28.02.2010

HORIA GÂRBEA, PREȘEDINTELE ASB A DEVENIT MEMBRU SRSFF !




Scriitorul Horia Gârbea, președintele filialei București (A.S.B.- Asociația Scriitorilor din București) a Uniunii Scriitorilor din România, a devenit membru SRSFF.
Felicitări, domnule Gârbea, ne simțim onorați de prezența dumneavoastră în rîndul membrilor Societății Române de Science Fiction și Fantasy !



Horia Gârbea s-a născut la 10 august 1962 în Bucureşti.
Este doctor în inginerie din 1999, cu o teză din domeniul fiabilităţii construcţiilor, cadru didactic la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din Bucureşti din 1987.
A publicat 8 volume cu caracter ştiinţific şi didactic.
În domeniul literar, a debutat în 1982 cu poezie. A fost membru al cenaclului Universitas, condus de criticul Mircea Martin.
Din 2000 a fost secretar al sectiei de dramaturgie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti.
Apoi, din noiembrie 2003, secretar al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, ales preşedinte al ASB în 2005 și reales în 2009.
Membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor din 2005.



Activitate literară
După revoluţia din 1989 a avut o activitate intensă de publicist și autor de literatură.
A publicat poezie, proză, teatru, critică literară și teatrală, eseuri.
În total 12 piese reprezentate în ţară ca şi în Anglia şi Franţa.
A tradus în română şi a adaptat pentru scenă 16 piese de Jacques Copi, Pierre Corneille, S.I.Witkiewicz, Fernando Arrabal, A.P.Cehov, N. Machiavelli, Dario Fo, Tennessee Williams, Marivaux etc.
A publicat 19 volume de literatură. A obtinut numeroase premii literare.
Romanul "Căderea Bastiliei" a fost distins cu trei premii naţionale în 1998.
A susţinut şi susţine rubrici permanente în reviste literare naţionale(“Luceafărul”, “Cuvântul”, “Ziarul financiar”, “Săptămîna financiară” etc.), şi la publicaţii teatrale ca “Scena”, “Drama”.
A publicat numeroase alte articole.
A prezentat cîteva sute de volume de literatură contemporană în articole, unele grupate ulterior în trei volume.
În 1998 a început sã realizeze scenarii de filme si show-uri pentru televiziune la ProTV, apoi la Prima TV, Național TV, etc.
A reprezentat România la festivaluri internaţionale de literatură și teatru.
A realizat doua cicluri de emisiuni la TVR Cultural (2002-2004).
A fost dramaturgul teatrului “Toma Caragiu” din Ploieşti.

Volume publicate
1993 "Doamna Bovary sînt ceilalţi" - texte pentru teatru - Ed. Phoenix
1993 "Mephisto" - texte pentru teatru - Ed. Phoenix
1996 "Text biografic" - poezie - Ed.Pantheon
1996 "Proba cu martori” - poezie - Ed.Cartea Românească şi ASB
1997 “Misterele Bucureştilor" - proză scurtă - Ed.Cartea Românească
1998 “Căderea Bastiliei" - roman - Editura Allfa
1998 "Cine l-a ucis pe Marx?"
text pentru teatru "Biblioteca Bucureşti" editata de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Editura Eminescu
1999 "Decembrie, în direct", texte pentru teatru Editura All,
2001 "Cine l-a ucis pe Marx ?", teatru, Editura Vinea
2001 “Enigme în oraşul nostru”, proza scurtă, Ed.Fundației Pro
2002 "Raţă cu portocale", publicistică, Ed.Premier
2003 “Vacanţă în infern” , critică, Ed. Carte de Suflet
2003 “Cresterea iguanelor de casă”, poezie, Ed. Vinea
2003 “Vacanţă în infern” , critică, vol II – Editura Muzeului Literaturii.
2004 “Hotel Cervantes”, teatru – Uniunea Scriitorilor din România
2004 “Drumul spre Nghe An” – jurnalistică, in colaborare cu Ed. MLR
2005 “Arte parţiale”- critică, – Editura Muzeului Literaturii Române şi ASB
2005 “Bridge în 41 de povestiri vesele” - Ed. Tritonic.
2006 “Crime la Elsinore”, roman - Ed. Cartea Românească
2007 “Divorţ în direct” teatru - Ed. Palimpsest.
2008 “Trecute vieţi de fanţi şi de birlici - Viaţa şi, uneori, opera personajelor” - Ed. Cartea Românească.

Premii şi distincţii
A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie pe anul 1999.
Premiul Academiei pentru dramaturgie – 2001.
Distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler.
Premiul Poesis Satu-Mare, Premiul Sudului, Premiul Ion Creangă
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie


“Horia Gârbea, născut la 10 august 1962, e bucureştean, inginer constructor, profesor universitar. E căsătorit cu Ruxandra, are copilul Tudor (8.12.2006) şi pisica Dosia. A publicat numeroase volume de inginerie şi literatură. I s-au jucat piese originale şi traduceri din dramaturgia universală.”
Blog propriu : http://horiagarbea.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest blog este moderat. Incercati sa mentineti un limbaj civilizat si neinjurios.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.