JOHN MALONE – “VERDICTUL TIMPULUI”, editura LIDER, 2006224 pag.
"
Cartea de faţă prezintă povestea din spatele zecilor de anticipări, înregistrate într-o perioadă de peste 140 de ani. Trecerea timpului le-a validat sau le-a infirmat.
Au existat predicţii incredibile, cum ar fi avionul, televiziunea, cucerirea Lunii, bomba atomică, mai mult, Apollo 9 a amerizat în Pacific, doar la 2 mile depărtare de locul semnalat de Jules Verne cu o sută de ani mai devreme. Cele mai multe dintre ele s-au emis cu mult înainte de realizarea lor concretă: H.G.Wells a inventat termenul de bombă atomică în 1913, Edward Bellamy a scris despre cărţile de credit în 1888, iar în 1939, Spemann vorbea despre clonare. În schimb, alte predicţii s-au constituit în gafe monumentale: în 1872, germanul von Helmholtz credea că omul nu va fi niciodată capabil să zboare, pentru americanul Hubbard telefonul era doar o jucărie pe care nimeni nu va dori să o folosească, iar revista
Scientific American considera, în 1913, că în viitor fiecare familie va dispune de propriul său avion etc.
Adevărate sau false, previziunile menţionate ne arată unde am fost, cum am ajuns aici şi unde ne-am putea plasa în viitor.
O carte care provoacă uimire şi amuzament în egală măsură şi care va capta în întregime interesul cititorului.”
Gary Westfahl are un relevant şi pertinent eseu intitulat
"Pitfalls of Prophecy:Why Science Fiction So Often Fails to Predict the Future" în Locus Online
http://www.locusmag.com/2009/Westfahl_Predictions.html
Există un caracter predictiv-anticipativ al SF-ului ? Unele dintre răspunsuri sunt acestea :
"...science fiction writers repeatedly explain that they never really attempt to predict the future, but rather are only exploring a variety of possible futures to provide readers with entertainment or food for thought. Perhaps Harlan Ellison put it best in a 1982 article, "Cheap Thrills on the Road to Hell":
In the mistaken belief that just because I occasionally write fantasy stories extrapolating some bizarre future America I am privy to Delphic insights, the editors of the [Los Angeles] Times have asked me to unleash some wry conceits about what we can expect. Little do they understand that writers are merely paid liars and we know no more than the rest of you." Pe de altă parte,Gary Westfahl scrie :
"
And, if science fiction at times seems to have gotten the future right — Jules Verne's submarine, the Apollo moon landings, William Gibson's cyberspace, etc. — that can be attributed solely to the law of averages..."şi
"
Still, I would like to argue that science fiction may actually be helpful in predicting the future, albeit in a convoluted way, if a certain procedure is followed."Citiţi articolul lui Gary Westfahl pentru a înţelege complexitatea acestui subiect.
"Dacă timp de un secol tragi cu furie în toate direcţiile,e imposibil să nu nimereşti ceva,cîndva" - James BlishÎn esenţă este vorba despre caracterul anticipativ al SF-ului şi ne referim la elementul ştiinţific invocat în SF şi la relaţia dintre SF şi ştiinţă.
Dar...ştiinţele nu sunt inventate de către science fiction, SF-ul nu descoperă noi legi ale universului,nu creează noi tehnologii.
(Asta dacă nu luăm în consideraţie, ştiinţe ipotetice precum nexialistica şi psihoistoria sau pseudoştiinţe precum dianetica). La prima vedere ar fi vorba de elementul tehnic şi mai degrabă de anticipaţii de tip tehnic.
Într-adevăr aşa să fie ? Să aibă SF-ul un scor mai bun la predicţiile tehniciste decît la predicţiile referitoare la posibilele evoluţii ale ştiinţelor umaniste ? Sau efectiv la viitoare evoluţie a societăţii umane...
Şi avînd în vedere că science-fiction-ul este un gen literar, are predicţia vreo însemnătate sau vreo semnificaţie estetică ? Valorizează un text, numărul predicţiilor dovedite ca fiind exacte ?
Mie teamă că nu.Dacă veţi avea vreodată curiozitatea şi posibilitatea să citiţi romanul Ralph 124C41+ al lui Hugo Gernsback (considerat fondatorul science-fiction-ului american),veţi descoperi următoarele predicţii : zborul spaţial, iluminarea fluorescentă,
publicitatea prin litere şi cuvinte înscrise pe cer, mobilă din fibră de sticlă care evocă materialele plastice, agricultura ce utilizează cîmpuri de înaltă frecvenţă ce stimulează creşterea vegetalelor, culturile hidroponice, înregistrări magnetice prin intermediul mnemografelor, ambalaje automate, tonomatul, oţelul inoxidabil,
microfilmele, televizorul, telephotul (mobil cu cameră video),
radiodifuziunea, radarul, hipnobioscopul (aparatul de învăţat în timpul
somnului), distribuitorul automat de alimente şi băuturi,transmiterea materiei prin undele hertziene, control climatic.
Romanul a fost scris în 1911.
Un adevărat vizionar, nu-i aşa ? Poate, dar din păcate,un scriitor mizerabil. Publicul larg consideră că SF-ul are o certă capacitate predictivă şi se bazează pe exemple datînd de la Jules Verne pînă astăzi.
SF-ul are un palmares impresionant de predicţii, dacă priveşti tabloul general realizat în peste un secol de anticipaţie. Aparatele zburătoare mai grele decît aerul, submarinele nucleare, călătoria de la Pămînt la Lună cu precizarea locului lansării, tancurile, bomba atomică,
laserele, sateliţii artificiali, internetul, computerele portabile, cardurile de credit, telefoanele mobile, ingineria genetică şi încă multe altele au apărut mai întîi în science-fiction.
