Mihaela Popescu (în dreapta) și Cristian Tamaș (în stînga); în partea dreaptă a fotografiei, Mihnea Columbeanu
De la stînga la dreapta : Mihail Grămescu, Mugur Cornilă, Liviu Radu, Marian Truță, Horia Gârbea
Fotografie de grup (organizatorii) cu o frumoasă muză
Evenimentul supriză l-a constituit debutul editorial al doamnei Ana-Mariana Ionescu, membră a cenaclului ProspectArt, cu volumul de poeme, „Lacrimă de arcaș”. Ana a avut amabilitatea de a ne citi cîteva din lucrările sale iar Mihail Grămescu i-a dedicat un portret literar.
Felicitări, Ana !
Lansarea ultimelor cinci titluri apărute în cadrul Integralei SF-ului românesc, „Seniorii Imaginației”, un proiect comun al SRSFF și Eagle Publishing House, va avea loc în curînd, la o dată ce se va comunica.
Sebastian A.Corn - 2484 Quirinal Ave
Liviu Radu - Trip-Tic
Mircea Opriță - Nopțile memoriei
Victor Anestin - Puterea științei
Victor Anestin - O tragedie cerească
Primele cinci titluri ale Integralei SF-ului românesc „Seniorii Imaginației” :
Dănuț Ungureanu - Așteptînd în Ghermana
Mihail Grămescu - Phreeria
Mircea Opriță - Întîlnire cu Meduza
Voicu Bugariu - Lumea lui Als Ob
Gheorghe Schwartz - Efectul P
Puteţi comanda cărţile din colecţia „Seniorii Imaginaţiei” accesînd www.edituravirtuala.ro şi www.imaginastore.com (românii din diaspora pot accesa secţiunea internaţională Eagle BookStore) sau www.amazon.com.
Pe website-ul editurii titlurile sunt disponibile pentru livrare în data de 15, la fiecare 2 luni (lunile pare din an).
IMPORTANT: Sunt livrate numai titlurile preplătite. Pentru proceduri, accesaţi paginile explicative din website.
Integrala Science Fiction-ului românesc (SRSFF & Eagle Publishing House) este un proiect deschis şi un efort conjugat al celor mai autorizate voci ale genului de la noi din ţară pentru realizarea unei serii de lucrări epice fără corespondent în întreaga literatură română.
În Eagle BookStore ( http://astore.amazon.com/romonl-20) sunt grupate toate titlurile editurii Eagle (inclusiv colectiile „Marea Antologie…”, Seniorii Imaginației, Cassargoz, Phreeria, MassMasters-Essential Works) și vor fi adăugate, de asemenea, toate titlurile în limba română ale altor edituri care vor fi distribuite prin Amazon.com.
În cadrul Integralei există pe lîngă re-editarea propriu-zisă a lucrărilor relevante și două proiecte majore ale science fiction-ului românesc:
■ „Marea Antologie a Anticipaţiei Româneşti” – coordonator Mircea Opriţă
■ „Viitorul Aşa Cum a Fost” – coordonator Ştefan Ghidoveanu
Este vorba despre repunerea în circuitul cultural a textelor (schiţe, povestiri, nuvele) autorilor români care au apărut în diferite publicaţii sau chiar în diferite volume sau antologii, conform unei selecţii în funcţie de anumite criterii.
Astfel, „Marea Antologie a Anticipaţiei Româneşti” va acoperi pe parcursul a mai multor volume, cele mai bune texte tematice din sefeul românesc.
„Viitorul Aşa Cum a Fost” se va ocupa de cele mai bune texte româneşti apărute din 1955 până în prezent într-o serie de publicaţii (CPŞF, Almanahul Anticipaţia, Jurnalul SF etc) indiferent de tematică.
Cele două proiecte vor face parte, structural vorbind, din „Integrala Seniorii Imaginaţiei”, ele vor fi complementare şi vor ajuta la o acoperire cât mai cuprinzătoare a literaturii science fiction din toate timpurile din România.
Societatea Română de Science Fiction și Fantasy (SRSFF) este o asociație culturală neguvernamentală și non-profit (ONG), al cărei scop declarat este susținerea și încurajarea genurilor science fiction și fantasy din România.
SRSFF a fost înființată în ianuarie 2009, la initiațiva unui grup de scriitori, traducători și fani din România, din dorința de a promova literatura și arta SF autohtonă de calitate.
Centrul Calderon, str. Jean Louis Calderon nr.39, sector 1, București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest blog este moderat. Incercati sa mentineti un limbaj civilizat si neinjurios.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.