18.05.2009

CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU ŞI MARIAN TRUŢĂ LA "EXPLORATORII LUMII DE MÂINE",RADIO ROMÂNIA CULTURAL,SÎMBĂTĂ 23 MAI 2009


CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU
MARIAN TRUŢĂ
Membrii fondatori ai Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy,
scriitorii Cristian Mihail Teodorescu şi Marian Truţă sînt invitaţi la emisiunea lui Ştefan Ghidoveanu,sîmbătă 23 mai de pe RADIO ROMÂNIA CULTURAL

,"EXPLORATORII LUMII DE MÂINE",
Tema emisiunii : Cenaclurile SF
Emisiunea "Exploratorii lumii de mâine" se difuzează în Bucuresti pe 101,3FM, bilunar,sîmbăta între 13.15 şi 13.45PM. Emisiunea va putea fi ascultata live pe internet la adresa : http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx.
NU UITAŢI ! SÂMBĂTĂ 23 MAI,LA 13.15 PE RADIO ROMÂNIA CULTURAL !


Cristian Mihail Teodorescu a debutat în 1983,cu povestirea "Strămoşii-O legendă din negura timpurilor",publicată într-un almanah.Din acelaşi an a frecventat cenaclul studenţesc SOLARIS.
În 1986 a fost membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
Povestirea sa "Tina dansatoarea" a fost publicată în Almanahul Anticipaţia 1988.
Cu textul "Dosar 74" a obţinut Premiul pentru Povestire la ROMCON 1987 (Convenţia naţională SF)de la Craiova.Atît "Dosar 74" cît şi "Des-prinderea" au apărut în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale ulterioare au apărut în Almanahul Anticipaţia,Colecţia Povestirilor Şttinţifico-Fantastice Anticipaţia, în antologia lui Lucian Hanu,"La orizont această constelaţie",("Pedalaţi şi fiţi fericiţi").
În 2007 obţine Premiul I la concursul anual de proză SF al revistei "Helion" cu povestirea "Kandru" iar în Almanahul Science Fiction al cenaclului Helion îi apar povestirile "Maestru Imperial"şi "Coeficient 128".
Cristian Mihail Teodorescu a absolvit Facultatea de Fizică în 1990,este doctor în fizică (a obţinut doctoratul în 1995 la Orsay,Franţa),a lucrat în cercetare în Franţa (1991-1996 şi 1999-2001),Germania (1996-1998),Anglia (2001-2002.Din 2002 este cercetător la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
În 2008,volumul său de povestiri intitulat "sf unu" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
"Cîteva din atuurile lui Cristian-Mihail Teodorescu sînt dialogul inteligent şi plin de vervă,care dă viaţă unor scenarii dinamice,fuziunea umorului bazat pe logica paradoxală cu un comic aproape cinic,simţul acut al spectaculosului,toate acestea conducînd la consistenţă şi la plenitudinea estetică a ansamblului" - Mircea Opriţă

Marian Truţă scrie proză SF de la cincisprezece ani,a început să frecventeze în 1983 cenaclul bucureştean "2001",apoi SOLARIS-ul,"Univers SF 2001",devenind în 1986 membru fondator al cenaclului PROSPECTART.
În 1985 obţine o menţiune pentru schiţa "Vînătoarea din zori" la concursul literar al cenaclului Helion.
La ROMCON 1986-Iaşi,a obţinut în cadrul Concursului anual de literatură SF,Premiul pentru schiţă cu lucrarea "Noapte bună,Tereza",publicată în Almanahul Anticipaţia.
Povestirea sa "Început de anotimp ploios la Ezary" a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor decernat la ROMCON 1987-Craiova şi a apărut în cadrul medalionului dedicat lui Marian Truţă în Almanahul Anticipaţia.
Povestirile sale au apărut în antologia de limbă maghiară "Az osszerobbanas"-1987,în colecţia Clubul SF-Editura Labirint 1990,în revistele Nautilus (Nemira,1992),
Almanahul Anticipaţia 1993,"Dor de România"-1999,"Helion"-2007 şi în Almanahurile Science Fiction (ale cenaclului Helion)2007 şi 2008.
Distincţii : Premiul special al Juriului la concursul Vladimir Colin,organizat de editura Nemira,1993.
În 2008,volumul său de povestiri intitulat "Vremea renunţării" a fost publicat de către editura Bastion din Timişoara.
De asemeni a tradus romanul "Războiul bătrînilor" de John Scalzi,apărut la editura Millenium Press.
"Prozele lui Marian Truţă sînt caracterizate printr-un intens fior liric,grefat pe o imaginaţie fertilă.Pentru el SF-ul nu rămîne doar o formulă de literatură-avertis-
ment ci şi un mijloc de sondare a propriului eu şi de proiectare a spaţiului interior asupra lumii înconjurătoare,în vederea împlinirii armoniei Om-Univers.
Marian Truţă a reuşit să ne ofere dovada incontestabilă a talentului său literar."-
Constandina Paligora

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest blog este moderat. Incercati sa mentineti un limbaj civilizat si neinjurios.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.