24.06.2009
"FRANKENSTEIN" - MARY SHELLEY , re-editat de editura Univers în colecţiile Cotidianul
Astăzi,a fost lansată o nouă ediţie a celebrului roman "Frankenstein.Un Prometeu modern" al scriitoarei engleze Mary W.Shelley,la editura Univers,colecţiile Cotidianul,în traducerea Teodorei Ioniţă.
Fabulosul şi straniul destin al acestui roman,a făcut ca numele personajului principal,doctorul Victor Frankenstein să fie transferat în memoria colectivă,
fiinţei create de el, "monstrul" Frankenstein.
Brian Aldiss în monumentala sa istorie a science fiction-ului,intitulată "Trillion Year Spree",consideră "Frankenstein" ca primul roman AUTENTIC SF din cronologia genului.Aldiss adăuga că pentru prima dată în istorie,se trata raportul dintre omenire şi ştiinţă folosind o imagine a naturii duale a speciei umane,potrivite începutului erei ştiinţei.
Ca un omagiu adus acestui roman şi creatoarei sale,Aldiss a scris în 1973,
"Frankenstein Unbound" în care apar atît Mary Shelley şi personajul său literar.
"Frankenstein,or the Modern Prometheus" a fost editat în 1818,pe cînd Mary Shelley a avea 21 de ani !
Mary Wollstonecraft s-a născut în 1797,fiind fiica filosofului şi romancierului William Godwin (1756-1836) şi emancipatei (era feministă în secolul XVIII !) Mary Wollstonecraft (1759 - 1797).
Mary s-a căsătorit cu poetul Percy Bysshe Shelley la 19 ani,în 1816,la doi după ce fusese sedusă de acesta şi dusă în Franţa.
Au fost prieteni cu Byron şi medicul acestuia,John William Polidori care la un moment dat a sugerat ca fiecare din ei să scrie o povestire cu elemente supranaturale.
Nici Shelley şi nici Byron nu au onorat promisiunile făcute,dar Mary a publicat în 1818,"Frankenstein" iar Polidori "The Vampyre" în 1819.
"Frankenstein" a fost etichetat simplist ca fiind un roman horror (cel mai celebru text horror al literaturii engleze !)şi aşa cum au remarcat criticii literari,
de la apariţie pînă în prezent,acest roman nu a fost citit de prea multă lume.
Avalanşa de filme (de-a dreptul horror!)imbecil-comerciale a mutat accentul pe exhibiţionismul scabros-grotesc al unei figuri de tip Boris Karloff,adică viziunea regizorului James Whale în 1931(care pînă la Robert de Niro a fost totuşi cel mai bun interpret al personajului).
Mi se pare remarcabil că o tînără de 21 de ani a creat un roman care continuă să fie citit la aproape două sute de ani de la apariţie şi al cărui personaj a intrat în mitologia colectivă.
Cu toată structura narativă de tip gotic-convenţional,a unei (pe alocuri) retorici melodramatice,forţa acestui text constă în ideea creării vieţii printr-o abordare şi o metodă ştiinţifică şi prin parcursul fiinţei create de Victor Frankenstein,
Prometeul Modern.
"Creatura",inocentă în momentul făuririi sale,se revoltă şi este forţată să înveţe să devină un "monstru",pentru că la crearea sa era efectiv "tabula rasa" iar răul pe care-l face se datorează persecuţiilor,urii şi repulsiei reprezentanţilor speciei umane.Nu întîmplător, "omul artificial" citeşte "Suferinţele tînărului Werther"...
O altă abordare consideră că "Frankenstein-monstrul" este încarnare răului latent în omenire,căruia nu-i trebuie decît un prilej de a-şi da măsura maleficului...
Un alt roman SF al lui Mary Shelley este "The Last Man"(1826),cu acţiunea avînd loc în secolul 21,"ultimul om" fiind singurul supravieţuitor al unei groaznice molimi.
Sună profetic,nu ? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest blog este moderat. Incercati sa mentineti un limbaj civilizat si neinjurios.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.