14.08.2009
"SEFEUL ROMÂNESC,UN ORGANISM VIU.DIALOG CU MARIAN TRUŢĂ" ÎN OBSERVATOR CULTURAL
MARIAN TRUŢĂ
Scriitorul Marian Truţă,membru fondator al Societăţii Române de Science Fiction
& Fantasy,i-a acordat un interviu lui Michael Hăulică,în numărul din această săptămână al revistei "OBSERVATOR CULTURAL" (487/13.08.2009),rubrica "Fantasy & Science Fiction".
"În primul rînd, constituirea SRSFF a fost o mare realizare în sine, avînd în vedere faptul că societatea reuneşte o serie de nume importante, zic eu, din sefeul românesc. Al doilea lucru important realizat de SRSFF este relansarea cenaclului ProspectArt, un atelier literar care îşi propune să aducă în faţa publicului autorii români de SF. Mă rog, deocamdată doar pe cei din Bucureşti, dar intenţionăm să prezentăm şi autori din alte oraşe. Apoi, am devenit vizibili pe Internet, destul de bine, spun eu, datorită site-ului, care, după o perioadă de căutări, s-a aşezat pe un făgaş interesant."
"Vrem să publicăm o antologie SF care să cuprindă numai autori români. Apoi vom încerca să instituim, la sfîrşitul acestui an, Premiile SRSFF. Această iniţiativă are ca scop recunoaşterea acelor eforturi care au condus la o mai bună receptare a sefeului în România. Vom remarca scriitorii, editurile, dar şi fanii care au contribuit la dezvoltarea sefeului românesc. Vom continua, după vacanţa de vară, cu cenaclul „ProspectArt“, în cadrul căruia vom avea cîteva iniţiative interesante, dar despre care vom vorbi la momentul potrivit."
"Aşa cum am spus şi pe site-ul societăţii, intenţionăm să fim prezenţi acolo(Eurocon 2010). Mai mult, vom încerca să intermediem accesul la Eurocon şi celor care nu sînt membri SRSFF. Pentru că ne dorim ca România să fie reprezentată de o delegaţie cît mai numeroasă şi, în aceeaşi măsură, reprezentativă. Participările din ultima vreme au fost mai degrabă simbolice şi datorate unor iniţiative izolate. Sigur, aceste participări sînt prin ele însele merituoase. Dar este vremea ca sefeul românesc să fie văzut altfel. Ca un organism viu, ca o comunitate puternică. De aceea SRSFF se va implica în organizarea unei delegaţii care să poată articula coerent faptul că sefeul românesc există şi are valoare."
Marian Truţă scrie proză SF de la cincisprezece ani,a început să frecventeze în 1983 cenaclul bucureştean "2001",apoi SOLARIS-ul,"Univers SF 2001",devenind în 1986 membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
În 1985 obţine o menţiune pentru schiţa "Vînătoarea din zori" la concursul literar al cenaclului Helion.
La ROMCON 1986-Iaşi,a obţinut în cadrul Concursului anual de literatură SF,Premiul pentru schiţă cu lucrarea "Noapte bună,Tereza",publicată în Almanahul Anticipaţia.
Povestirea sa "Început de anotimp ploios la Ezary" a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor decernat la ROMCON 1987-Craiova şi a apărut în cadrul medalionului dedicat lui Marian Truţă în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale au apărut în antologia de limbă maghiară "Az osszerobbanas"-1987,în colecţia Clubul SF-Editura Labirint 1990,în revistele Nautilus (Nemira,1992),
Almanahul Anticipaţia 1993,"Dor de România"-1999,"Helion"-2007 şi în Almanahurile Science Fiction (ale cenaclului Helion)2007 şi 2008.
Distincţii : Premiul special al Juriului la concursul Vladimir Colin,organizat de editura Nemira,1993.
În 2008,volumul său de povestiri intitulat "Vremea renunţării" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
De asemeni a tradus romanul "Războiul bătrînilor" de John Scalzi,apărut la editura Millenium Press.
"Prozele lui Marian Truţă sînt caracterizate printr-un intens fior liric,grefat pe o imaginaţie fertilă.Pentru el SF-ul nu rămîne doar o formulă de literatură-avertisment ci şi un mijloc de sondare a propriului eu şi de proiectare a spaţiului interior asupra lumii înconjurătoare,în vederea împlinirii armoniei Om-Univers.Marian Truţă a reuşit să ne ofere dovada incontestabilă a talentului său literar."-Constandina Paligora
Cumva traduce si volumul doi din saga lui Scalzi?Brigazile Fantoma? Un raspuns se poate?
RăspundețiȘtergere