Problema este că SF-ul este vizionar prin design şi profetic doar prin accident. Nu veţi întilni nici la mall nici la hipermarket androizi,extratereştri,călători temporali,precogi sau ciborgi.Nici măcar roboţi.Inteligenţele artificiale rămîn doar un vis.
Opinia mea este că atîta timp cît SF-ul este considerat un gen minor destinat să ofere entertainment şi evaziune facilă consumatorilor şi bani altora (maşinăria care generează poveşti escapiste pe bandă rulantă, indiferent de suportul lor), nu se va face tranziţia către un mod raţional de a depista viitorul.Să fie SF-ul nimic altceva decît o imagine grotescă, ca aceea apărînd într-o oglindă ce deformează, a unei societăţi bulversate de ritmul tehnologic care s-a accelerat pînă la vertij ?
SF-ul nu caută programatic să aibă un caracter predictiv, vrea să obţină altceva.În primul nişte reacţii de la cititori sau spectatori adică uimire, încîntare, teroare, extaz, sense of wonder, pentru că în cele mai bune creaţii ale sale este spectaculos intelectual, atinge o dimensiune mitică, ca un balon de oxigen al visului cu ochi deschişi al omenirii. Şi dacă cititorii caută thrill-ul zilnic fantazînd despre putere, viteză, transcendenţa limitelor umane, ei vor de fapt o transgresare a prozaicului şi rutinei existenţei şi nu neapărat un mod logic şi coerent de a li se explica lumea sau viaţa.Konstantin Ţiolkovski scria în 1883, un studiu intitulat "În spaţiul liber",în care descria sistemul de propulsie al rachetelor cosmice.
În 1903,într-o lucrare ştiinţifică, descria de fapt rachetele Saturn din anii '60.
Herbert George Wells s-a considerat un reformator social şi multe dintre naraţiunile sale sînt de fapt manifeste drapate în veştmintele naraţiunii.
A prevăzut apariţia tancului ("The Land Ironclads",1903), a bombardamentelor aeriene("The War in the Air",1908), a bombei atomice ("The World set free",1914), dar nu acestea sînt textele care l-au propulsat în panteonul celor mai vizionari autori, ci clasicele "Maşina timpului", "Războiul lumilor", "Omul invizibil", "Insula doctorului Moreau" , "Cînd se va trezi cel care doarme", romane fascinante care transgresează secolul în care au fost create şi ale căror predicţii nu s-au realizat.Încă !
Şi de fapt,Erasmus Darwin,prin poemul său "The Temple of Nature,1802), i-a precedat şi pe Verne şi pe Wells şi pe Lasswitz sau Rosny Aine, cînd descrie flote de avioane, războaie aeriene, submarine şi metropole tentaculare copleşite de zgîrie-nori...
De fapt, la o cercetare meticuloasă se dovedeşte că la fiecare predicţie dovedită corectă există zeci care s-au dovedit a fi nişte fantasmagorii.
Razele morţii care abundau în revistele pulp americane din anii '20-'30 ai secolului trecut, de exemplu.
Sau racheta cosmică asamblată de puşti în fundul curţii ca în "Rocket Ship Galileo",1947.
Sau sutele de povestiri despre aselenizare,care au ratat un lucru esenţial : transmiterea în direct la toate televiziunile din lume...
Sau rata foarte slabă de predicţii privind viitorul computerelor...
Dar nu cred că putem să acuzăm pe vreun autor că a făcut false profeţii, atîta timp cît respectivii nu erau concurenţii Mamei Omida şi nu se autointitulaseră clarvăzători.
În multe feluri, erorile lor sînt mai interesante decît succesele, pentru că greşelile contribuie la tezaurul istoriei conceptelor şi mentalităţilor.
Pentru că orizontul nostru de aşteptări în privinţa viitorului s-a schimbat şi se schimbă aşa cum şi istoria pare să schimbe.
Dar există un concept, poate cel reprezentînd nucleul SF-ului,cel al zborului cosmic,al călătoriei spaţiale, visul central al întregului gen, care s-a dovedit a fi roditor.
Deşi, respectabili oameni de ştiinţă îi dovediseră imposibilitatea...
Încă odată,în sens foarte larg, SF-ul a avut dreptate, deşi poate i-au scăpat amănuntele sociologice şi tehnologice, imaginile create de SF au intrat în inconştientul colectiv,creînd un soi de profeţie care s-a autorealizat.Aşadar, SF-ul a creat şi lansat imagini ale unui viitor posibil, acţionînd ca un catalizator şi generator al aşteptărilor şi speranţelor umanităţii.
Şi în privinţa predicţiilor deşi acestea tind să adauge veridicitate unui text, cred că nu sînt esenţiale şi nici măcar nu contează în esenţă să fie confirmate mai devreme sau mai tîrziu.Un scriitor ca H.G.Wells continuă să fascineze prin nişte motive şi teme perene care ţin de apetenţa pentru mitic şi fabulos a speciei umane.Un scriitor ca James G.Ballard cred că a reuşit să surprindă în romanele sale scrise în anii '60 ai secolului trecut, zeitgeistul contemporan, într-un mod uluitor de pătrunzător.Abordarea lui Ballard nu s-a bazat pe inginerie, fizică sau ştiinţe spaţiale ci mai degrabă pe suprarealism, artă şi psihologie.Ballard nu a profeţit şi nu a prognozat evenimente sau artefacte.
A descris viitorul univers al senzaţiilor şi percepţiilor - cum vor fi afectate mentalităţile şi paradigmele dominante.
Citiţi-i sau recitiţi-i pe Ballard sau pe John Brunner şi o să vă daţi seama...
